secătură sf [At: NEAGOE, ÎNV. 218 / V: (îrg) săc~ / Pl: ~ri / E: seca² + -tură] 1 (Pop) Loc secat² (7) (unde se poate prinde pește). 2 (Îrg) Loc, într-o pădure, defrișat și folosit ca pășune sau ca ogor Si: (pop) curătură, (îrg) seci, (reg) iaz, runc¹. 3 (Înv; pgn) Spațiu liber. 4 (Îvr) Porțiune, element, fragment (dintr-un tot, dintr-un ansamblu). 5 (Îvr) Plantă sau parte a unei plante care și-a pierdut seva. 6 (Îvr; pex) Uscătură. 7 Parte a corpului atrofiată, degenerată. 8 (Reg) Boală a oilor care se manifestă prin uscarea pielii. 9 (Reg) Boală la oameni și la animale nedefinită mai îndeaproape. 10 (De obicei lpl) Lucru, faptă, vorbă, afirmație etc. fără valoare, fără importanță, fără sens Si: fleac, nimic. 11 (Dep) Persoană lipsită de orice valoare, de caracter etc. Si: lichea, otreapă, (reg) oșiștie, (fam) zdreanță, (arg) sichimea.

SECĂTURĂ, secături, s. f. 1. Om de nimic, neserios, netrebnic, pe care nu te poți bizui. Un om care în loc să fie pe front, ori măcar altfel util țării, își petrece timpul la mesele de cărți, în tovărășia unei «secături» cum e Camil, nu poate să fie decît o secătură de aceeași speță. C. PETRESCU, Î. II 67. Voi gîrboviților! Secăturilor! Faceți numai gilceavă și bucluc. CONTEMPORANUL, IV 506. 2. (De obicei la pl.) Lucruri de nimic, fără valoare; fleacuri, mofturi. C-o să mă apuc acuși să citesc toate secăturile, că altă grijă n-am. VLAHUȚĂ, O. A. 85. Fabula nu sufere secătură și umplutură: ea cere, pe lîngă talent, o bonomie, un stil simplu. NEGRUZZI, S. I 336. Femeile nu mai visau decît diamanticale, stofe de mătase și alte secături de acestea. FILIMON, C. 202.

SECĂTURĂ ~i f. Om de nimic; pușlama; derbedeu; golan. /a seca + suf. ~ătură

secătură f. 1. lucru fără valoare; 2. om sec, netrebnic; 3. pl. vorbe fără rost, fleacuri.

secătúră f., pl. ĭ(d. secat). Om sec (prost, neserios). Pl. Lucrurĭ proaste: nu da banĭ pe secăturĭ!

săcătură sf vz secătură

secătură s. f., g.-d. art. secăturii; pl. secături

secătură s. f., g.-d. art. secăturii; pl. secături

secătură s. f., g.-d. art. secăturii; pl. secături

SECĂTURĂ s. v. curătură, uscătură.

SECĂTURĂ s. 1. v. canalie. 2. v. lichea.

SECĂTURĂ s. 1. canalie, hahaleră, pramatie, pușlama. (Este o ~ omul acela.) 2. derbedeu, lepădătură, lichea, netrebnic, pușlama, scîrnăvie, (înv. și pop.) cioflingar, (înv. și reg.) pujlău, (reg.) orbete, oșiștie, postoroncă, pujlă, (Mold.) nandralău, poghibală, (Transilv. și Maram.) techergheu, (înv.) ștrengar, (fam.) cutră, marțafoi, (fig.) căzătură, otreapă, zdreanță, (reg. fig.) loază, (arg.) sichimea. (E o ~ fără caracter.)

secătură s. v. CURĂTURĂ. USCĂTURĂ.

secătură, secături, s.f. 1. (pop.) loc secat al unei ape (unde se poate prinde pește). 2. (înv. și reg.) loc într-o pădure defrișat și folosit ca pășune sau ca ogor; curătură, seci. 3. (înv.) spațiu liber, loc gol. 4. (înv.) porțiune, element, fragment (dintr-un tot, dintr-un ansamblu). 5. (înv.) plantă sau parte a unei plante care și-a pierdut seva, germenele de viață; uscătură. 6. (reg.) boală a oilor care se manifestă prin uscarea pielii. 7. (pop.; la pl.) lucru, fapt, vorbă, afirmație etc. fără valoare, fără importanță, fără sens; fleac, nimic. 8. (pop.; deprec.) persoană lipsită de orice valoare, de caracter etc.; lichea, otreapă, oșiștie, zdreanță, sichimea, marțafoi, pramatie, pușlama.

săcătură, săcături, (secătură), s.n. – 1. Loc secat. 2. Teren defrișat; curătură. ♦ Toponim frecvent în Chioar (mențiuni documentare: 1773 – Frâncenii Boiului, 1714 – Ciocotiș, 1720 – Măgureni, 1770 – Fânațe, Curtuiușu Mic) care indică un teren secătuit, ce nu mai poate fi folosit pentru agricultură. Când parcelele de teren erau folosite până la epuizare, ele deveneau pășune, imaș. Alternarea țarinii cu pășunea are ca sop îngrășarea pământului (Șainelic, 1986: 26). Top. atestat și în Maramureșul istoric (v. Bârlea, 1924). – Var. a lui secătură (< seca + suf. -ătură) (Scriban, DEX, MDA).

săcătură, -i, s.n. – Toponim frecvent în Chioar (mențiuni documentare: 1773-Frâncenii Boiului, 1714-Ciocotiș, 1720-Măgureni, 1770-Fânațe, Curtuiușu Mic) care indică un teren secătuit, ce nu mai poate fi folosit pentru agricultură. Când parcelele de teren erau folosite până la epuizare, ele deveneau pășune, imaș. Alternarea țarinii cu pășunea are ca sop îngrășarea pământului (Șainelic 1986: 26). – Din seca, dial. săca + -tură.

SECĂTURA v. Vadu Moților.

secătură, secături s. f. individ lipsit de caracter