SĂMÂNȚĂ, semințe, s. f. 1. Organ al plantelor superioare (închis în fruct) care conține embrionul și din care, în condiții prielnice, se poate dezvolta o nouă plantă; p. gener. orice parte a plantei care se seamănă. ♦ Loc. adj. De sămânță = păstrat și folosit pentru reproducere. ◊ Expr. Nici de sămânță = deloc, nimic. ♦ Fig. Cantitate mică din ceva; bob, strop, fărâmă. ♦ (La pl.) Grăunțe germinative folosite în alimentație, în medicină, în industrie etc. Semințe de floarea-soarelui. 2. (Pop.) Nume dat ouălor unor insecte. 3. (Pop.) Produs al glandelor de reproducere ale animalelor și oamenilor, din care se dezvoltă fătul. ◊ Loc. adj. Bun de sămânță = prolific. ◊ Loc. adj. și adv. De sămânță = pentru prăsilă. 4. (Înv.) Progenitură, urmaș, descendent. 5. Specie, gen, fel, soi. ♦ Viță, neam, seminție. 6. Fig. Element din care se dezvoltă ceva; germen. ♦ Cauză, pretext, motiv. ◊ Expr. Sămânță de vorbă = prilej, ocazie, subiect de discuție, de ceartă. A avea sămânță de vorbă = a avea poftă de vorbă, a fi dispus la flecăreală. – Lat. pop. sementia.

sămânță [At: COD. VOR. 144/18 / V: (îrg) semință, sem~, (reg) ~țâi, ~țâiuri sfp / Pl: semințe, (îrg) seminți, semințuri, ~țe, (înv) semențe, sămințe, seminți, sămințuri, (reg) seminții, semințiuri, ~țiuri, ~țuri / G-D: seminței, seminții, (rar) ~ței / E: ml sementia] 1 sf (Csc) Organ al plantelor superioare (închis în fruct), care conține embrionul și în care, în condiții prielnice, se poate dezvolta o nouă plantă Si: (înv) plod, (reg) sad (12). 2 sf (Pgn) Orice parte a plantei care se seamănă¹ (1) Si: sâmbure (1). 3 sf (Îla) De (sau pentru) ~ Păstrat pentru semănat. 4 sf (Îe) Nici de ~ Absolut nimic. 5 a (Olt; lpl; îf sămânțâi) Bun pentru semănat. 6 sf (Îrg; lpl; îf sămânțiuri, săminți, sămințuri, semințuri, semințiuri, seminții) Diferite soiuri de semințe (1). 7 sf (Fig; udp „de”) Cantitate, parte (extrem de ) mică din ceva Si: fărâmă (2), pic¹, sâmbure (10). 8 sf (Fig) Ceea ce reprezintă partea centrală, esențială, fundamentală a ceva Si: nucleu. 9 sf (Îvp; csc) Element biologic (ou, icră, ovul, spermă etc.) care servește la reproducerea ființelor. 10 sf (D. ființe; îla) Bun de ~ Prolific. 11 sf (Reg; îla) Fără ~ Steril. 12-13 sf (Îljv) De (sau pentru) ~ (Care este bun, care este selecționat) pentru reproducere Si: de prăsilă. 14 sf (Îrg) Organ genital (împreună cu elementele de reproducere). 15 sf (Bot; reg; îc) ~ța purcelului Genul Plantago. 16 sf (Îvp) Germen patogen. 17 sf (Fig) Element din care se dezvoltă ceva Si: germen (1). 18 sf (Fig) Ceea ce reprezintă cauza, motivul sau pretextul a ceva. 19 sf (Îe) ~ de vorbă Prilej de a începe vorba. 20 sf (Îae) Poftă de a vorbi, de a flecări. 21 sf (Îrg; csc) Copil¹ (1). 22 sf (Îrg; csc) Urmaș. 23 sf Rudă. 24 sf (Îrg; csc) Familie (1). 25 sf (Îrg; csc) Colectivitate umană distinctă. 26 sf (Trs) Neam bun, ales. 27 sf (Pop) Soi, rasă de animale. 28 sf (Pop) Animal care aparține unui anumit soi, unei anumite rase. 29 sf (Pop) Fel, tip, categorie (de ființe). 30 sf (Pop; îe) ~ de Absolut nici un.

SĂMÂNȚĂ, semințe, s. f. 1. Parte a plantelor superioare (închisă în fruct) care conține embrionul și din care, în condiții prielnice, se poate dezvolta o nouă plantă; p. gener. orice parte a plantei care se seamănă. ◊ Loc. adj. De sămânță = păstrat și folosit pentru reproducere. ◊ Expr. Nici de sămânță = deloc, nimic. ♦ Fig. Cantitate mică din ceva; bob, strop, fărâmă. ♦ (La pl.) Grăunțe germinative întrebuințate în alimentație, în medicină, în industrie etc. Semințe de floarea-soarelui. 2. (Pop.) Nume dat ouălor unor insecte. 3. (Pop.) Produs al glandelor de reproducere ale animalelor și oamenilor, din care se dezvoltă fătul. ◊ Loc. adj. Bun de sămânță = prolific. ◊ Loc. adj. și adv. De sămânță = pentru prăsilă. 4. (Înv.) Progenitură, urmaș, descendent. 5. Specie, gen, fel, soi. ♦ Viță, neam, seminție. 6. Fig. Element din care se dezvoltă ceva; germen. ♦ Cauză, pretext, motiv. ◊ Expr. Sămânță de vorbă = prilej, ocazie, subiect de discuție, de ceartă. A avea sămânță de vorbă = a avea poftă de vorbă, a fi dispus la flecăreală. – Lat. pop. sementia.

SĂMÂNȚĂ semințe f. 1) Organ al plantelor superioare care conține nucleul germinativ. ◊ De ~ a) ales și păstrat pentru reproducere; b) de prăsilă. 2) la pl. Fructe uscate ale unor plante. Semințe de in. ◊ Nici ~ deloc. ~ de vorbă motiv de discuție sau de ceartă. 3) fam. Ou de insectă. 4) pop. Secreție a glandelor sexuale masculine; spermă. 5) fam. Continuator al unei familii; urmaș; descendent; viță; vlăstar; progenitură. 6) pop. Totalitate a organismelor (vegetale sau animale) cu anumite trăsături ereditare comune; soi; varietate; specie. ◊ De toată ~a de tot felul. 7) fig. Element care generează ceva; germen. [G.-D. seminței] /<lat. sementia

sămânțâi sfp vz sămânță corectat(ă)

sămânțâiuri sfp vz sămânță corectat(ă)

semânță sf vz sămânță

semință sf vz sămânță

SĂMÎNȚĂ, semințe, s. f. 1. (La sg. de obicei cu sens colectiv) Parte a plantelor superioare, de obicei închisă în fruct, care conține embrionul și din care, în condiții prielnice, se poate dezvolta o nouă plantă; (sens curent) parte care se seamănă a unei plante (și care cuprinde uneori și alte organe, în special fructul). Din sălcii ningeau semințele ușoare, albe, ca niște fulgi de zăpadă. ANDU-ALDEA, U. P. 105. Iaca vă dau o mierță de sămînță de mac, amestecată cu una de năsip mărunțel. CREANGĂ, P. 262. Pămîntul de-a răcorit Și sămînța-a încolțit. ALECSANDRI, P. P. 388. ◊ Fig. Pămînturile împărătești nu binevoiesc a primi totdeauna sămînța filozofiei. SADOVEANU, D. P. 19. ◊ Loc. adj. De sămînță = păstrat și folosit pentru reproducere. E amenințat să rămîie fără porumb de sămînță. REBREANU, R. I 234. Mai întotdeauna o dată cu sămănatul popușoilor, printre grăunțele de sămînță se amestecă și sămînță de cînepă. PAMFILE, A. R. 70. ♦ (La pl.) Grăunțe germinative întrebuințate în alimentație, în medicină, în industrie etc. Semințe de floarea-soarelui. Cataplasmă cu semințe de in. 2. (Popular, cu sens colectiv) Nume dat ouălor unor insecte. 3. Produs al glandelor de reproducere ale animalelor și oamenilor, din care se dezvoltă fătul. ◊ Loc. adj. și adv. De sămînță = pentru prăsilă, pentru reproducere. De la o nuntă, Costică Bibescu se făcuse c-un rățoi ș-o rață de sămînță. SADOVEANU, P. M. 14. Nu-i gîscă, ci-i gînsac, l-am cumpărat de sămînță. CREANGĂ, P. 43. ♦ (Neobișnuit, cu sens colectiv) Microbi, germeni. În Iafa soldații lui Napoleon căpătară sămînță de ciumă. BOLINTINEANU, O. 292. 4. (Învechit și popular, cu sens colectiv) Progenitură, urmaș, descendent. Bunurile mele și toată averea mea, precum și împărăția mea, vor rămînea la cei străini după moartea mea, că eu n-am sămînță de bărbat. RETEGANUL, P. III 13. 5. Specie, gen, fel, soi; viță, neam, seminție. Uracu zise, răstit: – Trebuie să-i tăiem pe toți, oameni buni... Intrăm prin casele lor și le stingem sămînța de pe fața pămîntului. DUMITRIU, N. 99. Nu s-a pierdut sămința noastră de pescari. DAVIDOGLU, O. 52. Așa i-i sămînța lui, din oameni răutăcioși; tată-său e crîșmar hoțoman. MIRONESCU, S. A. 59. De ce mergi înainte, numai peste pustietăți dai; parcă a pierit sămînța omenească de pe fața pămîntului. CREANGĂ, P. 201. ♦ Parte mică, neînsemnată, urmă mică din ceva; nici unul, nimeni. Supărarea părintelui Oșlobanu ajunsese la culme; să nu vadă sămînță de călugăr pe la biserica lui, că-i potopește! CREANGĂ, A. 80. ◊ Expr. Pe rudă pe sămînță v. rudă. ♦ Rasă, specie de animale. De unde-ai dobîndit așa sămință de boi? SADOVEANU, O. VII 239. S-au... introdus turme de merinoase, de unde toată lumea poate să prinză la sămință bună. I. IONESCU, D. 466. 6. Fig. Element din care se dezvoltă ceva; germen, izvor, sursă. Sămînța dezrobirii, ca să spun așa, ei au aruncat-o la noi. PAS, L. II 182. După ce s-a însurat, a căutat omul să muncească cu drag, să prindă și el sămînță de parale. SADOVEANU, O. II 151. ♦ Cauză, pricină, pretext, motiv. Lucrului pentru care se învrăjbesc oamenii, noi îi zicem sămînță de gîlceavă. ISPIRESCU, U. 2. Nu vedeți c-acea iubire serv-o cauză din natură? Că e leagăn unor viețe ce semințe sînt de ură? EMINESCU, O. I 157. Unde-i să vadă ce blăstăm și-o făcut cu banii, lăsînd în urmă-i sămînță de vrajbă. ALECSANDRI, T. 914. ◊ Expr. Sămînță de vorbă = prilej de a începe vorba, ocazie de discuție, intrare în discuție. Începu a găsi sămînță de vorbă, începu... a-și aminti. SADOVEANU, P. S. 230. A căuta sămînță de vorbă = a căuta ceartă. Iar cauți sămînță de vorbă, măi Buzilă? CREANGĂ, P. 255. Nicu se opri chiar în drum și-o întrebă ce mai face, cătînd, cum se zice, sămînță de vorbă. CONTEMPORANUL, V_II 485. A avea sămînță de vorbă = a avea poftă de vorbă, a fi dispus la flecăreală, a avea mîncărime de limbă, a fi flecar.

semânță f. 1. tot ce se seamănă și din care se nasc plante și animale: semințe de in, de gândaci; 2. prăsilă: gânsac cumpărat de sămânță CR.; 3. neam, viță: prăsilă de sămânță împărătească AL.; 4. fig. pricină: caută semânță de vorbă; 5. ceeace trebue să producă un efect oarecare: semânța discordiei; 6. element de știință, de moralitate: semințele aruncate în inimile tinere vor prinde rădăcini adânci. [Lat. *SEMENTIA = SEMEN].

sămînță f., pl. (vechĭ) semențe, sămințe, (Mold., Olt.) sămînțe și (Munt., Trans.) semințe (lat. *sementia, d. sementis, sămînță, seminare, a semăna; it. semenza, pv. semensa, fr. semence. V. semăn 1). Grăunte care se seamănă și și din care răsare o plantă. Grăunte germinativ la florĭ și legume și la unele poame (v. sîmbure). Substanța genitală la animale. Pin. ext. Viță, neam: era din sămînța luĭ Avram. Fig. Cauză, motiv: un articul obscur într’un tratat e o sămînță de războĭ. Învățătură dată tinerimiĭ ca să aducă folos maĭ tîrziŭ: sămînța aruncată în inimile tinerimiĭ vă răsărĭ maĭ tîrziŭ. De sămînță, pentru reproducere: grîŭ de sămînță, cocoș de sămînță (V. rudă). Sămînță de canarĭ. V. canar.

semințe f. pl. sămînță.

sămânță s. f., g.-d. art. seminței; pl. semințe

sămânță s. f., g.-d. art. seminței; pl. semințe

sămânță s. f., g.-d. art. seminței; pl. semințe

sămânță, semințe și semințuri (mai multe feluri de semințe).

sămînță, pl. semințe

semințe (v. sămînță)

SĂMÂNȚĂ s. v. categorie, cauză, coborâtor, considerent, descendent, familie, fel, gen, izvor, microb, mobil, motiv, neam, odraslă, pretext, pricină, prilej, progenitură, rasă, rațiune, scoborâtor, seminție, soi, specie, spermatozoid, spermă, speță, temei, tip, trib, urmaș, viță, vlăstar.

SĂMÂNȚĂ s. 1. (reg.) sad, (înv.) plod. (Are ~ superioară pentru semănat.) 2. v. bob. 3. sâmbure. (Mănâncă ~ de dovleac.)

GÂLCA SĂMÂNȚII s. v. glandă prostatică, prostată.

gîlca sămînții s. v. GLANDĂ PROSTATICĂ. PROSTATĂ.

SĂMÎNȚĂ s. 1. (reg.) sad, (înv.) plod. (Are ~ superioară pentru semănat.) 2. boabă, bob, grăunte, (reg.) boambă, boană. (~ de grîu.) 3. sîmbure. (Mănîncă ~ de dovleac.)

sămînță s. v. CATEGORIE. CAUZĂ. COBORÎTOR. CONSIDERENT. DESCENDENT. FAMILIE. FEL. GEN. IZVOR. MICROB. MOBIL. MOTIV. NEAM. ODRASLĂ. PRETEXT. PRICINĂ. PRILEJ. PROGENITURĂ. RASĂ. RAȚIUNE. SCOBORÎTOR. SEMINȚIE. SOI. SPECIE. SPERMATOZOID. SPERMĂ. SPEȚĂ. TEMEI. TIP. TRIB. URMAȘ. VIȚĂ. VLĂSTAR.

sămînță (semințe), s. f. – 1. Organ de reproducere la plante. – 2. Sîmbure. – 3. Semen. – 4. Rasă, generație. – 5. Origine, cauză. – 6. Fleac, cantitate minimă. – Mr., megl. simință, istr. sămințe. Lat. *sementia (Pușcariu 1608; REW 7804; Iordan, Dift., 108), cf. it. semenza, prov., cat. semença, fr. semence. Are și pl. sămînțuri, cu valoare colectivă. – Der. semincer, s. m. (copac salvat de la tăiere, pentru reproducere; știulete de porumb ținut pentru sămînță); seminție, s. f. (rasă, castă, generație); însămînța, vb. (a semăna). Din rom. provine mag. szémuncia (Edelspacher 22).

a avea sămânță de vorbă expr. a avea subiect de discuție

a da sămânța pe iarbă expr. a ejacula pe părul pubian al partenerei de sex.

a mocni sămânța (în cineva) expr. (er.) a avea poftă să facă dragoste (cu cineva).

a sădi sămânța în tunel expr. (er.) a ejacula în vaginul partenerei de sex.

a-i seca creanga / sămânța expr. (er.) a fi impotent; a fi vlăguit / epuizat.

pe rudă și pe sămânță expr. tututor fără excepție.