TABLA, tablale, s. f. (Înv.) Tavă sau măsuță pe care își poartă marfa plăcintarii, rahagiii etc. ♦ (Reg.) Tavă de servit. – Din tc. tabla.

tabla² sf [At: IST. Ț. R. 66 / V: (înv) ~lă / Pl: ? / E: tc tavla] (Tcî) Grajd pentru caii boierești sau domnești.

tabla¹ sf [At: (a. 1813) URICARIUL XIV, 234 / Pl: ~le, (reg) tăblăli / E: tc tabla] 1 Tavă (1) pe care își poartă marfa plăcintării, rahagiii etc. Si: (reg) tablă¹ (29). 2 (Pex) Marfa care se află pe tabla¹ (1). 3 (Mol) Tavă (1) de servit Si: tipsie (1).

TABLA, tablale, s. f. Tavă sau măsuță pe care își poartă marfa plăcintarii, rahagiii etc. ♦ (Reg.) Tavă de servit. – Din tc. tabla.

TABLA, tablale, s. f. Tavă sau măsuță (de lemn) pe care își poartă marfa plăcintarii, rahagiii etc. Așeza pe o tabla de lemn niște plăcinte mari și frumoase. SADOVEANU, O. VIII 115. Cu ce nerăbdare așteptam să-și puie plăcintarul jos tablaua din cap. NEGRUZZI, S. I 285. Simigiii cu tablalele lor sferice puse pe cap... făceau contrast cu alunarii și cu vînzătorii de șerbet din Fanar. FILIMON, C. 58. ♦ (Mold.) Tavă de servit (mai ales din metal). Urma alt om al lumii răsăritene care purta tablaua cu stacane. SADOVEANU, M. C. 119. Lasă, Anică, tablaua pe masă, zise ea femeii. HOGAȘ, M. N. 27. Intră Marghiolița și după dînsa Ioana, purtînd tablaua cu dulceți. ALECSANDRI, T. I 45.

TABLA ~le f. rar Tavă mare, rotundă, adesea ornamentată, pe care își pun marfa plăcintarii. [Art. tablaua; G.-D. tablei; Sil. ta-bla] /<turc. tabla

TABLA s.f. (Mold.) Tavă. Și el îndată să sculă și-mi luă tablaoa din cap și o aruncă cu totul gios. H 1779², 82^v. Etimologie: tc. tabla. Cf. s î n i e.

tablà f. 1. masa plăcintarilor și a rahagiilor: o tabla rotundă și încărcată cu covrigi, simiți, plăcinte AL.; 2. tavă mare pătrată: mergeți de gătiți tablalele ca dulceți AL. [Turc. TABLÁ].

1) tablá f. (turc. tabla și tavla, d. it. távola, de unde și ngr. távla, V. tablă). Mold. Suprafață de lemn orĭ de metal pătrată saŭ rotundă pe care alvițariĭ îșĭ duc marfa saŭ pe care se duce cafea, dulceață ș. a. – În Munt. tavă.

2) tablá f. (turc. tavlá și istabl, ngr. stávlos, d. lat. stábulum, staul. V. tabla-bașa). L. V. Grajd la Turcĭ.

tablă³ sf vz tabla²

tabla (înv.) (desp. ta-bla) s. f., art. tablaua, g.-d. art. tablalei; pl. tablale

tabla (înv.) (ta-bla) s. f., art. tablaua, g.-d. art. tablalei; pl. tablale, art. tablalele

tabla s. f. (sil. -bla), art. tablaua, g.-d. art. tablalei; pl. tablale

TABLA s. v. tavă, tipsie.

tabla s. v. TAVĂ. TIPSIE.

TABLÁ s. f. Instrument muzical indian format din două tobe, care sunt lovite cu degetele sau podul palmei.