RĂSTIGNI, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti.

răstigni [At: CORESI, EV. 84 / V: (înv) ~icni, res~, (reg) ~tâmni, ~tândi, ~tândia, ~ina (Pzi: răstinez), ~ini, resteni, restingea, restini / Pzi: ~nesc / E: vsl растѧгнѫти (cu ѧ citit e)] 1 vt A ucide în chinuri pe cineva, pironindu-l cu brațele și cu picioarele pe o cruce (1) Si: a crucifica (1). 2 vt (Pex) A tortura. 3 vt A întinde cuiva brațele în lături pentru a-l imobiliza. 4 vr A se tolăni cu mâinile și cu picioarele desfăcute. 5 vt (Fig; înv) A înfrânge. 6 vr (Fig; înv) A se abține de la... 7 vr (Fig; înv) A se supune cuiva.

RĂSTIGNI, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide în chinuri pe cineva (mai ales în antichitate), pironindu-l cu brațele și cu picioarele pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti.

RĂSTIGNI, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A întinde un condamnat pe o cruce, legîndu-l sau bătîndu-i în cuie mîinile și picioarele, pentru a-i provoca moartea (procedeu cu care se executau în antichitate condamnații la moarte); a fixa pe o cruce un chip sculptat în lemn sau pictat reprezentînd pe Iisus Hristos osîndit la o astfel de moarte; a crucifica. O cruce strîmbă pe care e răstignit un Hristos cu fața spălăcită de ploi. REBREANU, I. 9. ◊ Refl. pas. Doar dumnezeu cel mare și puternic nu s-a răstignit numai pentr-un om pe lumea asta. CREANGĂ, P. 119. ♦ (Cu sens atenuat) A chinui, a tortura. [Dușmanii] asupra mea se năpustiră... Mă înjosiră, mă loviră, Cu mici, cu mari mă răstigniră. MACEDONSKI, O. I 38. 2. A sta cu membrele întinse în lături. Stătea acolo pe scări, cu brațele răstignite în gol. DUMITRIU, N. 31. ◊ Refl. Omu mestecă, în măsele, vorbe nehotărîte și se răstigni iar pe pămîntul cald. SADOVEANU, P. M. 295. Se ducea bietul arap Rostogolul peste cap, Și pe cîmp se răstignea Și în urmă rămînea. ALECSANDRI, P. P. 108.

A SE RĂSTIGNI mă ~esc intranz. A sta (culcat) cu mâinile și cu picioarele întinse în lături. /<sl. rastengnonti

răstignì v. a crucifica. [Bulg. RAZTEGNÕ].

răstâmni v vz răstigni

răstândi v vz răstigni

răstândia v vz răstigni

răsticni v vz răstigni

răstina v vz răstigni

răstini v vz răstigni

resteni v vz răstigni

restigni v vz răstigni

restingea v vz răstigni

restini v vz răstigni

A RĂSTIGN/I ~esc tranz. 1) (un osândit în antichitate) A executa prin pironire pe cruce; a pune pe cruce; a crucifica. 2) fig. A supune la chinuri groaznice; a schingiui; a tortura. /<sl. rastengnonti

răstignésc, V. la pag. 1091.

răstignésc v. tr. (vsl. rastengnonti, a tîrnîi, a pune, a arunca, d. tengnonti, a trage, a întinde; bg. rasteg, stînjen; sîrb. rastegnuti, a întinde. V. stînjen, tînjală). Pun pe cruce, întind pe cruce ca să torturez: Jidaniĭ l-aŭ răstignit pe Hristos. Întind ca pe cruce: stătea la ușă cu brațele răstignite. – Vest -icnesc (VR. 1911, 4, 24).

răstigni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignesc, 3 sg. răstignește, imperf. 1 răstigneam; conj. prez. 1 sg. să răstignesc, 3 să răstignească

răstigni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignesc, imperf. 3 sg. răstignea; conj. prez. 3 să răstignească

răstigni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignesc, imperf. 3 sg. răstignea; conj. prez. 3 sg. și pl. răstignească

răstignesc.

RĂSTIGNI vb. a crucifica, (înv. și pop.) a pironi.

RĂSTIGNI vb. a crucifica, (înv. și pop.) a pironi.

răstigni (răstignesc, răstignit), vb. – A crucifica. Sl. rastęgnąti „a sili” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 368). – Der. răstignitor, s. m. (crucificator), înv.; răstignitură, s. f. (crucificare), înv.