socoteală sf [At: NEAGOE, ÎNV. 123/16 / Pl: ~eli, (înv) ~ele, (îrg) ~le, (reg) ~teluri / E: socoti + -eală] 1 (Înv) Prețuire. 2 (Înv) Respect. 3 (Înv) Ocrotire. 4 (Adesea construit cu verbul „a face”) Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de a afla valorile unor mărimi sau o anumită expresie matematică Si: calcul (1), calculare (1), (rar) calculație, socotire (7), socotit¹ (3), (îvp) socoată (1), socotință (7), (pop) răboj, (înv) sămăluire¹, schepsis, seamă, (ltî) comput (1), (reg) sămădaș, răvaș. 5 (Rar; spc) Operație. 6 (Rar; spc) Cont² (1). 7 (Pgn; de obicei lpl) Situație financiară. 6 (Înv, îlpp; și îf în ~la...) Pe ~la (cuiva) Pe cheltuiala (cuiva). 7 (Rar; îal; șîf în ~la cuiva) În sarcina (cuiva). 8-9 (Îal) În (de)favoarea cuiva sau a ceva. 10 (Îal) Pe seama cuiva. 11 (Rar; îal) Pe răspunderea cuiva. 12 (Pfm; îe) A da (sau a face) cuiva ~la A plăti cuiva ceea ce i se cuvine pentru serviciile aduse. 13 (Pfm; pex; îae) A concedia (4). 14 (Rar; îe) A încheia ~elile (sau o ~) (cu cineva) A rezolva. 15 (Rar; îae) A se răfui¹. 16 (Pfm; îe) A-și încheia ~elile cu viața A muri¹. 17 (Îe) A-și greși ~elile A se înșela în așteptări. 18 (Fam; îe) A ieși la ~ (cu cineva sau cu ceva) A avea un rezultat final bun. 19 (Fam; îae) A duce ceva până la capăt. 20 (Îe) A ține ~ (sau, înv, ~la) (de ceva sau de cineva) A ține cont de ceva sau de cineva. 21 (Îe) A pune (ceva) în ~la cuiva A obliga pe cineva să plătească ceva. 22 (Pex; îae) A imputa cuiva ceva. 23 (Pop; îe) S-a mântuit ~la, scurtă ~ Scurtă vorbă. 24 Sumă de bani datorată. 25 (De obicei construit cu verbe ca „a cere”, „a plăti” etc.) Socoteală (1) scrisă, cuprinzând sumele pe care cineva trebuie să le achite pentru obiectele cumpărate într-un magazin, pentru consumații într-un local, pentru servicii primite etc. Si: notă. 26 (Înv) Numărătoare. 27 (Fig; de obicei construit cu verbul „a face”) Privire retrospectivă asupra unor fapte, evenimente, situații etc. Si: bilanț (4). 28 (Îvp) Judecată. 29 (Îvp) Chibzuință (3). 30-31 (Îla) Cu sau fără nici o ~, (reg) cu ~ bună, cu ~ bună la cap, cu ~eli bune (Ne)chibzuit. 32-33 (Îlav) Cu sau fără nici o ~ În mod (ne)chibzuit. 34 (Îe) A sta la (sau în) ~ A șovăi¹. 35 (Reg; îe) A avea ~ (bună) (sau ~teli bune) A fi chibzuit. 36 (Înv) Rațiune¹. 37 (Îe) A-și veni în ~ A deveni mai înțelept. 38 (Îe) A-i veni în ~ A se gândi (la ceva). 39 (Îe) A avea în ~ A intenționa. 40 (Înv) Voință. 41 (Înv) Hotărâre (4). 42 (Înv) Tâlc. 43 (Asr; fam) Părere. 44 (Îvp; îe) A(-și) da cu ~la (sau ~) (cum) că...., a-și face (sau a pune în ori la) ~ (că)... A crede (19). 45 (Îvp; îae) A presupune. 46 (Asr; îe) A-și da (cu) ~la (ori ~) A-și da seama. 47 (Înv) Sfat (1). 48 (Înv) Învățătură. 49 (Înv; pfm) Plan. 50 (Înv; pfm) Intenție. 51 (Îvr) Imaginație. 52 (Înv; fam) Rost¹. 53 (Fam) Problemă. 54 Treabă. 55 (Pex) Răfuială. 56 (Euf) Penis. 57 Justificare. 58-59 (Îe) A-i cere (cuiva) ~, (înv) a lua ~la (A avea dreptul de) a pretinde de la cineva explicații, satisfacție etc. Si: a trage la răspundere, (îrg) a(-i) cere (cuiva) seamă.

SOCOTEALĂ, socoteli, s. f. 1. Calculare, calcul numeric. Măi copii, măi, nu uitați cartea. Mai citiți, mai scrieți, mai faceți socoteli. STANCU, D. 108. Moș Gheorghe are acum de făcut alte socoteli... Numără roatele mașinii, apoi șirul de vagoane. SP. POPESCU, M. G. 29. Își face iar socoteala; i se pare ciudat de tot; pe bună dreptate, ar mai avea de luat, iar nu de dat. VLAHUȚĂ, O. A. II 54. ◊ Expr. A face (sau a da) cuiva socoteala = a plăti cuiva ceea ce are de primit. Fă bine și-mi dă socoteala. ISPIRESCU, L. 231. Socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din tîrg = evenimentele se desfășoară adesea altfel decît s-a prevăzut. A-și greși socotelile = a se înșela în așteptări, a-i eșua sau a-i ieși cuiva planurile pe dos. A pune (ceva) la socoteală = a ține cont (de ceva), a lua în considerație (ceva). Mai pune la socoteală că și Trăsnea era înaintat în vîrstă, bucher de frunte și tîmp în feliul său. CREANGĂ, A. 89. A ieși la socoteală (cu ceva sau cu cineva) = a o scoate la capăt (cu ceva sau cu cineva). A pune (ceva) în socoteala cuiva = a obliga pe cineva să plătească o sumă de bani (pentru o pagubă), a-l considera răspunzător (de ceva), a-i imputa ceva. ♦ (Precedat de verbul «a ține») Cont, situație (de venituri și cheltuieli). De cînd mi-au venit băieții de la învățătură, îmi țin socoteala ban cu ban și huzuresc de bine. CREANGĂ, A. 18. ♦ (Familiar) Fiecare dintre cele patru operații aritmetice fundamentale. Frate-meu mă mai învățase cele patru socoteli și fracțiile. DELAVRANCEA, H. TUD. 34. ♦ Sumă datorată (pentru o consumație, o cumpărătură etc.); notă de plată. Vreu să-mi plătești socoteala cucoanei d-tale. ALECSANDRI, T. I 80. ♦ (Precedat de verbul «a face») Privire asupra faptelor din trecut; bilanț. Se cuvine să încep prin a-mi face socoteala: las în urmă cîteva cărți, o dragoste. BARANGA, V. A. 8. Ia să stau și să-mi fac socoteală cu ce m-am ales eu, cît am trăit pe lumea asta. CREANGĂ, P. 320. 2. Proiect, plan, gînd, idee. Își face socoteală în minte cum să spuie cu vorbe mai potrivite, întîmplarea. SADOVEANU, B. 77. Bucureștii îi strică lui moș Gheorghe o mulțime de socoteli și-i stîrnesc altele în loc. SP. POPESCU, M. G. 67. ◊ Expr. A-și da cu socoteala (că)... = a fi de părere (că)..., a crede (că)... A-i veni (cuiva) la socoteală = a-i conveni, a-i fi pe plac. Moș Nichifor era și geambaș de cai și, cînd îi venea la socoteală, făcea schimb ori vindea cîte-o iapă chiar în mijlocul drumului. CREANGĂ, P. 106. Oleacă ce nu-i venea mamei la socoteală căutătura mea, îndată pregătea, cu degetul îmbălat, puțină tină... și-mi făcea apoi cîte-un benchi boghet în frunte. id. A. 35. Ce poate s-o supere șederea ta aici? – Poate să nu-i vie la socoteală, pentru că... plănuiește ca să te mărite. ALECSANDRI, T. I 188. 3. (În concurență cu seamă, mai ales în expr.) A da socoteală (cuiva, de ceva) = a da seama, a răspunde (de ceva). Trebuia... să ajungi la poarta de fier, unde ai fi fost dator să dai socoteală portarului. PAS, Z. I 267. A-și da socoteala (de ceva) = a-și da seama (de ceva), a se lămuri (asupra unui lucru), a fi conștient (de ceva). Îmi dădeam socoteala că cedasem unor legi sufletești, care nu se pot înfrînge. GALACTION, O. I 104. [Copiii] au privit mai întîi pe fereastra sofrageriei, să-și dea socoteală dacă nu cîntă degeaba. C. PETRESCU, O. P. II 117. A ține socoteală de... = a ține seamă de..., a ține cont de..., a lua în considerație. Auzite și știute mi-erau toate; dar ea nu ținea socoteală de asta, – ci-i da înainte cu vorba. VLAHUȚĂ, N. 125. Pe socoteala cuiva = pe seama cuiva, în legătură cu cineva. Am auzit... multe povești pe socoteala cuviosului meu prietin. GALACTION, O. I 207. Fetele... numa-și dau ghiont una alteia și chicoteau pe socoteala mea. CREANGĂ, A. 66. 4. Rost, rațiune; măsură. Toată treaba cu socoteala ei. ◊ Loc. adj. și adv. Cu (sau fără) socoteală = cu (sau fără) măsură, cu (sau fără) chibzuială, cu (sau fără) rost, rațiune. Hangiii în toate veacurile sînt oameni cu socoteală. SADOVEANU, O. VII 45. Înțelegi, frate, că lucrul trebuie făcut, însă cu socoteală. ARGHEZI, P. T. 132. Tanti Matilda mestecă din gură fără socoteală. SAHIA, N. 50. 5. Treabă, lucru. Unde nu e socotință, socoteala merge rău. PANN, P. V. II 49. Cînd a văzut împăratul cum îi socoteala, nu mai știa ce să facă de bucurie. ȘEZ. IX 23. – Pl. și: socotele (ALECSANDRI, T. I 343).

SOCOTEALĂ ~eli f. 1) Totalitate a operațiilor aritmetice efectuate în vederea determinării valorii unei mărimi; calcul. * A face ~ a da cuiva suma de bani care i se cuvine. A-și greși ~elile a se înșela în așteptările sale. A ieși la ~ cu ceva (sau cu cineva) a ajunge la un oarecare rezultat; a o scoate la capăt. A râde pe ~ cuiva a-și bate joc de cineva. A pune ceva la ~ a lua în seamă ceva; a ține cont de ceva. A da cuiva ~ a răspunde în fața cuiva de un lucru. A cere ~ cuiva de ceva a face pe cineva să răspundă de ceva. A ține ~ a lua în considerare. Pe ~eala cuiva pe cheltuiala cuiva. 2) rar Fel de a privi. * A-și da cu ~eala a fi de părere. A-i veni cuiva la ~ a-i conveni. 3) Limită până la care este posibil ceva; măsură. * Cu (sau fără) ~ a) cu (sau fără) chibzuială; b) cu (sau fără) măsură. 4) rar pop. Activitate întreprinsă în vederea unui scop. * Cum e ~eala? Cum stau lucrurile? Care e situația? [G.-D. socotelii] /a (se) socoti + suf. ~eală

socoteală f. 1. calcul: socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg; a veni la socoteală, a conveni; 2. fig. socotință.

socoteálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a socoti, calcul: acest copil face ușor socoteala, socotelile. Vechĭ. Stimă, preț: a fi la socoteală, a se ținea la socoteală. Socotință, chibzuĭală: a lucra cu socoteală, a porni la războĭ fără socoteală. Vechĭ. Rațiune, minte: omu se deosebește de vită pin socoteală. Opiniune. Intențiune. A da socoteală, a da samă, a răspunde de faptele tăle. A da cuĭva socoteala, a socoti ce are de primit și a-ĭ plăti. A-țĭ veni la socoteală, a-țĭ conveni. A ieși la socoteală, a ajunge la bun rezultat. A pune în (vechĭ la) socoteală: 1. a lua în considerațiune, 2. a pune în samă, în leafă (uneĭ slugĭ pagubă făcută). A ține socoteala, a lua în considerațiune. Prov. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din tîrg, rezultatu lucrurilor e une-orĭ alt-fel de cît cum l-aĭ fi dorit.

socoteală s. f., g.-d. art. socotelii; pl. socoteli

socoteală s. f., g.-d. art. socotelii; pl. socoteli

socoteală s. f., g.-d. art. socotelii; pl. socoteli

socoteală, -teli.

SOCOTEALĂ s. v. apreciere, atenție, cinste, cinstire, considerație, estimare, estimație, evaluare, îndemn, îndrumare, înțeles, învățătură, judecată, mesaj, minte, numărare, numărat, numărătoare, onoare, povață, povățuire, prețuire, raționament, rațiune, respect, semnificație, sens, sfat, stimă, tâlc, trecere, vază, vorbă.

SOCOTEALĂ s. 1. calcul, (înv. și reg.) socoată, socotință, (Transilv. și Maram.) sămădaș, (înv.) schepsis, seamă, (înv., în Transilv.) comput. (Face o ~ elementară.) 2. calcul, calculare, socotire. (~ anilor calendaristici.) 3. (MAT.) calcul, operație. (Cele patru ~eli.) 4. cont, seamă. (Câte nu i se puneau în ~!) 5. seamă. (Vei da ~ de cele făcute.) 6. chibzuială, cumințenie, cumpăt, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, tact. (Demonstrează multă ~.) 7. rațiune, rost. (Are și aceasta o ~.) 8. rost. (Toate au ~ lor.) 9. ordine, regulă, rânduială. (Știe ~ lucrurilor.) 10. rost, seamă. (Nu mai știa ~ averii lui.) 11. chestiune, lucru, poveste, pricină, problemă, treabă. (S-a lămurit ~ aceea?) 12. calcul, gând, idee, intenție, plan, proiect. (Nu și-a putut realiza ~.)

socoteală s. v. APRECIERE. ATENȚIE. CINSTE. CINSTIRE. CONSIDERAȚIE. ESTIMARE. ESTIMAȚIE. EVALUARE. ÎNDEMN. ÎNDRUMARE. ÎNȚELES. ÎNVĂȚĂTURĂ. JUDECATĂ. MESAJ. MINTE.. NUMĂRARE. NUMĂRAT. NUMĂRĂTOARE. ONOARE. POVAȚĂ. POVĂȚUIRE. PREȚUIRE. RAȚIONAMENT. RAȚIUNE. RESPECT. SEMNIFICAȚIE. SENS. SFAT. STIMĂ. TÎLC. TRECERE. VAZĂ. VORBĂ.

SOCOTEALĂ s. 1. (MAT.) calcul, (înv. și reg.) socoată, socotință, (Transilv. și Maram.) sămădaș, (înv.) schepsis, seamă, (înv., în Transilv.) comput. (Face o ~ elementară.) 2. calcul, calculare, socotire, socotit, (rar) calculație, (pop.) răboj, (înv.) sămăluire. (~ anilor calendaristici.) 3. (MAT.) calcul, operație. (Cele patru ~.) 4. cont, seamă, (fig.) spate, spinare. (Cîte nu i se puneau în ~!) 5. seamă. (Vei da ~ de cele făcute.) 6. chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, socotință, tact, (livr.) continență, (rar) cuminție, ponderație, temperanță, (pop.) scurnpătate, (înv. și reg.) sfat, (înv.) sămăluire, socoată, tocmeală, (fam.) schepsis, (fig.) cumpăneală, cumpănire. (Demonstrează multă ~.) 7. rațiune, rost. (Are și aceasta o ~.) 8. rost, (înv. și reg.) șart. (Toate au ~ lor.) 9. ordine, regulă, rînduială, rost, (înv. și reg.) soroc. (Știe ~ lucrurilor.) 10. rost, seamă, (reg.) ogod. (Nu mai știa ~ averii lui.) 11. chestiune, lucru, poveste, pricină, problemă, treabă, (înv.) madea, (rusism înv.) predmet. (S-a lămurit ~ aceea?) 12. calcul, ghid, idee, intenție, plan, proiect, (înv. și reg.) propus, (înv.) cuget, duh, propozit, săvîrșit, socotință, (fam.) combinație. (Nu și-a putut realiza ~.)

Les bons comptes font les bons amis (fr. „Socotelile bune fac prieteni buni”, sau mai limpede: „Socoteala curată, prietenie nevătămată”). FOL.

socoteală, socoteli s. f. 1. fiecare din cele patru operații aritmetice fundamentale. 2. treabă, lucru. 3. (eufem.) penis. 4. (eufem.) vulvă; vagin.