recrut sm [At: KLEIN, D. 187 / V: (reg) răc~ (Pl: ~ute), răcut, răcută (Pl: răcute) sf, răcute (Pl: ~ude) sf, ~udă, răglut, răglută sf, răgut, răgută (Pl: răguți, răgute) sf, răgute, ~e, recute (sgp), regr~, regrută (Pl: ~te) sf, regută (Pl: reguți, regute) sf / Pl: ~uți / E: ger Rekrut, mg regruta, rs рекрут] 1 Persoană care face parte din ultimul contingent chemat sub arme Si: (dep) răcan. 2 (Fig; fam) Membru intrat de curând într-o asociație, într-o mișcare, într-un domeniu de activitate Si: începător.

RECRUT, recruți, s. m. 1. Tînăr aparținînd ultimului contingent chemat sub arme; soldat de curînd încorporat. A treia zi de revizie, înspre sară, toți recruții erau adunați din nou înaintea subprefecturii. BUJOR, S. 39. Trenul porni apoi în chiuitul recruților, ale căror rude și părinți rămaseră triști în gara singuratecă. SANDU-ALDEA, U. P. 231. 2. Fig. (Familiar) Membru de curînd cîștigat pentru o asociație, o mișcare; începător. – Variante: (popular) recrută (RETEGANUL, P. III 9), răgută, răgute (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 299), răcută, răcute, s. f.

RECRUT s.m. Tînăr aparținînd ultimului contingent chemat sub arme; soldat încorporat de puțin timp. ♦ (Fig.; fam.) Persoană intrată de curînd într-o asociație, într-o mișcare; începător. [Cf. fr. recrue, germ. Rekrut].

RECRUT s. m. 1. tânăr aparținând ultimului contingent chemat sub arme. 2. (fig.) membru intrat de curând într-o asociație, într-o mișcare. (< germ. Rekrut, rus. rekrut)

RECRUT ~ți m. 1) Tânăr încadrat de curând într-o unitate militară. 2) fig. Persoană atrasă de curând într-o activitate; începător; novice; debutant. /<germ. Rekrut, rus. rekrut, ung. regruta

recrut m. 1. soldat nou; 2. fig. persoană adaosă unei societăți.

*recrút m. (fr. recrue [subst. verbal f. derivat din part. luĭ recroître, a crește ĭar], cu t scos din recruter, a recruta; it. sp. recluta; rus. rékrut, ung. rekruta. V. cresc). Soldat noŭ: a exercita recruțiĭ. Fig. Nou admis într’o societate orĭ într’un partid. – Vulg. răcut, în Trans. răgútă. V. răcan.

răcrut sm vz recrut

răcut sm vz recrut

răcută sf vz recrut

răcute sm vz recrut

răglut sm vz recrut

răglută sf vz recrut

răgut sm vz recrut

răgută smf vz recrut

răgute sm vz recrut

recrudă sf vz recrut

recrută sf vz recrut

recrute sm vz recrut

recut sm vz recrut

recute sm vz recrut

regrut sm vz recrut

regrută sf vz recrut

regută smf vz recrut

RĂCUTĂ s. f. v. recrut.

RECRUTĂ s. f. v. recrut.

răcút, V. recrut.

răgútă, V. recrut.

recrut (desp. re-crut) s. m., pl. recruți

recrut (re-crut) s. m., pl. recruți

recrut s. m. (sil. -crut), pl. recruți

recrut

RECRUT s. (MIL.) (depr.) răcan, râtan, (fig.) boboc.

RECRUT s. v. debutant, începător.

recrut s. v. DEBUTANT. ÎNCEPĂTOR.

RECRUT s. (MIL.) (depr.) răcan, rîtan, (fig.) boboc.

recrut (recruți), s. m. – Răcan. – Var. pop. răcut(ă), Trans. răgută. Fr. recrue, cu finala prin analogie cu recruter. Var. Trans., din germ. Rekrut, popular Regrut (Borcea 204). – Der. recruta (var. răcuta), vb. (a deveni recrut).

răgută, răgute, s.f. – (reg.; mil.) Recrut, răcan: „Să măsur vinuț și bere / La răgute tinerele” (Bilțiu, 2006: 113); „Tu să spui că ești răgută” (Calendar, 1980: 69). – Din germ. Rekrut, pop. Regrut (Borcea, cf. DER; DEX), rus. rekrut (DEX).

răgută, -e, s.f. – (mil.) Recrut, răcan: „Tu să spui că ești răgută” (Calendar 1980: 69). – Din germ. Rekrut, pop. Regrut (Borcea cf. DER).