strălucit, ~ă [At: GCR II, 89/1 / V: (rar) ~rel~ / Pl: ~iți, ~e / E: străluci²] 1 a (Înv; asr) Strălucitor (1). 2 a (Rar; d. vreme, zile etc.) Strălucitor (2). 3 a (Înv; d. culori) Strălucitor (4). 4 a (D. ochi, privire) Strălucitor (6). 5 a (Fig) Care arată, denotă eleganță deosebită, lux excesiv, abundență etc. 6 a Care trezește admirație, care impresionează în mod profund prin eleganță deosebită, prin manifestări fastuoase, excesiv de luxoase, prin abundență etc. Si: bogat (10), fastuos, grandios, luxos, pompos, somptuos, splendid, strălucitor (8), (liv) magnific, (rar) sclipitor (4), (înv) strălucind (3), strălucios (3). 7 a (Fig; d. oameni) Care se face remarcat, care se distinge în mod deosebit prin calități sau fapte excepționale Si: celebru, ilustru, mare¹, renumit, reputat, vestit. 8 a (Pex) Dotat cu o inteligență vie, cu un talent deosebit și de obicei spontan ce impresionează puternic. 9 a (D. manifestări, însușiri ale oamenilor) Care arată o asemenea inteligență sau un asemenea talent Si: sclipitor, scânteietor, strălucitor (10). 10 a Care iese din comun prin calitate sau prin valoare. 11-12 a, av (Care este) cu totul excepțional Si: (rar) străluciu² (3), (înv) strălucind (2), strălucios (2), străluminat (2). 13 a (Pex) Care s-a acoperit de glorie Si: eroic (6), glorios (4), vitejesc, (pop) voinicesc. 14 sf (Bot; reg) Ipcărige (Gypsophila paniculata).

STRĂLUCIT, -Ă, străluciți, -te, adj. 1. Care strălucește; strălucitor, lucios, sclipitor. Era o lună frumoasă pe cer senin și o lumină strălucită, de se vedeau lămurit, ca ziua, pădurile de pe dealurile dimprejur. SADOVEANU, O. I 400. Ce pulberi strălucite prin ceruri se întind. MACEDONSKI, O. I 116. Neguri albe, strălucite, Naște luna argintie, Ea le scoate peste ape, Le întinde pe cîmpie. EMINESCU, O. I 72. Strălucitele-i veșminte le aruncă el de groază. ALEXANDRESCU, M. 22. 2. (Despre oameni) Distins, remarcabil. A fost elev strălucit și a luat diploma cu distincție. REBREANU, R. I 95. Făcu un ospăț foarte mare în cinstea nepotu-său, la care ospăț au fost poftiți cei mai străluciți oaspeți. CREANGĂ, P. 231. Mihai îi trimise... doi soli, pe banul Mihalcea și pe logofătul Stoica, cei mai străluciți dintre sfetnicii lui. BĂLCESCU, O. II 270. ♦ Plin de strălucire; glorios. Tu nu trebuie să te gîndești la iubire înainte de a-ți face o carieră strălucită. CĂLINESCU, E. O. I 125. Au trecut timpii acei, timpi de fapte strălucite. ALEXANDRESCU, M. 16. ♦ Fastuos, bogat, splendid. După acestea... au făcut împăratul... o nuntă strălucită. SBIERA, P. 129. Din vreme în vreme da baluri strălucite. NEGRUZZI, S. I 86.

STRĂLUCIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A STRĂLUCI. 2) fig. Care se impune prin calitățile sale; excepțional; excelent. Operetă ~tă. 3) și adverbial Care trezește încântare, admirație; încântător; admirabil. A răspuns ~. /v. a străluci

strălucit a. fig. ilustru.

strălucít, -ă adj. Ilustru, distins: un strălucit general. Mare, răsunător: o strălucită victorie. Adv. A reuși strălucit.

strelucit, ~ă a vz strălucit

STRĂLUCIT adj. 1. v. sclipitor. 2. v. fastuos. 3. v. falnic. 4. v. vitejesc. 5. strălucitor, (livr.) briant, eclatant, (fig.) răsunător. (Un discurs ~; un succes ~.)

STRĂLUCIT adj. v. celebru, faimos, ilustru, mare, renumit, reputat, vestit.

STRĂLUCIT adj. 1. lucios, lucitor, scînteietor, sclipitor, strălucitor, (rar) luciu, (înv. și reg.) strălucios. (Un diamant ~.) 2. bogat, fastuos, grandios, luxos, mare, pompos, somptuos, splendid, strălucitor, (livr.) magnific, (fig.) sclipitor. (Un alai ~; o nuntă ~.) 3. falnic, glorios, (înv.) fălos. (Un viitor ~.) 4. eroic, glorios, vitejesc, (pop.) voinicesc. (O faptă de arme ~.) 5.* strălucitor, (livr.) briant, eclatant, (fig.) răsunător. (Un discurs ~; un succes ~.)

strălucit adj. v. CELEBRU. FAIMOS. ILUSTRU. MARE. RENUMIT. REPUTAT. VESTIT.

Ad augusta per angusta (lat. „La rezultate strălucite se ajunge pe căi înguste, trudnice”), cu alte cuvinte: orice victorie, orice succes, nu se obține decît prin luptă, prin strădanii, prin înfrîngerea piedicilor aflate în cale. În acest sens, marele scriitor francez Victor Hugo, în piesa sa Hernani (actul IV), a întrebuințat acest dicton latin ca deviză a conjuraților. (Vezi și expresia apropiată: Per aspera ad astra). FOL.