16 definiții pentru soroc
din care- explicative (9)
- morfologice (3)
- relaționale (2)
- etimologice (1)
- specializate (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
SOROC, soroace, s. n. (Înv. și pop.) 1. Termen fixat pentru săvârșirea unei acțiuni sau pentru îndeplinirea unei obligații; interval de timp în cuprinsul sau la sfârșitul căruia se efectuează un lucru. ◊ Loc. adv. (Pe) la soroace = din când în când; la zile mari. ◊ Expr. A sfinți sorocul = a respecta cu strictețe un termen de plată. A i se împlini (cuiva sau la ceva) sorocul = a ajunge la sfârșitul existenței, a înceta să mai existe; p. ext. a muri. ♦ Dată la care se întâmplă ceva. ♦ Epocă a anului când se coace și se strânge recolta; (concr.) recolta culeasă în această epocă. ♦ Menstruație. 2. Dată fixată de Biserica creștină, când se pomenesc morții; slujbă religioasă care se face cu acest prilej. 3. Margine, limită. ♦ Loc determinat. 4. Rost, socoteală, orânduială. ♦ (Reg.) Ursită, soartă; prevestire. – Din sl. sŭrokŭ.
soroc [At: CORESI, EV. 284 / V: ~oacă sf, (reg) sur~ / Pl: ~oace, (rar) ~oci sm / E: slv сърокъ] 1 (Îvp) Termen. 2 (Îlav) (Pe) la ~oace Din când în când. 3 (Îal) La zile mari. 4 (Îe) A i se împlini (cuiva sau la ceva) ~ul A ajunge la sfârșitul existenței. 5 (Îae) A muri. 6 (Îe) A sfinți ~ul A respecta cu strictețe un termen de plată. 7 (Înv) Rată. 8 (Înv) Taxă. 9 (Reg) Perioadă a anului în care se coace și se strânge recolta. 10 (Reg) Recoltă culeasă. 11 (Pop) Menstruație. 12 (Îs) ~ alb Leucoree. 13 (Îvp) Dată fixată în practica creștină când se pomenesc morții. 14 Slujbă religioasă care se face la soroc (13). 15 (Înv) Loc determinat. 16 (Înv) Margine. 17 (Îvp) Rost. 18 (Pop) Soartă (1). 19 (Reg; îf suroc) Vrăjitorie. 20 (Înv) Pată pe unghii. 21 (Ban; art.) Joc popular executat de bărbați. 22 (Îe) ~ul (ăl) mare Joc popular nedefinit mai îndeaproape. 23 (Îs) ~ul mic Joc popular nedefinit mai îndeaproape.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SOROC, soroace, s. n. (Pop.) 1. Termen fixat pentru săvârșirea unei acțiuni sau pentru îndeplinirea unei obligații; interval de timp în cuprinsul sau la sfârșitul căruia se efectuează un lucru. ◊ Loc. adv. (Pe) la soroace = din când în când; la zile mari. ◊ Expr. A sfinți sorocul = a respecta cu strictețe un termen de plată. A i se împlini (cuiva sau la ceva) sorocul = a ajunge la sfârșitul existenței, a înceta să mai existe; p. ext. a muri. ♦ Dată la care se întâmplă ceva. ♦ Epocă a anului când se coace și se strânge recolta; (concr.) recolta culeasă în această epocă. ♦ Menstruație. 2. Dată, fixată în practica creștină, când se pomenesc morții; slujbă religioasă care se face cu acest prilej. 3. (Rar) Margine, limită. ♦ Loc determinat. 4. Rost, socoteală, orânduială. ♦ (Reg.) Ursită, soartă; prevestire. – Din sl. sŭrokŭ.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SOROC, soroace, s. n. 1. Termen fixat pentru săvîrșirea unei acțiuni sau pentru îndeplinirea unei obligații (v. scadență); interval de timp în cuprinsul căruia sau la sfîrșitul căruia se efectuează un lucru. Măria-ta, urmă cu îndrăzneală oșteanul, ne-am înfățișat, căci măria-ta ai hotărît pe azi sorocul. SADOVEANU, O. VII 109. Nu cumva s-o șteargă înainte de sorocul plăților. CARAGIALE, O. III 39. Și-n sorocul care îl orînduiesc, Cu încredințare hoțul ți-l ghicesc. PANN, P. V. I 32. ◊ Expr. A sfinți sorocul = a respecta cu strictețe un termen de plată, a fi punctual la o scadență, a-și achita datoriile la timp. Tot satul era însemnat pe o scoarță a unei vechi cărți de rugăciuni ca datornic – și vai de mama celui ce nu sfințea sorocul. CAMILAR, N. I 332. A i se împlini (cuiva sau la ceva) sorocul = a înceta să mai existe, a ajunge la sfîrșitul existenței; (despre persoane) a muri. Mi-a slăbit glasul, mi s-a întunecat vederea... mi s-a împlinit sorocul. ALECSANDRI, T. 1640. (Pe) la soroace = la zile mari; din cînd în cînd. Povețele, blîndețea, o vorbă aspră la soroace... au gonit... pornirile și deprinderile rele. CARAGIALE, O. I 304. Spune și el la soroace cîte un cuvînt nepotrivit la sfat. ODOBESCU, S. I 397. Cît pentru darul vorbei, ce crezi că îl ai poate, E numai o părere... Adevărat, se întîmplă să zici pe la soroace Cîte o vorbă, două, care la unii place. ALEXANDRESCU, M. 269. ♦ Răstimp. Slujind... cîteva soroace de-a rîndul, acum era bătrîn. CREANGĂ, P. 297. ♦ Epocă a anului, cînd se coace și se strînge recolta; recolta culeasă. La crîșmuță-ntre priloage... rachiu bun de trei soroace Și vinul de trei priloage Cine bea copii nu face. ȘEZ. I 14. Rachiuaș din trei soroace. SEVASTOS, C. 243. ♦ (Popular) Menstruație. 2. Dată (fixată în practica creștină) cînd se pomenesc morții; slujba religioasă care se face cu acest prilej (v. parastas). Știu că dacă m-ar omorî pe mine, mi-ai juca hora la soroace în loc să-mi faci pomană. CARAGIALE, O. I 244. Și-oi vinde cojoacele Ca să-i fac soroacele. MARIAN, S. 22. D-ei fi mort, să te jelesc... Soroace să-ți împlinesc. TEODORESCU, P. P. 527. 3. Margine, limită. Încarcă-ți dobitocul pînă unde e sorocul. PANN, P. V. II 64. ♦ Loc anumit, loc fixat. L-om cresta în trei soroace, Ș-om da focul la conace. SADOVEANU, N. F. 20. 4. Rost, socoteală, orînduială, regulă. Bate tu marginile... Eu să bat mijloacele, Că le știu soroacele. ALECSANDRI, P. P. 146. ♦ (Regional) Ursită, soartă; prevestire. Tu, ceas slab... du-te cu sorocul meu, Cu puterea lui dumnezeu. ȘEZ. XXI 70.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SOROC ~oace n. 1) Dată fixată pentru efectuarea unui lucru, a unei acțiuni sau pentru achitarea unei datorii; termen. 2) (în practica religioasă) Zi fixată dinainte, în care are loc pomenirea morților. 3) Interval de timp; răstimp. 4) (în superstiții și în creații folclorice) Forță supranaturală care se crede că determină dinainte desfășurarea evenimentelor; soartă; destin; ursită; fatalitate. /<sl. suroku
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
soroc n. 1. termen: slujind el câteva soroace Cr.; 2. sfârșit: drumul soroc n’are PANN; 3. pl. epocele prescrise pentru pomenirea răposatului: îi făcuse toate soroacele ca colivă și cu colaci GHICA. [Slav. SŬROKÜ, termen].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
soróc n., pl. oáce (vsl. sŭrokŭ, termin, d. rokŭ, timp hotărît, care vine d. reštirekon, a zice, a vorbi, sîrb. bg. rus. srok. V. sorcovă, proroc, uric). Vechĭ. Azĭ pop. Termin, vadea, zi fixă: sorocu uneĭ judecățĭ, uneĭ călătoriĭ. Carte de soroc, hîrtie pin care se permitea cuĭva să-l dea în judecată pe altu. Menstrue. Pl. Zile hotărîte p. pomenirea unuĭ mort.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
soroacă sf vz soroc
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
suroc sn vz soroc
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
soroc (înv., pop.) s. n., pl. soroace
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
soroc (înv., pop.) s. n., pl. soroace
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
soroc s. n., pl. soroace
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
SOROC s. v. ceas, ciclu, clipă, clipită, dată, destin, epocă, extremitate, fatalitate, interval, limită, margine, menire, menstruație, minut, moment, noroc, oră, ordine, perioadă, period, predestinare, rată, răgaz, răstimp, regulă, rânduială, rost, scadență, secundă, soartă, socoteală, spațiu, termen, timp, ursită, vreme, zi, zodie.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
soroc s. v. CEAS. CICLU. CLIPĂ. CLIPITĂ. DATĂ. DESTIN. EPOCĂ. EXTREMITATE. FATALITATE. INTERVAL. LIMITĂ. MARGINE. MENIRE. MENSTRUAȚIE. MINUT. MOMENT. NOROC. ORĂ. ORDINE. PERIOADĂ. PERIOD. PREDESTINARE. RATĂ. RĂGAZ. RĂSTIMP. REGULĂ. RÎNDUIALĂ. ROST. SCADENȚĂ. SECUNDĂ. SOARTĂ. SOCOTEALĂ. SPAȚIU. TERMEN. TIMP. URSITĂ. VREME. ZI. ZODIE.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
soroc (-oace), s. n. – 1. Termen, timp, zi prestabilită. – 2. Rată, scadență. – 3. Dată, timp special. – 4. Interval, răstimp. – 5. Date stabilite pentru comemorarea morților. – 6. Menstruație. – Sl. sŭrokŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 354; Conev 79), cf. ceh., rus. srok. – Der. soroci, vb. (a fixa un termen; a lua o hotărîre, a determina); soroceală, s. f. (hotărîre, ursită).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
sorocul v. ardeleana (1).
- sursa: DTM (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv neutru (N20) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
soroc, soroacesubstantiv neutru
- 1. Termen fixat pentru săvârșirea unei acțiuni sau pentru îndeplinirea unei obligații; interval de timp în cuprinsul sau la sfârșitul căruia se efectuează un lucru. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Măria-ta, urmă cu îndrăzneală oșteanul, ne-am înfățișat, căci măria-ta ai hotărît pe azi sorocul. SADOVEANU, O. VII 109. DLRLC
- Nu cumva s-o șteargă înainte de sorocul plăților. CARAGIALE, O. III 39. DLRLC
- Și-n sorocul care îl orînduiesc, Cu încredințare hoțul ți-l ghicesc. PANN, P. V. I 32. DLRLC
- 1.1. Dată la care se întâmplă ceva. DEX '09 DEX '98
- 1.2. Răstimp. DLRLCsinonime: răstimp
- Slujind... cîteva soroace de-a rîndul, acum era bătrîn. CREANGĂ, P. 297. DLRLC
-
- 1.3. Epocă a anului când se coace și se strânge recolta. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- La crîșmuță-ntre priloage... rachiu bun de trei soroace Și vinul de trei priloage Cine bea copii nu face. ȘEZ. I 14. DLRLC
- Rachiuaș din trei soroace. SEVASTOS, C. 243. DLRLC
- 1.3.1. Recolta culeasă în această epocă. DEX '09 DLRLC
-
- 1.4. Menstruație. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: menstruație
- (Pe) la soroace = din când în când; la zile mari. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Povețele, blîndețea, o vorbă aspră la soroace... au gonit... pornirile și deprinderile rele. CARAGIALE, O. I 304. DLRLC
- Spune și el la soroace cîte un cuvînt nepotrivit la sfat. ODOBESCU, S. I 397. DLRLC
- Cît pentru darul vorbei, ce crezi că îl ai poate, E numai o părere... Adevărat, se întîmplă să zici pe la soroace Cîte o vorbă, două, care la unii place. ALEXANDRESCU, M. 269. DLRLC
-
- A sfinți sorocul = a respecta cu strictețe un termen de plată. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Tot satul era însemnat pe o scoarță a unei vechi cărți de rugăciuni ca datornic – și vai de mama celui ce nu sfințea sorocul. CAMILAR, N. I 332. DLRLC
-
- A i se împlini (cuiva sau la ceva) sorocul = a ajunge la sfârșitul existenței, a înceta să mai existe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Mi-a slăbit glasul, mi s-a întunecat vederea... mi s-a împlinit sorocul. ALECSANDRI, T. 1640. DLRLC
- Muri. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: muri
-
-
- 2. Dată fixată de Biserica creștină, când se pomenesc morții; slujbă religioasă care se face cu acest prilej. DEX '09 DLRLC
- Știu că dacă m-ar omorî pe mine, mi-ai juca hora la soroace în loc să-mi faci pomană. CARAGIALE, O. I 244. DLRLC
- Și-oi vinde cojoacele Ca să-i fac soroacele. MARIAN, S. 22. DLRLC
- D-ei fi mort, să te jelesc... Soroace să-ți împlinesc. TEODORESCU, P. P. 527. DLRLC
-
-
- Încarcă-ți dobitocul pînă unde e sorocul. PANN, P. V. II 64. DLRLC
- 3.1. Loc determinat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- L-om cresta în trei soroace, Ș-om da focul la conace. SADOVEANU, N. F. 20. DLRLC
-
-
- 4. Orânduială, regulă, rost, socoteală. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: orânduială regulă rost socoteală
- Bate tu marginile... Eu să bat mijloacele, Că le știu soroacele. ALECSANDRI, P. P. 146. DLRLC
- 4.1. Destin, fatalitate, prevestire, soartă, ursită. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: destin fatalitate prevestire soartă ursită
- Tu, ceas slab... du-te cu sorocul meu, Cu puterea lui dumnezeu. ȘEZ. XXI 70. DLRLC
-
-
etimologie:
- sŭrokŭ DEX '09 DEX '98