STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre părți sau organe ale corpului) Așezat în partea corpului în care se află inima. ♦ (Substantivat): a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1); b) (La f. sg. art.) Mâna stângă (1). 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii stângi (1) (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru sau o ființă). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau direcția stângă (2). ◊ Expr. A ține stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. ♦ (Substantivat, f. art.) Grupare politică socialistă. ◊ Loc. adj. De stânga = (despre grupări politice, persoane) partizan, adept al unei politici socialiste. – Lat. *stancus (= stanticus) „obosit”.

stâng, ~ă [At: COD. VOR². 12^r/13 / V: sting a / Pl: ~i, (înv) ~e sf / E: ml *stancus „obosit”] 1 a (Îoc drept; d. părți sau organe ale corpului oamenilor sau animalelor) Care se află în partea dinspre inimă a corpului. 2 sf (De obicei sg. și art.) Mână stângă (1). 3 sf, sg (Îe) Să nu (sau n-are să, n-o să etc.) știe ~a (ta) ce face dreapta ori ce face dreapta să nu știe ~a Formulă prin care se impune discreție absolută. 4 snsa Piciorul stâng (1). 5 snsa A călca (sau a intra, a păși, a porni etc.) cu ~gul A începe (sau a face) ceva prost, fără succes. 6 a (D. părți ale îmbrăcămintei) Care corespunde părții stângi (1) a corpului. 7 a (D. simptome, boli etc.) Care apare, care se manifestă etc. pe (un organ sau pe o zonă a acesteia din) partea (dinspre mâna) stângă (1) a corpului omenesc. 8 a (D. tratamente, operații etc.) Care se face pe (un organ sau o zonă a acestuia din) partea (dinspre mâna) stângă (1) a corpului omenesc. 9 a (D. construcții, obiecte etc.) Care se află pe partea sau în direcția mâinii stângi (1) a unei persoane orientate cu fața în aceeași direcție cu obiectul. 10 a (D. cursuri de apă sau d. malurile lor) Care se află pe partea sau în direcția mâinii stângi (1) a unei persoane așezate cu fața în direcția cursului unei ape. 11 a (D. obiecte sau părți ale obiectelor) Care se află pe partea sau în direcția mâinii stângi (1) a persoanei care privește obiectul din față. 12 sfsa Parte a corpului unei ființe, a unui obiect, a unei construcții etc. care se află în partea sau în direcția mâinii stângi (1) a unei persoane așezate în același sens cu obiectul, construcția etc. respectivă, parte a unui curs de apă sau a unui mal al acestuia care se află în zona sau în direcția mâinii stângi (1) a unei persoane așezate cu fața în sensul de curgere al apei respective. 13 sfsa Parte a corpului unei ființe, a unui obiect, a unei construcții etc. care se află în zona sau în direcția mâinii stângi (1) a unei persoane care privește obiectul, construcția etc. respectivă din față. 14 sfsa (Îla) Din (sau, îvp, de-a (înv) din a) ~a Care se află în partea dinspre inimă a corpului sau în partea ori în direcția mâinii stângi (1). 15 sfsa (Îlav) Din, în, la, pe, spre, de la (sau, îvp, de-a (înv) din a) ~a Din (sau în) partea mâinii stângi (1). 16 sfsa (Îal) Din (sau în) direcția mâinii stângi (1). 17 sfsa (Îlp) În, la, din (sau, îvp de-a) ~a În partea mâinii stângi (1). 18 sfsa (Îal) Din direcția mâinii stângi (1). 19 sfsa (Îe) A-i căuta (cuiva) cucul în ~a A-i merge cuiva rău. 20 sfsa (Îe; îf a apuca sau a o lua la ~a) A face la ~a A se îndrepta către partea stângă (1) a unui drum, în direcția mâinii stângi (1). 21 sfsa (Arg; îae; îf a trage sau a da la ~a) A ascunde (1). 22 sfsa (Arg; îae; îf a trage sau a da la ~ga) A fura (1). 23 sfsa (Îe) A ține ~a A merge pe partea stângă (9) a unui drum. 24 a (Înv; fig) Prefăcut². 25 a (Înv; fig) Rău. 26 a Păcătos. 27 sfs (Îvr; îe) A fi de-a ~a A păcătui. 28 sfs Grupare (politică, filozofică, parlamentară etc.) care este pentru schimbarea ordinii stabilite. 29 sfs (Îla) De ~a (D. grupări, persoane sau acțiunile, manifestările etc. acestora) Care susține progresul Si: progresist. 30 sfs (Îal) Care este apropiat de mișcarea muncitorească.

STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre părți sau organe ale corpului) Așezat în partea corpului în care se află inima. ♦ (Substantivat) a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1). b) (La f. sg. art.) Mâna stângă (1). 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii stângi (1) (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru sau o ființă). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau direcția stângă. (2). ◊ Expr. A ține stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. 3. Care reprezintă gruparea radicală a unui partid, a unei adunări, a unei organizații politice; care se alătură unei astfel de grupări. ♦ (Substantivat, f. art.) Aripa radicală a unui partid, a unei școli filozofice etc. ◊ Loc. adj. De stânga = partizan al unei politici radicale. – Lat. *stancus (= stanticus) „obosit”.

STÂNG ~gă (~gi) și substantival 1) (despre unele organe sau despre părți ale corpului) Care este situat în partea unde se află inima. Ochiul ~. Mâna ~gă. ◊ Nu știe ~ga ce face dreapta se spune pentru a indica o totală lipsă de coordonare. A călca cu ~gul a) a începe în mod greșit ceva; b) a fi prost dispus. 2) Care se află în direcția mâinii din această parte. Aripa ~gă a clădirii. ◊ Din ~ga din direcția mâinii stângi. A ține ~ga a merge pe partea stângă a unui drum. (La) ~ga împrejur formulă prin care se comandă cuiva o întoarcere de 180° spre stânga. A face ~ga împrejur a se întoarce și a pleca (înapoi de unde a venit). 3) (despre grupări politice, partide, curente etc.) Care, din punct de vedere politic, este radical sau mai radical decât alții. Aripa ~gă a parlamentului. /<lat. stancus

stâng a. opus lui drept: brațul stâng. ║ stânga f. mâna stângă, partea stângă: apucă la stânga. [Cf. it. (MANO) STANCA: lit. mâna cea obosită, cea leneșă (în opozițiune cu mâna dreaptă, considerată ca activă și harnică): de mâna stângă se leagă idei nefavorabile; v. sinistru, stângaciu, șuiu].

sting, ~ă a vz stâng

A-STÎNGA (DE-) loc. adv. 👉 STÎNG.

STÎNG, -Ă adj. (În opoziție cu drept; arată poziția sau direcția) 1. (Despre părți ale corpului) Care se află în partea dinspre inimă a corpului. Linia cicatricei se deslușea sub ochiul stîng. SADOVEANU, O. VI 210. Galben-de-Soare îi răspunse: bagă mîna în urechea mea cea stîngă, de scoate gresia ce este acolo și o aruncă înapoi. ISPIRESCU, L. 25. Cum vînătoru-ntinde-n crîng La păsărele lațul, Cînd ți-oi întinde brațul stîng, Să mă cuprinzi cu brațul. EMINESCU, O. I 174. ♦ (Despre părți ale îmbrăcămintei) Corespunzător părții stîngi a corpului. Buzunarul stîng. Mîneca stîngă. ♦ (Substantivat) a) (La m. sg. art.) Piciorul (sau brațul) stîng. Și tu-l cerți, dar el, nătîngul, Ca răspuns te mai cuprinde Și cu stîngul. COȘBUC, P. I 104. Să calci piatra cu stîngul Ș-apoi țărna cu dreptul Și să dai țărna-ntr-o parte Să iasă oasele toate, Să vezi dragostea ce poate. ȘEZ. I 14. (Expr.) A călca cu stîngul v. călca. b) (La f. sg. art.) Mîna stîngă. Săracu bădițu meu! Unde-a fi, unde-a-nsera, Pe ce mînă s-a culcat?... Da s-a culca pe stînga Și va gîndi la mîndra. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 131. Să nu știe stînga ce face dreapta (= binele trebuie făcut în chip discret). (Loc. adj.) Din (sau de-a) stînga = în partea mîinii stîngi, din direcția mîinii stîngi. Chirică începe a-i număra coastele din stînga. CREANGĂ, P. 177. În belciugul de la carîmbul de dedesubt - din stînga – era aninată o bărdiță. id. ib. 106. Maică, pînă ce-oi veni, Tu cămașă mi-i croi, Dar să n-o coși omenește... Pe mîneca de-a dreapta, Pune-te pe dumneata; Pe mîneca de-a stînga, Pune pe iubita mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 307. (Loc. adv.) De-a (sau de la, din, în, la etc.) stînga = în (sau din) partea mîinii stîngi, în (sau din) direcția mîinii stîngi. Ianco, care intrase din stînga, își trece privirea de la Ionuț la Irina. DAVIDOGLU, M. 9. La dreapta și la stînga, cîmpul acoperit mai tot de lumînărică se întindea departe, pînă în poalele munților întunecați. GÎRLEANU, L. 30. Numai iată ce aude o bîzîitură... Se uită el în dreapta, nu vede nemica; se uită în stînga, nici atîta. CREANGĂ, P. 238. Se înturnă spre norod în față, în dreapta și în stînga, zicînd: Iertați-mă oameni buni și boieri dumneavoastră! NEGRUZZI, S. I 149. (Loc. prep.) În stînga = în partea mîinii stîngi, în direcția mîinii stîngi. Înainte de a te coborî spre acea taină în care stă încuiat trecutul, îți rămîne în stînga drumului o îmbulzeală de molozuri, după aceea pietrării risipite. SADOVEANU, O. L. 13. (Expr.) În dreapta și în stînga sau de-a dreapta și de-a stînga v. drept⁴ (B 2). A ține stînga = a merge pe partea stîngă a unui drum. A trage (sau a da, a face) la stînga = a fura, a șterpeli, a ascunde. A chibzuit că tu ești mai cuminte decît băiatul lui și că, fiind lîngă el, ai putea să-l informezi dacă Bică a tras la stînga ceva bani. PAS, Z. I 165. (Mil.) (La) stînga-mprejur v. împrejur. 2. Care se află de partea sau în direcția mîinii stîngi (cînd cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa stîngă a clădirii. ▭ La al patrulea ceas al nopții, malul stîng se liniștise. SADOVEANU, N. P. 335. Cocioaba de pe malul stîng al Bistriței, bărbatul, fata și boii din pădure, un țap și două capre slabe și rîioase ce dormeau pururea în tindă, era toată averea Irinucăi. CREANGĂ, A. 27. Locuiam într-un sat de pe malul stîng al Buzăului, la Grădiștea. ODOBESCU, S. III 22. ◊ Sudură stîngă = sudură la care topirea se face de la dreapta spre stînga. 3. Care reprezintă gruparea radicală a unei organizații politice sau se alătură unei astfel de grupări. ◊ Extremă stîngă v. extremă.

STÎNGA s. f. art. Aripă mai radicală a unui partid, a unei școli filozofice etc. Stînga laburistă. Stînga hegeliană. ◊ Loc. adj. De stînga = apropiat de mișcarea muncitorească, partizan al politicii revoluționare. Socoți că nu e un om de stînga? CAMIL PETRESCU, O. II 534.

1) stîng, -ă adj. (lat. *stancus, de unde și it. stanco, ostenit). Care e așezat spre acea parte a trupuluĭ în care se simt bătăile inimiĭ: mîna stîngă, ochĭu stîng. Care corespunde cu această parte a trupuluĭ îndreptat cu fața în ainte: partea stîngă a caseĭ (considerînd fața caseĭ ca fața omuluĭ), a rîuluĭ (considerînd ca față direcțiunea în care curge). S. f. Mîna stîngă, partea stîngă: a scrie cu stînga; a locui, a o porni la stînga; a locui în stînga.

!stâng adj. m., s. m.; adj. f., s. f. stângă, pl. m. și f. stângi (și în: a călca cu stângul, a-și da cu stângul în dreptul, a scrie cu stânga, extrema stângă, stânga europeană)

stâng adj. m., f. stângă; pl. m. și f. stângi

stâng adj. m., f. stângă; pl. m. și f. stângi

+extremă dreapta/extremă stânga (politică; sport) s. f. + s. f. (partid de extremă ~, joacă extremă ~) erată

+stânga (în/la ~) loc. prep. (în stânga drumului; la stânga gazdei)

+stânga (de (la)/din(spre)/în(spre)/la/prin ~) loc. adj., loc. adv. (partid de ~; Ia-o în/la/prin/spre ~.; prima la ~)

!de-a stânga loc. adv., loc. prep.

de-a stânga loc. adv.

Stâng ≠ drept

stîng (-gă), adj. – În partea unde se află inima. – Mr. (a)stînga, megl. stǫng. Lat. *stancus „obosit”, cf. it. stanco „obosit” (Battisti, V, 3617), v. it. mano stanca „mîna stîngă” (Tiktin; REW 8225; Kisch, Dacor., IV, 774-76; Candrea), alb. štenk. – Der. stîngaci, adj. (care scrie sau lucrează cu mîna stîngă; greoi, neîndemînatic); stîngăcie, s. f. (calitatea de a fi stîngaci; neîndemînare).

a călca cu stângul expr. a începe prost o acțiune.

a da cu stângu-n dreptul expr. a fi neîndemânatic.

a face (ceva) la stânga expr. (iron.) a fura (ceva).

a face stânga-mprejur expr. 1. a se întoarce la 180°. 2. a-și schimba opinia / părerea / atitudinea etc.

a păși cu stângul expr. a începe prost / neinspirat, a lua un start slab

relații de mâna stângă expr. legături nepermise / puțin onorabile.