smolit, ~ă a [At: NEAGOE, ÎNV. 120/10 / V: zm~ / Pl: ~iți, ~e / E: smoli] 1 Acoperit cu smoală (1). 2 (Pan) Înnegrit. 3 (Pan) Murdar. 4 (Înv; pfm; d. pielea sau fața oamenilor) Brunet (2). 5 (Înv; pfm; pex; d. oameni) Cu pielea (feței) brunetă. 6 (Înv; pfm; fig) Supărat. 7 (Îrg) Palid. 8 (Reg; d. oameni) Blond.

SMOLIT, -Ă, smoliți, -te, adj. 1. Uns cu smoală topită; cătrănit. V. gudronat. [Ținea] între arătător și degetul cel mare firele de ață smolită, pe care le trecea pe urma sulei cu care găurise talpa. ARDELEANU, D. 23. [Sihastrul] văzu că vine pe apă un sicriaș smolit și încleit bine. ISPIRESCU, L. 146. Corăbioară neagră și smolită. TEODORESCU, P. P. 85. 2. Oacheș, brunet. Două femei care ieșiseră în poartă și tăifăsuiau l-au văzut pe bătrîn mergînd lîngă un băiat tînăr, cu mustață mică și cu obraz smolit. PAS, Z. I 203. O femeie smolită la față, trecută de patruzeci de ani, cu obrajii veștezi, cu ochii triști, se arătă. SADOVEANU, O. III 591. Șade un bătrîn vestit, Cu chip aspru și smolit. TEODORESCU, P. P. 478.

SMOLIT ~tă (~ți, ~te) 1) Care este uns cu smoală. Scândură ~tă. 2) (despre oameni) Care are părul negru și pielea de culoare închisă; negricios; oacheș; brunet. ~ la față. /v. a smoli

smolit a. oacheș: pe fața lui cea smolită NEGR.

smolít, -ă adj. Uns cu smoală. Fig. Oacheș saŭ cu pelea ca de Țigan: om smolit la față, față smolită.

zmolit, ~ă a vz smolit

zmolit, -ă adj. v. smolit.

SMOLIT adj. cătrănit. (Stâlp ~.)

SMOLIT adj. v. brun, brunet, galben, îngălbenit, negricios, oacheș, palid, tuciuriu.

SMOLIT s. v. smolire.

SMOLIT adj. cătrănit. (Stîlp ~.)

smolit adj. v. BRUN. BRUNET. GALBEN. ÎNGĂLBENIT. NEGRICIOS. OACHEȘ. PALID. TUCIURIU.

Smolit ≠ bălai