STRAȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, puternic; extraordinar, nemaipomenit. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (foarte) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašĭnŭ.

strașnic, ~ă [At: (a. 1650-1675) GCR I, 228/12 / V: ~rajn~, (înv) ~ajnec / Pl: ~ici, ~ice / E: vsl страшьнъ] 1-2 a, av (Pfm) Teribil. 3-4 a, av (Pex) Necruțător (1-2). 5 av (Mai ales în legătură cu verbe care exprimă acțiuni vătămătoare) Rău. 6-7 a, av (Asr; d. oameni) Sever² (3). 8 a (Rar; d. aspectul, expresia, manifestările etc. oamenilor) Sever² (6). 9 a (D. tratate, hotărâri, reguli, judecăți etc.) Sever² (7). 10-11 a, av (Pfm; în raport cu cineva sau cu ceva sau în mod absolut) Extraordinar (1-2). 12 s (Înv) Divinitatea ca judecător. 13-14 a, av (D. voce, sunete, zgomote etc.) Puternic. 15-16 a, av (D. elemente sau fenomene ale naturii, calamități etc.) Puternic. 17 a (D. stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Puternic. 18 sm Plantă erbacee din familia polipodiaceelor cu foile linear lanceolate, care crește, de obicei, prin locuri umbroase, în regiuni montane Si: (reg) ferigă (11), ferigă-măruntă, ferigă-sălbatică, ferigă-vărgată, ferigea-vânătă, feriguță, părul-doamnei, părul-Maicii-Domnului, pocitoc, teișor (8) (Asplenium trichomanes). 19 sf (Bot; reg) Jabdie (Polytrichum commune). 20 sf (Mun; îf strașnică) Dungă îngustă care se țese la velință între dungile mai late.

STRAȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, înspăimântător; grozav, cumplit, teribil. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (foarte) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă raportul de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašĭnŭ.

STRAȘNIC³, -Ă, strașnici, -e, adj. 1. (Exprimă raportul de superlativ) Extraordinar, nemaipomenit. Nu, zău, ia spune drept, măi Grigoriță, mai mîncat-ai tu de cînd ești un borș așa de strașnic? HOGAȘ, DR. 240. Să întindem o masă strașnică în fundul grădinii. DELAVRANCEA, H. T. 133. Era ger strașnic în dimineața aceea de pe la mijlocul lui decembrie. VLAHUȚĂ, O. A. II 12. Stăpîna acestei slujnice era... o vrăjitoare strașnică, care închega ape și care știa toate drăcăriile de pe lume. CREANGĂ, P. 96. 2. Îngrozitor, înfiorător, înspăimîntător; grozav, cumplit, teribil. Acești trei zmei avea trei femei, carile era încă mai strașnice și mai grozave decît bărbații lor, pentru că ele nu se lupta voinicește, cu puterea, ci muierește, cu prifăcătoria. SBIERA, P. 104. Întru vederea grozavei priveliști, ea slobozi un țipet strașnic și leșină. NEGRUZZI, S. I 157. 3. Sever, strict, riguros, aspru. Lăsase acasă două calfe, cu poruncă strașnică să-i ascundă cum vor ști mai bine cojoacele rămase. GALACTION, O. I 277. Împăratul a pus niște slujbași ai dracului de strașnici și de aspri pentru unii ca noi. ISPIRESCU, L. 368. Disciplina la moldoveni era foarte strașnică. BĂLCESCU, O. I 122. – Variantă: strajnic, -ă (CARAGIALE, O. I 133) adj.

STRAȘNIC ~că (~ci, ~ce) și adverbial 1) Care înspăimântă; îngrozitor; înfiorător; groaznic; sinistru. Măcel ~. 2) Care este neobișnuit (ca proporții, intensitate etc.); amarnic; grozav; extraordinar. Ger ~. 3) Care este deosebit de aspru, de strict. Disciplină ~că. /<sl. strašinu

strașnic a. 1. sever: oștire supusă la disciplină strașnică BĂLC.; 2. fam. grozav: o bătaie strașnică. [Slav. STKAȘĬNIKŬ, om grozav (din STAȘĬNŬ, teribil)].

1) stráșnic, -ă adj. (vsl. strašinu, teribil, oribil, fricos, strašnikŭ, om fricos, d. strakŭ, groază; bg. strašen, rus. strašnyĭ). Teribil (mare, intens, valoros, viteaz): disciplină, oaste, ploaĭe, beție strașnică, om strașnic (în hărnicie, severitate, știință). Adv. A bea strașnic, aicĭ e strașnic de bine. – Și strajnic (vest).

strajnec², ~ă a vz strașnic

strajnic⁴, ~ă a vz strașnic

STRAJNIC, -Ă adj. v. strașnic³.

2) strájnic, V. strașnic.

strașnic¹ adj. m., pl. strașnici; f. strașnică, pl. strașnice

strașnic¹ adj. m., pl. strașnici; f. strașnică, pl. strașnice

strașnic adj. m., s. m., pl. strașnici; f. sg. strașnică, pl. strașnice

strașnic

strașnic.

STRAȘNIC adj. 1. v. cumplit. 2. v. puternic. 3. v. zdravăn. 4. v. bun. 5. v. riguros.

STRAȘNIC adj. 1. colosal, cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, infernal, înfiorător, îngrozitor, înspăimîntător, năprasnic, teribil, (Transilv.) pogan, (fig.) îndrăcit, turbat. (O vijelie ~.) 2. aprig, intens, mare, puternic, tare, violent, zdravăn. (Un ger ~.) 3. grozav, teribil, zdravăn, (fam.) sfînt, (fig.) sănătos. (I-a tras o bătaie ~.) 4. bun, grozav, zdravăn. (Un somn ~ l-a refăcut.) 5. aspru, riguros, sever, strict, (rar) strîns. (O disciplină ~; un regim alimentar ~.)

strașnic (-că), adj. – 1. Teribil, de temut. – 2. Violent, sever, dur. Sl. strašinŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 373; Pușcariu, Dacor., VII, 466), cf. pol. strasznik (monstru). – Der. strașnic, s. m. (specie de ferigă, Asplenium trichomanes), din bg. strašnik; strășnici, vb. (a trata cu asprime; a maltrata); strășnicie, s. f. (severitate, asprime; tenacitate; groază); năstrușnic, adj. (violent, teribil), cu pref. expresiv.