STRÂMTORA, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtori vb. IV] – Din strâmtoare.

strâmtora [At: GCR II, 93/12 / V: (îvp) ~mpto~, ~ri (Pzi: ~resc), ~rim~, ~rimtori, (reg) ~mptori (Pzi: ~resc), ~ântori, (înv) străm~, ~rămtori, ~rămtura / Pzi: ~rez / E: strâmtoare] 1-2 vtr (Îvp; complementul sau subiectul indică deschizături, cavități, spații, încăperi ori drumuri, căi de acces, locuri de trecere, ape, văi etc. sau părți ori porțiuni ale acestora; îoc a se lărgi) A (se) strâmta (7-8). 3 vt (Înv) A stingheri (1). 4 vt (Fig) A împiedica. 5-6 vtr (Îoc a se întinde) A (se) îngrămădi într-un spațiu (extrem de) redus. 7-8 vtr (Asr; pex; fig) A încolți. 9 vt (Înv) A constrânge (1). 10-11 vtr A face să se afle sau a se afla într-o situație dificilă. 12-13 vtr (Spc) A face să fie sau a fi (temporar) lipsit de mijloace materiale, în jenă financiară. 14-15 vtr (Rar; pex) A sărăci (3-4). 16 vr (Reg; d. grâu; îf strântori) A se coace înainte de vreme.

STRÂMTORA, strâmtorez, vb. I. Tranz. A stingheri mișcările cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtori vb. IV] – Din strâmtoare.

A STRÂMTORA ~ez tranz. 1) A restrânge în spațiu; a grămădi într-un loc îngust. 2) fig. pop. (persoane) A face să nimerească într-o situație grea; a pune la strâmtoare. 3) A face să se strâmtoreze. /Din strâmtoare

A SE STRÂMTORA mă ~ez intranz. (despre persoane) A trece la un mod de viață mai modest; a-și limita cheltuielile pentru trai; a se restrânge. /Din strâmtoare

strâmtorà v. a aduce la strâmtoare.

strămtora v vz strâmtora

strămtori v vz strâmtora

strămtura v vz strâmtora

strâmptora v vz strâmtora

strâmptori v vz strâmtora^[1] corectat(ă)

strâmtori v vz strâmtora

strântori² v vz strâmtora

strimtora v vz strâmtora

strimtori v vz strâmtora

STRIMTORA v. I v. strîmtora.

STRÎMTORA, strîmtorez, vb. I. 1. Tranz. (Folosit mai ales la participiu) A stingheri mișcările cuiva, a îngrămădi într-un loc strîmt, a băga la strîmtoare; a înghesui, a strînge. [Călăreții] de pe margini își strînseseră rîndurile, scăriță la scăriță, strîmtorați de laturile uliței. MIHALE, O. 468. Sloii începură a se mișca la vale greoi, strîmtorați unii de alți. SANDU-ALDEA, U. P. 120. Oșteni moldoveni îi strîmtora [pe turci] de pe laturi. ARHIVA R. I 108. ◊ Fig. Închipuirile capricioase înmulțiră în tot chipul aceste lucrări de fantasie, ce nu erau strîmtorate de nici o lege. ODOBESCU, S. I 53. ♦ A obliga, a sili, a constrînge. (Atestat în forma strimtora) Strimtorat de cererile unui ceauș turcesc, venit din partea lui Petru cel Șchiop, se văzu silit a arăta pe turburători. HASDEU, I. V. 184. 2. Refl. A se mulțumi cu o viață mai modestă, a-și restrînge cheltuielile. Putea să vadă și, poate, n-a văzut că am vîndut aproape tot ce-aveam în casă, că pensia nu mi-a ajuns niciodată, că m-am strîmtorat în dormitor ca să pot ține apartamentul. PAS, Z. I 97. Să muncească, să adune, să cruțe și astfel să aibă de unde da, fără a se strîmtora. I. IONESCU, D. 234. – Variante: (regional) strimtora vb. I., (învechit) strîmtori (CONACHI, P. 304) vb. IV.

STRÎMTORI vb. IV v. strîmtora.

strîmtoréz v. tr. (d. strîmtoare). Aduc la strîmtoare (la nevoĭe de banĭ): cheltuĭelile m’aŭ cam strîmtorat. Constrîng.

strâmtora (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strâmtorez, 3 strâmtorează; 1 sg. să strâmtorez, 3 să strâmtoreze

strâmtora (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtorează

strâmtora vb., ind. prez. 1 sg. strâmtorez, 3 sg. și pl. strâmtorează

STRÂMTORA vb. v. burduși, constrânge, face, forța, ghemui, gâtui, îndesa, înghesui, îngrămădi, îngusta, obliga, sili, strâmta, sugruma, ticsi.

strîmtora vb. v. BURDUȘI. CONSTRÎNGE. FACE. FORȚA. GHEMUI. GÎTUI. ÎNDESA. ÎNGHESUI. ÎNGRĂMĂDI. ÎNGUSTA. OBLIGA. SILI. STRÎMTA. SUGRUMA. TICSI.

strântori, strântoresc, vb. IV refl. (reg.; despre grâu) a ajunge la maturitate înainte de vreme; a se coace prematur; a se pripi.