târnă¹ sf [At: BĂRAC, T. 66/11 / V: (reg) târn sn / Pl: ~ne / E: bg тръвна] 1 (Reg) Coș de nuiele, mai larg la gură decât la bază (prevăzut cu o toartă sau cu două toarte), având diferite întrebuințări în gospodăria țărănească Si: (reg) coșarcă, târneață, târnog (1). 2 (Reg) Conținutul unei târne¹ (1). 3 (Olt; Mun) Vas mare cu care se transportă mâncare lucrătorilor la câmp. 4 (Reg; rar) Coșar¹ (1). 5 (Reg) Stup de albine făcut din nuiele împletite. 6 (Reg) Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 7 (Olt) Botniță împletită din sârmă sau din nuiele care se pune la vite pentru a le împiedica să pască. 8 (Mun) Traistă¹ (1) de aba Si: (reg) tăgârnă. 9 (Mun; Olt; art.) Dans țărănesc care se joacă la nunți. 10 (Mun; Olt; art.) Melodie după care se execută dansul târna¹ (9).

târnă f. 1. coș sau traistă pentru merinde; 2. stup făcut din nuiele lipite cu pământ. [V. târn].

târn² sn vz târnă¹

TÎRN¹ s. n. v. tîrnă².

TÎRNĂ², tîrne, s. f. (Regional) I. 1. Coș de nuiele împletite, mai larg la gură decît la fund, prevăzut de obicei cu două toarte; coșarcă. Oamenii cară... cu sacii și cu tîrnele porumb, fasole, grîu, ce se găsește. REBREANU, R. II 149. Fiind ușoară și cuprinzînd mult, tîrna servește la rădicatul porumbului de jos, în pod sau în pătule. La HEM 2062. 2. Unealtă de pescuit, făcută din împletitură de nuiele sau de mlajă, servind la prinderea peștilor mici; coș. (Atestat în forma tîrn) Tîrnuri răsturnate de prins pește. MACEDONSKI, O. III 38. 3. Vas mare cu care se transportă mîncarea lucrătorilor la cîmp. O tîrnă uriașă, aproape plină de colivă amestecată cu mere, prune uscate, zahăr. STĂNOIU, C. I. 31. II. Numele unui dans popular și melodia după care se dansează. Flăcăii joacă tîrna lîngă focul aprins în fața casei. STANCU, D. 184. – Variantă: tîrn s. n.

tîrnă f., pl. e (lat. taberna, „tavernă, baracă, cort”, care, la plecare, se preface în „sac, coș”. V. tăgîrnă, zăgîrnă, atîrn). Munt. vest. Traĭstă (desag) de aba: o tîrnă de cartofĭ. Olt. Trans. Munt. Mold. Coș mare c’o toartă saŭ cu doŭă de cărat roadele cîmpuluĭ saŭ grădiniĭ ducîndu-l în cobiliță saŭ ținîndu-l doĭ cu mîna. V. oboroacă.

târnă (coș) (pop.) s. f., g.-d. art. târnei; pl. târne

târnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. târnei; pl. târne

târnă (coșarcă, unealtă de pescuit) s. f., g.-d. art. târnei; pl. târne

TÂRNĂ s. v. coșarcă, stup.

tîrnă s. v. COȘARCĂ. STUP.

tîrnă (-ne), s. f. – 1. Coș mare de răchită, de nuiele. – 2. Stup de nuiele. – 3. (Olt.) Botniță care se pune la vite pentru a le împiedica să pască. Origine incertă. Se consideră der. din bg. trăvna, sb. trnka (Cihac, II, 402; Tiktin; Candrea; bg. tărna, adăugat de Conev 74, pare să provină din rom.), în legătură cu sl. trŭnŭ „spin”, cf. tîrn. Această der. este posibilă, dar nu încetează să fie bătătoare la ochi apropierea de mgr. τράνα, lat. med. trana „împletitură de nuiele” (Goelzer, Bull. Du Cange, III, 159), de origine necunoscută.