LUCRU, lucruri, s. n. I. Tot ceea ce există (în afară de ființe) și care este conceput ca o unitate de sine stătătoare; obiect. ◊ A lucra în sine = concept din filosofia kantiană care desemnează lucrurile așa cum sunt ele „în sine”, adică independent de cunoaștere, de ceea ce sunt ele „pentru noi”. (Jur.) Lucru imobil (sau nemișcător) = lucru care, în mod natural sau prin voința omului, nu poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. Lucru mobil (sau mișcător) = lucru care poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. ◊ Expr. Lucru rău (sau prost), se spune, familiar, unei persoane (sau despre o persoană) de care suntem nemulțumiți sau care nu e bună de nimic. ◊ Bun care aparține unei persoane sau unei colectivități; p. gener. obiect, bun. II. 1. Activitate (fizică sau intelectuală) întreprinsă pentru realizarea unui scop; muncă, treabă; acțiune, faptă. ◊ Front de lucru = porțiune dintr-o construcție la care lucrează concomitent mai multe formații de lucru, echipate cu materialele și utilajele necesare. ◊ Loc. adj. De lucru = a) în care se lucrează. Zile de lucru; b) cu care se lucrează, folosit la treabă. Haine de lucru. c) întrebuințat la lucru, folosit într-o activitate. Metodă de lucru. ◊ Expr. A avea de lucru = a) a avea treabă, a fi (foarte) ocupat; b) a avea o ocupație, un serviciu; c) (reg.) a avea de luptat, a avea dificultăți (cu cineva). A nu avea de lucru = a) a nu avea, a nu găsi ce sau unde să muncească; b) se spune când cineva nu-și vede de treabă sau face un lucru nelalocul lui, nepotrivit. A pune (pe cineva) la lucru = a sili (pe cineva) să muncească. A-și face de lucru (cu cineva sau cu ceva) = a) a-și pierde vremea cu o treabă lipsită de importanță sau cu o persoană care creează dificultăți; a părea că lucrează; b) a-și crea singur încurcături. A fi în lucru = a fi în curs de fabricare, de executare, de elaborare. ♦ Lucru în (sau pe) bandă = organizare a producției în care obiectele de realizat se deplasează (continuu sau cu intermitență) cu ajutorul unei benzi rulante. Lucru în lanț = mod de organizare a producției în care obiectul care se lucrează se deplasează ritmic în raport cu echipele specializate de muncitori. (Ist.) Lucru domnesc = obligație pe care o aveau în Evul Mediu țăranii dependenți din Țările Române și care consta în prestații de muncă în folosul domnului. (Fiz.) Lucru mecanic = energie dezvoltată de o forță care acționează asupra unui corp, egală cu produsul dintre componența forței care acționează asupra crapului în direcția deplasării punctului ei de aplicație și mărimea acestei deplasări. 2. Ceea ce se efectuează, rezultatul muncii. III. 1. Chestiune, problemă, situație, fapt, fenomen; (la pl.) întâmplare, eveniment. ◊ Expr. Lucru de nimic = fapt lipsit de importanță, ceva fără însemnătate. Lucru mare = a) ceva rar, deosebit, realizare de valoare; b) (adverbial; cu valoare intensivă) S-a necăjit lucru mare; c) (determinând un adjectiv, îi dă valoare de superlativ) Frumos, lucru mare. – Din lucra (derivat regresiv).

lucru [At: CORESI, EV. 323/22 / Pl: ~ri, (înv) ~re / E: ml lucrum] 1 sn (Înv) Profit. 2 sn (Înv) Folos. 3 sn (Înv; îlav) Fără (de) ~ Fără profit. 4 sn (Înv; îal) Fără folos Si: zadarnic. 5 sn (Înv; îal) În mod abuziv. 6 sn (Înv; îal) Pe nedrept. 7 sn (Îoc ființă) Tot ceea ce există, în afară de ființe, care se poate vedea și pipăi și care este conceput ca o unitate de sine stătătoare Si: obiect. 8 sn (Îe) A(-i) scăpa un ~ printre degete A nu reuși într-o întreprindere. 9 sn (Îe) A se scutura (sau a-și spăla) mâinile de un ~ A refuza asumarea responsabilității pentru o faptă. 10 sn Element sau obiect material. 11 sn (În filozofia idealistă; îs) ~ în sine Noțiune a filozofiei lui Kant, desemnând realitatea obiectivă, existentă independent de cunoașterea noastră, care, deși percepută sub formă de reprezentare, nu poate fi cunoscută în esența ei. 12 sn (Jur; îs) ~ imobil (sau nemișcător) Lucru (7) care, în mod natural sau prin voința omului, nu poate fi strămutat dintr-un loc în altul. 13 sn (Jur; îs) ~ mobil (sau mișcător) Lucru (7) care poate fi strămutat dintr-un loc în altul. 14 sn (Lpl) Obiecte diverse (unelte, îmbrăcăminte etc.) Si: bun, (fam; dep) boarfă, sculă. 15 sn Bun care aparține unei persoane sau colectivități. 16 sn (Îs) ~ de mână Obiect realizat manual. 17 sn (Spc; îas) Cusătură sau împletitură făcută cu mâna. 18 sn (Fig; dep; îs) ~ rău (sau prost) Ființă inutilă. 19 sn (Fig; dep; îas) Persoană care nu pare a fi de treabă. 20 sn (Fig; dep; îas) Se spune pentru a arăta nemulțumirea față de o persoană. 21 sn (Pop; îs) ~ rău (sau necurat, slab) Diavol. 22 sn (În superstiții; îas) Spirit necurat Si: stafie, strigoi. 23 sn (Jur) Proprietate. 24 sn Creație materială sau spirituală Si: operă, plăsmuire, (înv) făptură. 25 sn Activitate fizică sau intelectuală, întreprinsă în vederea îndeplinirii unui scop Si: muncă, treabă. 26 sn (Îs) Front de ~ Porțiune dintr-o construcție la care lucrează concomitent mai multe echipe dotate cu utilajele și materialele necesare. 27 sn (D. ore, zile, săptămâni etc; îla) De ~ În care se lucrează Si: lucrător (11). 28 sn (Îal) Cu ajutorul căruia se lucrează (7). 29 sn (Îal) Folosit într-o activitate. 30 sn (Îs) Cal de ~ Cal folosit la arat, la cărăușit etc. 31 sn (Îe) A avea (de) ~ A avea o slujbă, o ocupație. 32 sn (Îae) A fi foarte ocupat. 33 sn (Fig; îae) A avea dificultăți în ducerea la bun sfârșit a unei activități. 34 sn (Îae) A avea mult de luptat cu cineva. 35 sn (Îe) A nu avea de ~ A nu avea o slujbă. 36 sn (Fam; Îae) A nu avea ce face. 37 sn (Fam; Îae) Se spune atunci când cineva nu-și vede de treabă. 38 sn (Fam; îae) Se spune atunci când cineva face un lucru nepotrivit. 39 sn (Îe) A pune la ~ (pe cineva) A obliga pe cineva să muncească. 40 sn (Îe) A se pune pe ~ (sau a se apuca de ~) A începe să muncească, dându-și tot interesul. 41 sn (Îe) A da de ~ A da cuiva ceva să muncească. 42 sn (Pex; îae) A crea dificultăți cuiva. 43 sn (Îe) A-și face de ~ (cu cineva sau cu ceva) A-și pierde vremea cu o treabă lipsită de importanță. 44 sn (Îae) A-și pierde vremea cu o persoană care creează dificultăți. 45 sn (Fam; îae) A părea că lucrează. 46 sn (Fam; îae) A-și crea singur încurcături. 47 sn (Îe) A fi în ~ A fi în curs de fabricare. 48 sn (D. opere literare sau științifice; îae) A fi în curs de elaborare. 49 sn (D. obiecte; îlav) În ~ În curs de executare. 50 sn (D. opere literare sau științifice) În curs de elaborare. 51 sn (Înv; îe) Bun ~ Formulă de salut. 52 sn (Îs) ~ în (sau pe) bandă Organizare a producției în care obiectele de realizat se deplasează, continuu sau cu intermitență, cu ajutorul unei benzi rulante. 53 sn (Îs) ~ în lanț Mod de organizare a producției în care obiectul care se lucrează se deplasează ritmic în raport cu echipele specializate de muncitori. 54 sn (Îs) ~ manual Disciplină școlară în cadrul căreia elevii deprind anumite activități practice elementare. 55 sn (Fiz; îs) ~ mecanic Energie dezvoltată de o forță care acționează asupra unui corp, egală cu produsul dintre componenta forței care acționează asupra corpului în direcția deplasării punctului ei de aplicație și mărimea acestei deplasări. 56 sn (Ccr) Rezultat al muncii. 57 sn Profesie. 58 sn (Reg; îcs) Pe ~ Joc de copii care are loc la priveghiul mortului. 59 sn Obligație. 60 sn (Înv; îs) ~ domenesc Obligație pe care o aveau în Evul Mediu țăranii dependenți din țările române, care consta în prestații de muncă în folosul domnitorului. 61 sn Faptă. 62 sn (Înv) Punere în practică. 63 sn (Înv; îlav) Cu ~ul De fapt. 64 sn (Înv; îla) Fără (de) ~ Fără aplicare. 65-66 sn (Înv; îe) A fi ~ A (se) pune în practică Si: a (se) înfăptui, a (se) realiza. 67 sn (Îlv) A da un ~ pe față A divulga. 68 sn Acțiune. 69 sn Fapt. 70 sn (Înv) Uneltire împotriva cuiva. 71 sn Obicei. 72 sn (Lpl) Întâmplare. 73 sn (Mpl) Situație. 74 sn Motiv. 75 sn (Jur; înv) Cauză. 76 sn (Înv) Particularitate. 77 sn (În sens larg) Chestiune. 78 sn (Înv; îe) A-și ține ~l (sau ~rile) pe sus sau înalte A fi ambițios. 79 sn (Îe) A scoate (sau a duce) ~l la cap(ăt) A ajunge la un rezultat satisfăcător. 80 sn (În sens larg) Ceea ce este neînsuflețit, concret sau abstract. 81 sn (Îe) Se vede ~ Se deduce. 82 sn (Lpl) Ceea ce. 83 sn (Îvp) Ceva. 84 av (Adesea pleonastic; exprimă superlativul absolut) Foarte. 85 av (Îe) Frumos, ~ mare Foarte frumos. 86 sn (Îl) Nici un lucru Nimic. 87 sn (Îl) Puțin(tel) ~ Mai nimic. 88 sn (Îlp) Tot ~l sau Toate ~rile Totul. 89 sn (Înv; îlc) Care ~ Pentru ca să...

LUCRU, lucruri, s. n. I. Tot ceea ce există (în afară de ființe) și care este conceput ca o unitate de sine stătătoare; obiect. ◊ Lucru în sine = noțiune a filozofiei lui Kant desemnând realitatea obiectivă, existentă independent de cunoașterea noastră, care, deși percepută sub formă de reprezentare, nu poate fi cunoscută în esența ei. (Jur.) Lucru imobil (sau nemișcător) = lucru care, în mod natural sau prin voința omului, nu poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. Lucru mobil (sau mișcător) = lucru care poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. ◊ Expr. Lucru rău (sau prost), se spune, familiar, unei persoane (sau despre o persoană) de care suntem nemulțumiți sau care nu e bună de nimic. ♦ Bun care aparține unei persoane sau unei colectivități; p. gener. obiect, bun. II. 1. Activitate (fizică sau intelectuală) întreprinsă pentru realizarea unui scop; muncă, treabă; acțiune, faptă. ◊ Front de lucru = porțiune dintr-o construcție la care lucrează concomitent mai multe formații de lucru, echipate cu materialele și utilajele necesare. ◊ Loc. adj. De lucru = a) în care se lucrează. Zile de lucru; b) cu care se lucrează, folosit la treabă. Haine de lucru; c) întrebuințat la lucru, folosit într-o activitate. Metodă de lucru. ◊ Expr. A avea de lucru = a) a avea treabă, a fi (foarte) ocupat; b) A avea o ocupație, a fi în slujbă; c) (reg.) a avea de luptat, a avea dificultăți (cu cineva). A nu avea de lucru = a) a nu avea, a nu găsi ce sau unde să muncească; b) se spune când cineva nu-și vede de treabă sau face un lucru nelalocul lui, nepotrivit. A pune (pe cineva) la lucru = a sili (pe cineva) să muncească. A-și face de lucru (cu cineva sau cu ceva) = a) a-și pierde vremea cu o treabă lipsită de importanță sau cu o persoană care creează dificultăți; a părea că lucrează; b) a-și crea singur încurcături. A fi în lucru = a fi în curs de fabricare, de executare, de elaborare. Lucru în (sau pe) bandă = organizare a producției în care obiectele de realizat se deplasează (continuu sau cu intermitență) cu ajutorul unei benzi rulante. Lucru în lanț = mod de organizare a producției în care obiectul care se lucrează se deplasează ritmic în raport cu echipele specializate de muncitori. (Ist.) Lucru domnesc = obligație pe care o aveau în evul mediu țăranii dependenți din țările române și care consta în prestații de muncă în folosul domnitorului. (Fiz.) Lucru mecanic = energie dezvoltată de o forță care acționează asupra unui corp, egală cu produsul dintre componenta forței care acționează asupra corpului în direcția deplasării punctului ei de aplicație și mărimea acestei deplasări. 2. Ceea ce se efectuează, rezultatul muncii. III. 1. Chestiune, problemă. 2. Situație, fapt, fenomen; (la pl.) întâmplare, eveniment. ◊ Expr. Lucru de nimic = fapt lipsit de importanță, ceva fără însemnătate. Lucru mare = a) ceva rar, deosebit, realizare de valoare; b) (adverbial; cu valoare intensivă) S-a necăjit lucru mare; c) (determinând un adjectiv, îi dă valoare de superlativ) Frumos, lucru mare. – Din lucra (derivat regresiv).

LUCRU, lucruri, s. n. 1. (În sens larg, în opoziție cu ființă) Orice obiect material. Noaptea dormim ca lucrurile. SAHIA, N. 114. Ochii, ca microscopul, la lucruri ar da mărime. CONACHI, P. 268. ◊ (Rar, înglobînd și ființele) Două lucruri sînt prețioase în Munții Apuseni și le-au făcut faima: oamenii și aurul. BOGZA, Ț. 9. ◊ Lucru rău (sau prost), se spune, familiar, unei persoane de care sîntem nemulțumiți sau care nu e bună de nimic. Lucrul rău nu piere cu una cu două. CREANGĂ, A. 16. Te-am lăsat în frîu tău Și te-ai făcut lucru rău. MARIAN, S. 4. Fost-ai, lele, cînd ai fost, dar acum ești lucru prost. ◊ Lucru în sine = realitate obiectivă, existentă independent de conștiința noastră, care după filozofia idealistă, deși percepută sub formă de reprezentare, ar fi absolut incognoscibilă. Kant admite însă existența «lucrurilor în sine», declarînd totuși «că ele nu pot fi cunoscute». LENIN, O. XIV 92. ♦ (La pl.) Efecte, obiecte (îmbrăcăminte, unelte de muncă etc.) care aparțin unei persoane sau unei gospodării și care servesc pentru anumite scopuri. De patru zile n-a mai fost pe-acasă și i-e dor de tată-său, de odaia, de lucrurile ei. VLAHUȚĂ, O. A. III 92. Se întorcea numai într-un călcîi, cînd... așeza lucrurile de călătorie. ISPIRESCU, L. 13. Țepoi, greblă și cîte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodari. CREANGĂ, P. 38. II. (Azi mai ales la sg.) 1. Activitate (mai ales fizică), întreprinsă în vederea unui scop; ocupație care cere o oarecare sforțare fizică sau intelectuală, în scopul de a realiza ceva; muncă, treabă. Tot pe dînsa o punea la lucrurile cele mai grele. ISPIRESCU, L. 28. Vitele sînt mari și mai mult cai decît boi întrebuințează la toate lucrurile cîmpului și la transporturi. GOLESCU, Î. 158. Și pe cîmp i-a dus Și pe toți i-a pus La lucrul pămîntului. ALECSANDRI, P. P. 388. ◊ Lucru manual v. manual. ◊ Loc. adj. De lucru = a) în care se lucrează. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba și uita de urît. CREANGĂ, P. 140; b) cu care se lucrează. Haine de lucru. Unelte de lucru; c) întrebuințat la lucru. Metodă de lucru. ◊ Expr. Mînă de lucru v. mînă. A avea de lucru (regional a avea lucru) = a) a avea treabă, a fi ocupat. Am lucru cu caii. RETEGANUL, P. III 28. Știu că are să aibă de lucru la noapte. CREANGĂ, P. 301; b) (regional) a avea de furcă (cu cineva). Vedeau cu cine are de lucru. RETEGANUL, P. IV 17. Cu dînșii să am eu de acuma de lucru? SBIERA, P. 286. A nu avea de lucru = a) a nu avea, a nu găsi ce (sau unde) să muncești, a nu fi ocupat; b) a nu avea de făcut altceva mai bun decît un lucru nepotrivit, nelalocul lui. A pune (pe cineva), la lucru = a sili (pe cineva) să muncească. Chirică atunci... într-o clipă adună toată drăcimea și-o pune la lucru pe cîmp. CREANGĂ, P. 158. A-și face de lucru (cu ceva) = a-și găsi o treabă lipsită de importanță. Simina își făcea mereu de lucru prin șopron. SLAVICI, N. I 38. Văzîndu-l cu ce-și face el de lucru, l-a întrebat. ȘEZ. V 136. A-și face de lucru (cu cineva) = a avea de-a face cu cineva creîndu-și astfel încurcături. (Despre obiecte) A fi în lucru = a fi în curs de executare, de confecționare. Mobila e de mult în lucru. ◊ (Regional, în formule de salut) Bun lucru, bade, la plug! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 270. ♦ (Fiz.) Lucru mecanic = mărime egală cu produsul dintre valoarea unei forțe și deplasarea în direcția ei a punctului căruia i se aplică forța. 2. Ceea ce se efectuează, rezultatul muncii. Lucrul sporea văzînd cu ochii. BUJOR, S. 33. Una pe alta se îndemnau la treabă și lucrul ieșea gîrlă din mînile lor. CREANGĂ, P. 7. Văduvita sa mumă îl crescu cum putu din lucrul mînilor ei. EMINESCU, N. 40. 3. Acțiune, faptă. Nu-i lucru puțin ce facem noi. SAHIA, N. 30. Aice-n Iași, pe la d-voastră, toate lucrurile se fac pe dos. ALECSANDRI, T. I 149. ◊ Expr. Nu e lucru curat v. curat. ♦ (La pl.) Treburi. Deși avea destui slujbași foarte pricepuți și strașnici, tot voia să cunoască el singur cum merg lucrurile în împărăția lui. CARAGIALE, P. 124. III. (În sens larg) 1. Chestiune, problemă. Mă gîndeam la atîtea lucruri, la care n-am vreme să mă gîndesc în celelalte ceasuri zbuciumate ale vieții. SADOVEANU, E. 105. Am început a vorbi lucruri neînsemnate. C. PETRESCU, S. 163. Mă întrebi atîtea lucruri deodată, încît nu știu la care să-ți răspund mai întăi. NEGRUZZI, S. I 63. ◊ (Jur.) Lucru judecat v. judeca. 2. Situație, fapt, fenomen; (mai ales la pl.) întîmplare, eveniment. E grozav lucru a fi străin în orașele mari. VLAHUȚĂ, N. 6. De unde știi că nu s-or schimba lucrurile în bine și pentru d-ta! CREANGĂ, P. 235. Poate că măria-ta ai auzit lucrurile precum nu sînt. NEGRUZZI, S. I 139. ◊ (Corespunzător lui «ceva») Lucru de mirare era acesta, nu șagă! CREANGĂ, P. 306. Mă întrebi un lucru care poate ți l-am spus de o mie de ori. NEGRUZZI, S. I 118. Ce lucru poate să fie Să mă bage în robie? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 101. ◊ Expr. Lucru de nimic (sau, rar, nimică) = ceva fără însemnătate. Atîta rîs pentr-un lucru de nimic... începea să-l indispuie. VLAHUȚĂ, O. A. III 9. Cît mă rugai, deși era un lucru de nimică. DRĂGHICI, R. 115. (Cu accentul pe adjectiv) Lucru mare = a) ceva rar, extraordinar, realizare de valoare deosebită. Am jurat Să nu las să surpe nimeni lucrul mare ce-am durat. DAVILA, V. V. 116. A, sînt fericiți aceia... pe care îi îmbată... Toaca bunelor silabe și duioasa-ncredințare Că-nsemnați cu stemă-n frunte, ce-au scris ei e lucru mare. VLAHUȚĂ, P. 135. Ei vor aplauda desigur biografia subțire Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare. EMINESCU, O. I 184; b) (adverbial; cu valoare intensivă) S-a necăjit, lucru mare; c) (determinînd un adjectiv, îi dă valoare de superlativ) Frumos, lucru mare. Mare lucru = (de obicei cu valoare exclamativă sau ironică) ceva vrednic de mirare, fapt extraordinar, minunat. Întreab-o cînd a văzut întîi pe Alexandru și, dacă o ști, mare lucru. SADOVEANU, P. 104. Asta-i o treabă foarte grea și mare lucru să fie, ca s-o putem noi scoate la capăt. CREANGĂ, P. 157.

LUCRU ~ri n. 1) Obiect material (concret sau abstract, real sau imaginar). ~rile din casă. ◊ ~ prost (sau rău) se zice despre ceva care nu e bun de nimic. 2) la sing. Activitate, muncă pentru a realiza ceva. ◊ Zi de ~ zi în care se lucrează. ~ manual a) lucru de mână; b) obiecte lucrate de mână. Metodă de ~ metodă folosită în procesul muncii. A avea de ~ a) a fi ocupat cu ceva; b) a avea de furcă cu cineva. Nu e ~ curat e ceva la mijloc. ~ mecanic a) lucru efectuat cu ajutorul unei mașini care funcționează cu transmisii mecanice; b) lucru făcut în mod automat. 3) Rezultat al muncii. 4) Afacere care cere o rezolvare, o soluție; chestiune; problemă. 5) Întâmplare care a avut loc în realitate; fapt; eveniment. * ~ de nimic lucru fără însemnătate. Mare ~ a) ceva vrednic de mirare; b) lucru neînsemnat. [Sil. lu-cru] /v. a lucra

lucru n. 1. muncă, osteneală de a face ceva: lucru greu, n’are de lucru; 2. ceva lucrat, produs; lucru mare, extraordinar; 3. obiect: ființe și lucruri; 4. tot ce posedă cineva: i s’au vândut toate lucrurile. [Lat. LUCRUM, câștig; de unde (luându-se cauza pentru efectul ei) muncă, izvorul câștigului, apoi productele muncii, adică obiectele, lucrurile].

lúcru n., pl. urĭ (lat. lŭcrum, cîștig; pv. logre, sp. pg. logro). Muncă, osteneală de a face ceva: am perdut mult timp cu lucru (lucratu saŭ lucrarea) cîmpuluĭ. Clacă (Vechĭ). Lucrare, ceva lucrat, operă: acest inel e un lucru artistic. Obĭect, ceĭa ce nu e însuflețit: lucrurile și ființele din natură. Mobile, bagaje, obĭecte: ĭ-aŭ ars toate lucrurile din casă. A fi în lucru, a fi în lucrare, pe cale de execuțiune. A avea de lucru, a avea treabă, a avea multe de făcut, a fi ocupat. A da de lucru cuĭva, 1. a-ĭ da o ocupațiune, 2. a-ĭ crea încurcăturĭ. Lucru de mînă, care se face cu mîna singură, ca împletiturile și alte lucrurĭ micĭ (V. rocodele). Lucru mare, afacere importantă. Lucru prost, 1. obĭect fără valoare, 2. lucrare răŭ făcută. Lucru curat, afacere onestă. Lucru de nimic, lucru fără importanță. Zi de lucru, zi în care se lucrează, nefiind sărbătoare.

ACUL MIC FACE LUCRURI MARI = E de mare folos și un lucru nebăgat în seamă.

IN MEDIAS RES (lat.) (Horațiu) = În miezul lucrurilor. Nu trebue de tratat subiectul ușor, ci in medias res: să se spună fondul chestiunii.

NATURALIA NON SUNT TURPIA (lat.) = Lucrurile firești nu sînt rușinoase.

PENTRU CINE VREA, ÎN PUȚIN TIMP SE FAC MULTE ȘI MARI LUCRURI (B.P. Hasdeu) = Puterea voinții e hotărîtoare în viața omului.

RES NULLIUS (lat.) = Lucrul nimănui. Termen juridic.

RES, NON VERBA (lat.) = Fapte, nu vorbe.

lucru (desp. lu-cru) s. n., art. lucrul; pl. lucruri

lucru (lu-cru) s. n., art. lucrul; pl. lucruri

lucru s. n. (sif. -cru), art. lucrul; pl. lucruri

LUCRU s. 1. obiect, (înv.) materie, unealtă. (Ființe și ~uri.) 2. muncă, treabă, (rar) lucrare, (reg.) meșteșug, (înv.) deală, laboare. (A făcut un ~ de calitate; s-a apucat de ~.) 3. v. activitate. 4. v. faptă. 5. v. problemă. 6. v. chestiune. 7. v. întâmplare. 8. (FIZ.) lucru mecanic = (ieșit din uz) travaliu.

LUCRU s. 1. obiect, (înv.) materie, unealtă. (Ființe și ~uri.) 2. muncă, treabă, (rar) lucrare, (reg.) meșteșug, (înv.) deală, laboare. (A făcut un ~ de calitate; s-a apucat de ~.) 3. activitate, îndeletnicire, muncă, ocupație, preocupare, treabă, (livr.) travaliu, (înv.) ocupare, preocupație. (Își vede de ~ lui.) 4. faptă. (A comis un ~ nedemn.) 5. chestiune, problemă, subiect, temă, (înv. și reg.) prochimen, (înv.) materie. (Mulțimea ~urilor discutate; să trecem la ~ care ne interesează.) 6. chestiune, poveste, pricină, problemă, socoteală, treabă, (înv.) madea, (rusism înv.) predmet. (S-a lămurit ~ acela?) 7. chestiune, fapt, întîmplare. (A survenit un ~ neașteptat.) 8. (FIZ.) lucru mecanic = (ieșit din uz) travaliu.

LUCRU RELATIV probe competiționale în parașutismul sportiv în care grupuri de parașutiști execută un program cu secvențe impuse în cădere liberă sau pe cupolă (lucru relativ pe cupolă).

ALL GOOD THINGS WHICH EXIST ARE THE FRUITS OF ORIGINALITY (engl.) toate lucrurile bune câte există sunt roadele originalității – J. St. Mill, „On Liberty”, Introducere. Efortul creator al omului este cel care conferă valoare lucrurilor.

ANTHROPOS PANTON METRON (Aυθρωποζ πἀντωυ μετρου) (gr.) omul e măsura tuturor lucrurilor – Protagoras, Fragm. I. Formulă care rezumă relativismul și subiectivismul antropocentric al filozofiei lui Protagoras.

CERTA AMITTIMUS, DUM INCERTA PETIMIUS (lat.) le pierdem pe cele sigure urmărind lucruri nesigure – Plaut, „Pseudolus”, 685.

DIFFICILE EST PROPRIE COMMUNIA DICERE (lat.) e greu să exprimi lucrurile comune într-un stil personal – Horațiu, „Ars poetica”, 128.

ERIPITUR PERSONA, MANET RES (lat.) persoana piere, lucrul rămâne – Opera supraviețuiește întotdeauna creatorului ei.

FELIX QUI POTUIT RERUM COGNOSCERE CAUSAS (lat.) fericit cel ce a putut cunoaște cauzele lucrurilor – Vergiliu, „Georgica”, II, 490. Probabil elogiu al lui Lucrețiu; versul exprimă admirația față de spiritele cutezătoare care au reușit să pătrundă tainele naturii.

HOMO RES SACRA HOMINI (lat.) omul e lucru sfânt pentru om – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 95, 35. Replică la maxima lui Plaut: Homo homini lupus.

IN MEDIAS RES (lat.) în miezul lucrurilor – Horațiu, „Ars poetica”, 148. Direct în subiect, în plină acțiune. V. și Ab ovo.

NATURALIA NON SUNT TURPIA (lat.) lucrurile firești nu sunt rușinoase – Principiu al Școlii cinice.

NON BIS IN IDEM (lat.) nu de două ori pentru același (lucru) – Axiomă juridică potrivit căreia nu poți fi judecat de două ori pentru aceeași vină. P. ext. Recomandare pentru a evita repetarea unui subiect, a unei metode.

NON NOVA, SED NOVE (lat.) nu lucruri noi, ci într-un chip nou – Originalitatea unei opere literare constă în maniera proprie, inedită de tratare nu noutatea subiectului.

NON QUIA DIFFICILIA SUNT, NON AUDEMUS, SED QUIA NON AUDEMUS, DIFFICILIA SUNT (lat.) nu fiindcă (lucrurile acestea) sunt grele nu avem curaj, ci fiindcă nu avem curaj, ele sunt grele – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 104, 26.

OMNIUM RERUM PRINCIPIA PARVA SUNT (lat.) Începuturile tuturor lucrurilor sunt mici – Cicero, „De finibus bonorum et malorum”, 5, 21.

RES, NON VERBA V. ACTA, NON VERBA.

RES IPSA LOQUITUR (lat.) lucrul vorbește de la sine – E limpede, e de la sine înțeles.

RES IUDICATA PRO VERITATE HABETUR (lat.) lucrul judecat e socotit adevărat – Adagiu din dreptul roman.

RES NULLIUS (lat.) lucru al nimănui – Termen juridic desemnând un bun asupra căruia nu există drept de proprietate.

RES SEVERA VERUM GAUDIUM (lat.) un lucru serios este o adevărată bucurie – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, XXIII.

SCIENTIA ET POTENTIA IN IDEM COINCIDUNT (lat.) știința este unul și același lucru cu puterea – Fr. Bacon, „Novum Organum”, 3. În varianta engleză, „Knowledge is power” („Știința este putere”).

SUNT LACRIMAE RERUM (lat.) ai de ce vărsa lacrimi (pentru lucrurile pe care le vezi) – Vergiliu, „Eneida”, I, 462. Exclamația lui Enea, care vede în Cartagina un șir de tablouri din Războiul troian.

Bis repetita placent (lat. „Lucrurile repetate plac”) – Originea acestui aforism se află în Arta poetică a lui Horațiu care spune în versul 365: „Haec placuit semel, haec deciens repetita placebit”, adică: sînt lucruri care plac numai o dată, dar altele, chiar dacă ar fi repetate de zece ori, tot plac. În acest sens trebuie folosit adagiul de mai sus. Și într-adevăr, cu aceeași semnificație s-a referit la el Tudor Arghezi, cînd în „tableta” închinată Bucureștiului, aprecia că acest oraș e un subiect care, chiar dacă e tratat de zece ori, tot plăcut rămîne. LIT.

Eripitur persona, manet res (lat. „Omul dispare, opera rămîne”) – a spus Lucrețiu, în poemul său De rerum natura (Despre natura lucrurilor) – cînt. III, vers. 57. Se aplică spre a atrage atenția asupra importanței pe care o are valoarea unei creații. Omul e într-adevăr trecător, dar el poate trăi veșnic prin operele sale. LIT.

Felix qui potuit rerum cognoscere causas (lat. „Fericit e acela care a putut cunoaște cauzele lucrurilor”) – Nicicînd ca în zilele noastre acest vers al lui Vergiliu din poemul Georgicele (II, 489) nu și-a găsit mai frecvente ocazii de a fi aplicat. Poetul cîntă mințile pătrunzătoare care, prin cunoașterea sau descoperirea tainelor naturii, „calcă în picioare teama” – cum spune în continuare Vergiliu -, disprețuiesc soarta și sfidează chiar moartea și toate fenomenele care înspăimintă pe cei neștiutori și stăpîniți de superstiții. Numai că la vremea cînd a fost scris acest poem (30 î.e.n.) și chiar secole întregi după aceea, se spunea Felix qui potuit… cu un fel de invidie și ca o aspirație, pe cînd în zilele noastre cuvintele acestea pot fi citate ca un omagiu adus prometeilor contemporani, care smulg naturii, unul după altul, mari și nenumărate secrete. LIT.

Homo res sacra homini (lat. „Omul e ceva sfînt pentru om”) – vezi: Homo homini lupus. LIT.

In medias res (lat. „În mijlocul lucrurilor”) – Horațiu în Ars poetica (vers. 148), vorbind de Homer, spune că acesta își aruncă cititorul in medias res, adică în miezul subiectului. Putem spune, de pildă, că am sosit la o discuție in medias res. LIT.

Naturalia non sunt turpia (lat. „Lucrurile naturale nu sînt rușinoase”) – Un principiu al școlii cinice a filozofilor antici (vezi explicația la: „Butoiul lui Diogene”). La început, expresia avea următorul înțeles: ceea ce de la natură vine, nu e faptă de rușine. După un timp însă, acest sens natural a fost... denaturat de scriitori de scandal, care au luat vechea maximă filozolică drept paravan, pentru a-și acoperi lubricele lor producții. Și astfel, porniri josnice, instincte primare, sub scuza că sînt „naturalia”, au fost decretate „non turpia”, ba chiar foarte cuviincioase! FIL.

Nervus rerum (lat. „Nervul lucrurilor” – adică banii) – expresie foarte cunoscută, rămasă de la un autor aproape necunoscut astăzi: filozoful Crantor născut în Cilicia (Asia Mică), secolul al III-lea î.e.n. Din lucrările lui nu s-au păstrat decît cîteva fragmente, în care figurează și metafora că banul este nervul ce mișcă toate lucrurile. Tradusă în latină, expresia a făcut o strălucită carieră pînă în zilele noastre. Eminescu, în Scrisoarea II, o folosește într-un chip cu totul deosebit: „Cu murmurele lor blînde, un izvor de horum-harum /Cîștigînd cu clipoceală nervum rerum gerendarum”. FIL.

Non bis in idem (lat. "Nu de două ori același lucru) – E un adagiu juridic care înseamnă că nu poți fi judecat de două ori pentru aceeași faptă. Expresia a fost împrumutată și de vorbirea curentă, unde a căpătat un sens diferit, și anume: de a nu întrebuința de două ori metode identice. De exemplu: aceleași trucuri într-o comedie, aceleași expresii într-o cuvîntare, aceleași cuvinte într-o lecție ș.a.m.d. ȘT.

Quieta non movere (lat. „Lucrurile liniștite să nu le miști”, în sensul de: „să nu le agiți”, „să nu le tulburi”). Nu se cunoaște exact originea acestui precept. Unii pretind că derivă dintr-un pasaj din cap. XXI al „Conjurației lui Catilina”, lucrarea istoricului latin Sallustius (83-34 î.e.n.); alții îl atribuie misticului teolog spaniol Miguel Molinos (1640-1696). Expresia e întrebuințată ca un sfat: să nu zgîndărim focul peste care s-a așternut cenușa, să lăsăm să doarmă mai departe vrajbele care s-au potolit, necazurile care au fost uitate ș.a.m.d. LIT.

Res iudicata pro veritate habetur (lat. „Lucrul judecat e socotit adevăr”) – precept juridic care încă din vechime considera că realitatea faptelor stabilite de o hotărîre judecătorească nu poate fi pusă la îndoială pînă la proba contrară. ȘT.

Res severa est verum gaudium (lat. „Adevărata bucurie e un lucru serios”) – spune Seneca în Epistole (a XXIII-a, către Lucilius, intitulată „Filozofia, izvor de veritabile bucurii”). Și autorul însuși explică sensul: „Înainte de toate, Lucilius, învață să te bucuri… Crede-mă, e un lucru serios, o adevărată bucurie. Niciodată nu-ți va lipsi bucuria de îndată ce i-ai descoperit izvorul. Caută adevărata fericire: să fii fericit de tine însuți!” În continuare Seneca combate excesul de plăceri frivole („Dacă plăcerea nu știe să se oprească, devine durere”) și recomandă: perseverență și dreptate în acțiuni, intenții curate, fixarea unui scop al dorințelor noastre de la care să nu ne deturnăm. Altminteri, la fel ca obiectele duse de curenții apelor, vom fi aruncați impetuos pînă în mare. Sau cum-se întîmplă multora: vom căuta să începem viața în momentul cînd trebuie s-o sfirșim! Cuvintele lui Seneca sînt un îndrumar pentru a alege la timp și cu chibzuință bucuriile vieții. LIT.

Schimbarea în toate lucrurile e bună – spune Euripide în Oreste (versul 234, respectiv act. I, sc. 5). E sfatul pe care Electra îl dă fratelui ei Oreste, cînd acesta, după ce o ucisese pe mama lor, era bolnav de remușcare. Se folosește pentru împrejurarea cînd o schimbare devine absolut necesară, spre a aduce un reviriment îndeosebi de ordin moral. Aristotel, citind acest vers în Retorica (I, cap. 11), se referă la lucrurile și persoanele care ne fac plăcere cînd le revedem după un timp, fiindcă le apreciem mai mult cînd le vedem mai rar și mai ales fiindcă, văzîndu-le, se face o schimbare în starea prezentă. LIT.

Unum et idem (lat. „Unul și același lucru”) – Locuțiune echivalentă cu: tot una e. A spune că cineva e viclean și șiret, sau că e fățarnic și ipocrit, este unum et idem.

lucru s. n. sg. (șc.) disciplină școlară gimnazială numită „lucrări practice de atelier”.

a nu se omorî cu lucrul / cu munca / cu treaba expr. a nu munci la nivelul real al propriiilor posibilități; a munci puțin.

a vedea lucrurile în negru expr. a fi pesimist.

a vedea lucrurile în roz expr. a fi (exagerat de) optimist.

lucru manual expr. (glum.) onanie, masturbare.