STRĂLUCI, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci.

străluci² vi [At: COD. VOR². 56^r/8 / V: (înv) ~re~, (reg) stărl~, ~uca / Pzi: ~ucesc, 3 (înv) și ~luce / E: stră- + luci] 1 A produce o lumină vie, strălucitoare. 2 A răspândi o lumină puternică sau a reflecta puternic lumina primită Si: a lumina, a luci (Vz răza, zări). 3 A produce o lumină puțin intensă (și intermitentă) ca o scânteie Si: a licări, a luci, a scăpăra¹ (15), a scânteia (4), a sclipi (1), a sticli, (rar) a strălumina (2), (reg) a sclipui¹. 4 (Pan) A da impresia de strălucire prin curățenie, prin albeață. 5 (D. ochi, privire) A avea o strălucire specifică, vie, care trădează un sentiment puternic Si: a licări, a luci, a scăpăra¹ (20), a scânteia (5), a sclipi (3), a sticli. 6 (Îvp) A fulgera (1). 7 (Fig; d. oameni, popoare etc.) A se face remarcat, cunoscut, a se distinge în mod deosebit (prin calități sau prin fapte excepționale) Si: (liv), a eclata (2), (îvr) a strălumina (5). 8 (Înv) A dăinui (datorită faimei, bogăției, renumelui etc.).

STRĂLUCI, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Stră + luci.

STRĂLUCI, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, cu o lumină vie, a răspîndi lumină, a lumina. Deasupra, strălucesc miile de stele. BOGZA, A. Î. 64. Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare Strălucește și dizmiardă oceanul de ninsoare. ALECSANDRI, P. A. 112. Stelele strălucesc de o mai vie lumină. NEGRUZZI, S. I 58. 2. A reflecta lumină, a sclipi din cauza luminii, a scînteia, a sticli. Vîrfurile colinelor strălucesc în lumina vie a soarelui. BOGZA, C. O. 237. Frumoasă ești, pădurea mea... Cînd strălucesc subt rouă grea Cărări de soare pline. TOPÎRCEANU, B. 8. Troiene mari acopăr cîmpiile... gîrla înghețată bocnă strălucește în curmezișul șesului. VLAHUȚĂ, O. A. II 89. Făt-Frumos, – zise fata – și două lacrimi mari străluciră în ochii ei – nu te duce încă. EMINESCU, N. 9. ◊ Tranz. fact. (Neobișnuit) Cătănuț cînd auzea, La Gruia se repezea, Paloșul își strălucea, Printr-însul îl petrecea. TEODORESCU, P. P. 632. 3. Fig. (Despre persoane) A se face remarcat (prin calități sau fapte excepționale). Din viața pieritoare, trecînd în altă lume, În viața fără moarte mă duc să strălucesc. MACEDONSKI, O. I 52. Din orice parte ai privi... nu-i poți găsi decît puncte slabe: nu strălucește nici prin mijloacele sale intelectuale, nici prin cunoștințe. BOLINTINEANU, O. 251. ◊ Refl. De la această solie în Ardeal, documentele istorice pierd din vedere pe viteazul Radu din Calomfirești, pe care îl văzurăm... strălucindu-se în războiul cu tătarii. BĂLCESCU, O. II 83. ◊ Tranz. fact. (Neobișnuit) În acel locaș de piatră, drum ce duce la vecie... Cîtă ai simțit plăcere cînd a lui Mihai soție A venit să-ți povestească fapte ce l-au strălucit! ALEXANDRESCU, M. 16. – Prez. ind. pers. 3 și: (învechit) străluce (EMINESCU, O. I 167, ALECSANDRI, P. III 200).

A STRĂLUCI ~esc intranz. 1) (despre aștri și despre alte surse de lumină) A luci foarte puternic; a răspândi o lumină vie. 2) (despre lucruri) A reflecta o lumină puternică (venită de la alte corpuri). Podgoriile strălucesc la soare. 3) (despre lucruri) A părea că luminează (din cauza curățeniei); a sclipi; a luci. 4) fig. (despre oameni) A produce impresie deosebită (prin calități sau fapte excepționale). /stră- + a luci

strălucì v. 1. a luci foarte tare; 2. fig. a se distinge. [Lat. *EXTRALUCIRE].

stărluci v vz străluci

străluca v vz străluci² corectat(ă)

streluci v vz străluci² corectat(ă)

strălucésc v. intr. (d. stră- și lucesc). Lucesc, lucesc foarte tare (soarele, luna, stelele, diamantele, picăturile, ochiĭ). Fig. Îs foarte curat: casa strălucea de curățenie. Mă ilustrez, mă disting: a străluci pin vitejie. A străluci pin absență (iron.), a lipsi de unde trebuĭa să fii prezent. A străluci de bucurie, a fi foarte vesel.

străluci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucesc, 3 sg. strălucește, imperf. 1 străluceam; conj. prez. 1 sg. să strălucesc, 3 să strălucească

străluci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucesc, imperf. 3 sg. strălucea; conj. prez. 3 să strălucească

străluci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucesc, imperf. 3 sg. strălucea; conj. prez. 3 sg. și pl. strălucească

străluci (conj. strălucească)

STRĂLUCI vb. 1. v. lumina. 2. a lumina, (reg.) a răza, a zări. (Soarele ~.) 3. a bate, a luci, a lumina. (Luna ~ peste ramuri.) 4. v. sclipi. 5. v. luci. 6. a luci, a scânteia, a sclipi, a sticli, (rar) a strălumina. (Albe coifuri ~.) 7. a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli. (Ochii îi ~.) 8. (livr.) a bria, a eclata. (O persoană care ~ într-un anumit domeniu.)

STRĂLUCI vb. v. fulgera.

STRĂLUCI vb. 1. a lumina, a scînteia, a sclipi. (Candelabre ~ în salon.) 2. a lumina, (reg.) a răza, a zări. (Soarele ~.) 3. a bate, a luci, a lumina. (Luna ~ peste ramuri.) 4. a sclipi, (fig.) a arde. (Stelele ~.) 5. a luci. (Un metal care ~.) 6. a luci, a scînteia, a sclipi, a sticli, (rar) a strălumina. (Albe coifuri ~.) 7. a licări, a luci, a scăpăra, a scînteia, a sclipi, a sticli. (Ochii îi ~.) 8.* (livr.) a bria, a eclata. (O persoană care ~ într-un anumit domeniu.)

străluci vb. v. FULGERA.

străluci (-cesc, -it), vb. – A luci puternic, a sclipi, a scînteia. De la luci, cu pref. stră- (Pușcariu 988) sau dintr-un der. lat. de la lūcēre (*tralūcῑre, după Candrea-Dens., 1011; cf. REW 5136), cf. bell. straluce, rovign. stralusir, engad. stral’üzir, calabr. straluciri. – Der. străluc, s. m. (insectă, Cerambyx moschatus), deverbal; strălucit, adj. (ilustru, splendid); strălucitor, adj. (splendid, lucitor).