SFANȚ, sfanți, s. m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în Țările Române la începutul sec. XIX; sorocovăț; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ◊ Expr. A nu avea niciun sfanț = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfanțih s. m.] – Din germ. Zwanzig[er].

sfanț sm [At: (a. 1799) IORGA, S. D. VIII, 36 / V: (îvp) ~ih (Pl: sfanțih și sfanțihe sn), (îrg) ~ic (Pl: sfanțici și sfanțichi), sva~, svanțih, (înv) ~ig, ~nz, țva~, țfanțih, zfanțâci, zvanț, (reg) sfănțic, sfănțâci, ~uc, sfânțâc, sfântie s, sfra~, svanțip / Pl: ~i / E: ger Zwanzig[er]] 1 Monedă austriacă de argint cu valoare veriabilă (redusă), care a circulat și la noi în prima jumătate a sec. XIX. 2 (Pgn) Monedă de valoare mică Si: para³, pitac¹, ban, bănuț, băncuță, firfiric, gologan, (reg) sfântaș, pițulă. 3 (Îlav) Până la ultimul ~ Tot. 4 (Pop; îe) A nu avea (nici sau nici un) ~ A fi lipsit de bani. 5 (Pex; îae) A fi sărac. 6 (Reg; îe) A vedea câte parale face ~ul A constata valoarea unui lucru atunci când i se simte lipsa. 7 (Reg; îe) A nu ști câte parale face ~ul A nu ști să aprecieze la timp ceva sau pe cineva. 8 (Reg; îe) A-i arăta (cuiva) câte parale face ~ul A-i dovedi (cuiva) valoarea unui lucru. 9 (Fam; lsg; csc) Bani (1). 10 (Fam; pex) Avere (13).

SFANȚ, sfanți, s. m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în țările românești la începutul sec. XIX; sorcovăț; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ♦ ◊ Expr. A nu avea nici un sfanț = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfanțih s. m.] – Din germ. Zwanzig[er].

SFANȚ, sfanți, s. m. 1. Veche monedă austriacă de argint, avînd o valoare de aproximativ doi lei. Se-ntoarse acasă și tocmi zece oameni muncitori, cu plată un sfanț, de fiecare. VISSARION, B. 82. Venea... să-și citească paraclisul pe un sfanț. MACEDONSKI, O. III 32. Taica, maica tot mă-ntreabă D-un murg cu coamă sireapă, Eu le spui că l-am avut, Dar pe bani că l-am vîndut: Numa-n sfanți și-n icosari, Numa-n galbeni d-ăia mari. TEODORESCU, P. P. 306. 2. (Mai ales în construcții negative) Ban în general; para. Nu dă un sfanț la cutia bisericii... și acasă nomol de galbeni bătuți și ferecați. DELAVRANCEA, H. T. 10. Dă-mi o jumat’ de rublă... – N-am nici sfanț, nene Ghiță, zic eu tare. CARAGIALE, O. II 76. Vorba vine că n-am sfanț; așa tot am cîțiva franci. id. ib. 222.

sfanț m. veche monedă de argint în valoare de douăzeci creițari sau 90 parale (în Principate): umpluse de sfanți chimirașul PANN. [Mold. svanțih = nemț. ZWANZIG(ER)].

sfanț și sfánțic m. (germ. zwanziger, d. zwanzig, doŭă-zecĭ. Cp. cu husăș și icosar). O veche monetă austriacă de argint în valoare de 20 crăițarĭ, în Mold. (la 1826) 20 de parale (lorga. Negoț. 225) ĭar în ultimu timp la Galațĭ 130 de parale saŭ 3 leĭ și un ort. La 1877 valora 80 de banĭ (centime). A nu avea nicĭ un sfanț, a nu avea nicĭ o lețcaĭe, nicĭ o para chĭoară, nicĭ un ban. – Și sfánțih. V. sorocovăț.

ȘFANȚ s. n. v. sfanț.

sfanțic sm vz sfanț

sfanțig sm vz sfanț

sfanțih sm vz sfanț

sfanțuc sm vz sfanț

sfanz sn vz sfanț

sfănțâci sm vz sfanț

sfănțic sm vz sfanț

sfănțuc^[1] sm vz sfanț

sfânțâc sm vz sfanț

sfânție^[1] s vz sfanț

sfranț¹ sm vz sfanț

svanț sm vz sfanț

svanțih sm vz sfanț

svanțip sm vz sfanț

șfanț sn vz sfanț

țfanțic^[1] sm vz sfanț

țfanțih sm vz sfanț

țvanț sm vz sfanț

țvanțig^[1] sm vz sfanț corectat(ă)

vanțih sm vz sfanț

zfanțâci^[1] sm vz sfanț

zvanț sm vz sfanț

ȘFANȚ s. m. v. sfanț.

sfanț s. m., pl. sfanți

sfanț s. m., pl. sfanți

sfanț s. m., pl. sfanți

SFANȚ s. 1. v. pitac. 2. (înv. și reg.) husăș. (Vechea monedă maghiară numită ~.)

SFANȚ s. v. ban, franc, gologan, para.

sfanț s. v. BAN. FRANC. GOLOGAN. PARA.

SFANȚ s. 1. pitac, sorocovăț. (Moneda rusească numită ~.) 2. (înv. și reg.) husăș. (Vechea monedă maghiară numită ~.)

sfanț (-ți), s. m. – 1. (Înv.) Monedă austriacă de 20 de bani. – 2. Bani. – Var. înv., sfanțig, sfanțih, svanțih. Mr. sfanțic. Germ. Zwanziger (Borcea 205), cf. ngr. σφαντζίϰι, it. svanzica. – Der. sfănțoaică, s. f. (monedă de 10 creițari); sfănțui, vb. (a mitui); sfănțuială, s. f. (mituire).