TAMBUR, (2) tambure, s. n., (1, 3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse utilizări în tehnică; tobă. 2. S. n. Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Spațiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o ușă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior și a împiedica formarea curenților de aer în timpul deschiderii ușilor. 3. S. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). [Pl. și: (1, n.) tambure] – Din fr. tambour.

tambur¹ [At: STAMATI, D. / V: (reg) ~bor / Pl: ~e, ~uri sn, ~i sm / E: fr tambour (-major), ger Tambour] 1 sn (Muz; înv) Tobă (1). 2 sm (Înv; pex) Toboșar (1). 3 sm (Înv; îs) ~ major Subofițer care conducea o fanfară militară. 4 sm (Înv; pex) Plutonier (într-o fanfară militară). 5 sn Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, lemn etc., cu diverse întrebuințări în tehnică Si: tobă (24). 6 sn (îs) ~ gradat Piesă componentă a anumitor instrumente de măsurat prevăzută cu gradații la unul dintre capete. 7 sn Fiecare dintre cutiile cilindrice de tablă¹ care protejează roțile mașinăriei unui vapor. 8 sn (Aht) Porțiune prismatică sau cilindrică între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. 9 sn Vestibul la intrarea unei clădiri, cuprins între două rânduri de uși. 10 sn Spațiu cilindric la o ușă de intrare, în interiorul căreia se învârtește o ușă pivotantă cu mai multe aripi. 11 sn (Aht) Bloc de piatră care formează elementul constitutiv al fusului coloanei din arhitectura clasică.

TAMBUR, (1, 2) tambure, s. n., (3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse întrebuințări în tehnică; tobă. 2. S. n. Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Spațiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o ușă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior și a împiedica formarea curenților de aer în timpul deschiderii ușilor. 3. S. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). – Din fr. tambour.

TAMBUR¹, tamburi, s. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. (peiorativ) plutonier.

TAMBUR s.m. Toboșar. ♦ Tambur-major = comandant cu grad de subofițer al unei fanfare militare; (peior.) plutonier. [< fr. tambour].

TAMBUR² ~i m. înv. Ostaș care bate toba; toboșar militar. ◊ ~-major conducător al unei fanfare militare. /<fr. tambour, germ. Tambour

tambor¹ sm vz tambur¹

tambur-major m. mai marele toboșarilor care merge în fruntea regimentului.

*tambúr-major m. (fr. tambour-major, d. tambour, tobă, și major, maĭor, maĭ mare). Subofițer maĭ mare peste toboșarĭ și gorniștĭ (azĭ desființat).

tambur² (piesă cilindrică; toboșar) (înv.) s. m., pl. tamburi

tambur¹ (toboșar, piesă metalică) s. m., pl. tamburi

tambur (toboșar) s. m., pl. tamburi

!tambur-major (înv.) s. m., pl. tamburi-majori

TAMBUR s. v. darabană, tobă, toboșar.

tambur s. v. DARABANĂ. TOBĂ. TOBOȘAR.