SFADĂ, sfezi, s. f. (Pop.) Ceartă, gâlceavă. ♦ Conflict, neînțelegere, divergență; zâzanie. [Var.: svadă s. f.] – Din sl. sŭvada.

sfadă sf [At: PSALT. HUR. 68^v/4 / V: (înv) sva~ (Pl: svade), (îvr) ~ară (Pl: sfare) / Pl: sfezi și (înv) ~de, sfăzi / G-D: sfezii și (rar) ~dei / E: slv съвада, свада] (Pop) 1 Ceartă (1). 2 (Pex) Bătaie (1). 3 (Pex) Luptă (armată) Si: (înv) sfară² (3). 4 (Îlv) A se lua la (sau, pop, a avea, a face, înv a se pune, a fi în) ~ (cu cineva) A se certa (2). 5 (Îvr; îe) A face ~ între ... A învrăjbi. 6-7 (Înv) Dușmănie (1-2). 8 (Înv) Viclenie.

SFADĂ, sfezi, s. f. (Pop.) Ceartă, gâlceavă. ♦ Conflict, neînțelegere, divergență; zâzanie. [Var.: svadă s. f.] – Din sl. svada.

SFADĂ, sfezi, s. f. 1. Ceartă. Mai bine orice sărăcie decît necontenită zarvă și sfadă și inimă grea. REBREANU, R. I 150. După multă sfadă și ciorovăială, fiecare cap de familie cu copiii lui își găsise vatra. ANGHEL-IOSIF, C. L. 55. Și-nlănțuindu-mi gîtul cu brațe de zăpadă, Îmi întindeai o gură deschisă pentru sfadă. EMINESCU, O. I 92. ◊ (În construcție cu verbele «a căuta»,«a se lua») Slujitorii s-au fost luat la sfadă. NEGRUZZI, S. I 157. Acum toți v-ați strîns grămadă, Ca cum ați căuta sfadă. TEODORESCU, P. P. 170. ◊ Fig. Doi cocoși se iau la sfadă Nu știu din ce cauză. TOPÎRCEANU, P. 224. În cîteva minute porni o sfadă și o gălăgie în neamul păsăresc, de credeai c-a dat gaia în ele. DUNĂREANU, CH. 71. Din a valurilor sfadă prorociri se aridic. EMINESCU, O. I 45. 2. Conflict, neînțelegere, divergență (de opinii sau de interese); zîzanie. De ce bagi tu sfadă între noi, Ioanie? DUMITRIU, N. 202. – Variantă: svadă (ODOBESCU, S. III 67) s. f.

SFADĂ sfezi f. 1) Schimb de vorbe răstite, adesea ofensatoare (între două sau mai multe persoane); ceartă. ◊ A se lua la ~ a începe a se certa. 2) Schimb de păreri contradictorii; controversă. [G.-D. sfezii] /<sl. suvada, svada

sfadă f. Mold. ceartă: o gură deschisă pentru sfadă EM. [Și svadă = slav. SŬVADA].

sfádă f., pl. sfezĭ și (vechĭ) sfade, sfăzĭ (vsl. sŭvada, svada, sfadă). Est. Rar vest Ceartă. Ps. S. 40, 10. Sedițiune.

svadă sf vz sfadă

svadă f V. sfadă: a valurilor svadă EM.

sfadă (pop.) s. f., g.-d. art. sfezii; pl. sfezi

sfadă (pop.) s. f., g.-d. art. sfezii; pl. sfezi

sfadă s. f., g.-d. art. sfezii; pl. sfezi

sfadă, sfezi.

SFADĂ s. v. animozitate, ceartă, conflict, controversă, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, dușmănie, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, ostilitate, pornire, ură, vorbă, vrajbă, vrăjmășie, zarvă, zâzanie.

sfadă s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. CONTROVERSĂ. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. DUȘMĂNIE. GÎLCEAVĂ. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. OSTILITATE. PORNIRE. URĂ. VORBĂ. VRAJBĂ. VRĂJMĂȘIE. ZARVĂ. ZÎZANIE.

sfadă (-fezi), s. f. – Ceartă, dispută, neînțelegere, zîzanie. – Var. înv. svadă. Sl. svada (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 337; Conev 94). Nu se folosește în Munt. – Der. sfădi, vb. refl. (a se certa, a se dojeni, a se hărțui), din sl. sŭvaditi sę; sfădălie, s. f. (ceartă); sfădalnic (var. sfădicios, sfadnic, sfadăuș), adj. (certăreț, gîlcevitor), ultima var. prin contaminare cu bătăuș.

sfadă, s.f. – Ceartă, gâlceagă, conflict: „La cealaltă casă, soții se băteau întruna și întruna o țineau în certuri și în sfadă” (Bilțiu, 1999: 360). – Din vsl. sǔvada, svada „ceartă” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).