14 definiții pentru răcan

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂCAN, răcani, s. m. (Fam.) Recrut (în armată). – Contaminare între rec[r]ut și râtan.

răcan sm [At: BACALBAȘA, ap. TRDG / Pl: ~i / E: ns cf răcut] (Dep) Recrut (1) (în armată).

RĂCAN, răcani, s. m. (Depr.) Recrut (în armată). – Probabil contaminare între rec[r]ut și râtan.

RĂCAN, răcani, s. m. Denumire depreciativă dată în trecut unui soldat care se afla la începutul stagiului și era încă nepriceput în ale milităriei. V. recrut.

răcan m. 1. puiu de broască; 2. în graiul milităresc: soldat nou și prost (în opozițiune cu deșcă). [Onomatopee după strigătu-i rac-rac-rac! de unde și răcăliciu, răcățel, racateț].

răcán m. (augm. d. rac, ca broscan orĭ broscoĭ d. broască, maĭ ales că tot d. rac vine și racateț și răcănel. Decĭ, epitetu glumeț de răcan e ca și cel de broscoĭ, adresat copiilor). Fam. Soldat noŭ, recrut. V. deșcă. V. și rîtan.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

răcan (recrut) (fam.) s. m., pl. răcani

răcan (recrut) (fam.) s. m., pl. răcani

răcan s. m., pl. răcani

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RĂCAN s. v. recrut.

răcan s. v. RECRUT.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

răcan (răcani), s. m.1. Brotac. – 2. Recrut. Origine incertă, dar sigur expresivă. După Spitzer, Dacor., IV, 668, de la o rădăcină *rac de origine onomatopeică ca orac în orăcăi. Această explicație se potrivește pentru primul sens; dar al doilea pare că presupune în sursa expresivă un al doilea sens, de „grosolănie, obiect necizelat”, care apare și în unele cuvinte înrudite, dintre cele ce urmează. Der. de la un lat. raccanus, din raccāre „a răcni” (Pușcariu, Dacor., III, 687-9; REW 7019; Candrea), cf. it. raganello „brotac”, sau din rac „cancer” (Scriban) este îndoielnică. Cf. it. rácano „șopîrlă”, racola „broască”, cuvinte tot expresive (Prati, 808). Der. răcănel (var. Bucov. răcăteț, racateț, Trans. racachici), s. m. (brotac): rachet, s. n. (cîntecul broaștei); răchițel, s. m. (Maram., brotac); răcădui, vb. (Mold., a se răsti la cineva), pe care Tiktin și Candrea îl leagă în mod greșit de răgădui; răgălie (var. răgățină, răgățînă), s. f. (îngrămădire de lemne, bușteni etc., tufă noduroasă), var. probabil prin contaminare cu rădăcină (după Tiktin din sl. rogŭ „corn”); radină (var. ratină), s. f. (Olt., tufă), cu același schimb din răgacerădașcă; rătăcană (var. rătăcanie), s. f. (Mold., mărăciniș urît), cu metateză; rătăcănos, adj. (Mold., neregulat); rancote, s. f. pl. (Olt., Trans., rămuriș, crengi), de la aceeași rădăcină expresivă, cu infixul nazal; rascote, s. f. pl. (rămuriș), var. cuvîntului anterior; răscoage, s. f. (răchițică, Epilobium angustifolium). Cf. rătăci.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

răcan, răcani, s.m. (pop.; deprec.) 1. soldat (recrut). 2. pui de broască; linguraș.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

răcan, răcani s. m. 1. (mil., peior.) recrut. 2. (deț.) deținut nou venit în penitenciar.

Intrare: răcan
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răcan
  • răcanul
  • răcanu‑
plural
  • răcani
  • răcanii
genitiv-dativ singular
  • răcan
  • răcanului
plural
  • răcani
  • răcanilor
vocativ singular
  • răcanule
  • răcane
plural
  • răcanilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

răcan, răcanisubstantiv masculin

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.