text sn [At: PRAVILA (1814), IX/3 / V: (înv) test / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: lat textus, fr texte, ger Text, it testo] 1 Totalitate a termenilor, a frazelor care constituiescriere (operă literară sau artistică, discurs, lege etc.). 2 Scriere tipărită sau în manuscris. 3 Scriere considerată în redactarea ei originală și autentică. 4 Parte a unei lucrări scrise sau tipărite care cuprinde comunicarea propriu-zisă fără titluri, observații etc. 5 Parte a unei forme de tipar, compusă numai din litere și semne tipografice, fără ilustrații și fără titluri. 6 Fragment al unei opere (caracteristic pentru gândirea sau arta autorului). 7 Cuvintele unei bucăți de muzică vocală. 8 (Pgr) Literă de tipar cu corpul de 20 de puncte tipografice.

TEXT, texte, s. n. 1. Ceea ce este exprimat în scris; conținut de idei scrise de un autor și alcătuind o operă literară sau științifică, un discurs, o lege etc.; fragment, parte dintr-o scriere. Se reprezintă «Trei surori» de A. Cehov. Textul e ascultat în desăvîrșită tăcere. STANCU, U.R.S.S. 112. În vestita carte a preotului protestant... găsim textul acelei scrisori. CARAGIALE, O. III 202. Dionis descifra textul obscur. EMINESCU, N. 45. ◊ Critică de texte v. critică (4). 2. Cuvintele unei compoziții muzicale. Textul e primul lucru de care compozitorul trebuie să țină seamă atunci cînd vrea să scrie un cîntec. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 380, 2/2. 3. Literă de tipar cu un corp de 20 de puncte.

TEXT s.n. 1. Ansamblul cuvintelor conținute într-un document, o publicație, o tipăritură sau alt lucru scris. ♦ Scriere originală autentică, considerată în opoziție cu notele, comentariile etc. ♦ Fragment dintr-o scriere. 2. Cuvintele unei bucăți muzicale. 3. (Poligr.) Corp de literă de 20 de puncte tipografice. [< fr. texte, cf. lat. textus].

TEXT s. n. 1. totalitatea cuvintelor într-un document, o publicație, o tipăritură sau alt lucru scris. ◊ scriere originală autentică, în opoziție cu notele, comentariile etc. ◊ fragment dintr-o scriere. 2. cuvintele unei bucăți de muzică vocală. 3. corp de literă de 20 de puncte tipografice. (< fr. texte, lat textum)

TEXT ~e n. 1) Succesiune de propoziții sau de cuvinte, care constituie o comunicare (scrisă), construită conform regulilor unei limbi. 2) Fragment dintr-o scriere. 3) Parte verbală a unei compoziții muzicale. /<lat. textum, fr. texte, germ. Text

text n. 1. cuvinte proprii ale unui autor în raport cu notele sau comentarele făcute asupră-i; 2. vorbe scrise de autor și în limba sa proprie, în opozițiune cu traducerile; 3. pasaj din sfânta Scriptură ce un predicator iea ca subiect al cuvântării sale; 4. fig. materie de discurs, subiect de convorbire; 5. caiet cartonat: text de desen; 6. caractere tipografice de 20 puncte.

*text n., pl. e și urĭ (lat. textum, țesătură, textus, înlănțuire, context, d. téxere, a țese). Cuvintele propriĭ dintr’o carte: un text din Cicerone tradus și comentat. Caĭet (Rar). Un fel de litere tipografice de 20 de puncte (d. germ. text = fr. petit parangon, Didot).

test³ sn vz text

DUBLUTEXT s.n. v. text.^[1]

procesare (de) text(e) sint. s. 1996 Operațiunea de introducere a unui text în computer și de scoatere a corecturilor v. interviu (cf. engl. word processing)

text s. n., pl. texte

text s. n., pl. texte

text s. n., pl. texte

TEXT s. 1. (înv.) glăsuire, izvod, scriptură. (Un ~ inedit.) 2. v. lucrare. 3. cuvinte (pl.). (Melodie fără ~.) 4. v. context. (S-a extras un ~ semnificativ din lucrare.)

TEXT s. 1. (înv.) glăsuire, izvod, scriptură. (Un ~ inedit.) 2. lucrare, operă, scriere, (livr.) op, (înv. și pop.) scriptură, (înv.) scriitură, scrisoare, uvraj. (A prezentat ~ la editură.) 3. cuvinte (pl.). (Melodie fără ~.) 4. context. (S-a extras un ~ semnificativ din lucrare.)

TEXT s. n. (< fr. texte, cf. lat. textus): 1. scriere originală, autentică. Se caracterizează prin autonomie și limitare. 2. fragment dintr-o scriere. ◊ ~ descriptiv: t. care are la bază o descriere. ◊ ~ narativ: t. care are la bază o narațiune, o istorisire, o povestire. ◊ ~ dialogat: t. care are la bază o conversație între două sau mai multe persoane; t. alcătuit sub forma unui dialog. ◊ ~ dialectal: t. în care termenii de circulație locală sunt preponderenți. T. dialectal este o relatare, într-un anumit grai, a unui subiect narativ (întâmplări, obiceiuri, ocupații etc.) cu ocazia unei anchete lingvistice (v.) pe teren. El reprezintă o mostră de vorbire dialectală. T. dialectale se culeg pe baza unui chestionar tematic, pentru a se oferi elemente comparabile din diferite localități. Textele-convorbiri, pe teme sociale sau economice actuale, redau mai bine spiritualitatea populară. Ele sunt notate de anchetator cu creionul sau sunt înregistrate pe bandă de magnetofon și apoi transcrise selectiv. Cele transcrise se publică în volume sau ca anexă a unui studiu monografic, la sfârșitul cărora se atașează, de obicei, un glosar de cuvinte. T. înregistrate cu mijloace mecanice sunt conservate pe benzi și pe discuri în cadrul unor arhive fonogramice (v.). T. dialectale sunt folosite mai ales în studierea intonației, a lexicului, a sintaxei dialectale și a stilisticii. În elaborarea atlaselor regionale românești, aceste t. reprezintă o sursă de bază pentru informarea dialectologului asupra registrului de variante ale graiului studiat. Pentru limba română sunt cunoscute culegerile de texte următoare: Texte dialectale, Supliment al ALR II, apărute în 1943 la Sibiu și Leipzig sub conducerea lui Emil Petrovici; Texte dialectale, Oltenia, apărute în 1967, redactate de Cornelia Cohuț, Galina Ghiculete, Maria Mărdărescu, Valeriu Șuteu și Magdalena Vulpe, sub conducerea lui Boris Cazacu; Texte dialectale. Muntenia I, București, 1973, redactate de Galina Ghiculete, Paul Lăzărescu, Maria Marin, Bogdan Marinescu, Ruxandra Pană și Magdalena Vulpe, sub conducerea lui Boris Cazacu; Texte dialectale. Muntenia II, București 1975, redactate de Paul Lăzărescu, Maria Marin, Bogdan Marinescu, Victorela Neagoe, Ruxandra Pană și Magdalena Vulpe, sub conducerea lui Boris Cazacu; Texte dialectale. Muntenia III, București 1968, redactate de Costin Bratu, Galina Ghiculete, Maria Marin, Bogdan Marinescu, Victorela Neagoe, Ruxandra Pană, Marilena Tiugan și Magdalena Vulpe; Texte dialectale și glosar. Bistrița-Năsăud, București, 1987, redactate de Maria Marin și Marilena Tiugan; Texte dialectale și glosar. Dobrogea, București, 1987, redactate de Paul Lăzărescu, Victorela Neagoe, Ruxandra Pană și Nicolae Saramandu; Noul Atlas lingvistic român pe regiuni. Moldova și Bucovina. Texte dialectale, Vol. I, Partea I, Iași, 1993, Culese de Stelian Dumistrăcel și publicate de Doina Hreapcă și Ion Horia Bârleanu. ◊ ~ rotacizant: t. vechi românesc (din secolul al XVI-lea), localizat în Maramureș și caracterizat prin prezența rotacismului (v.). Sunt considerate t. rotacizante următoarele: Psaltirea Hurmuzaki, Psaltirea Scheiană, Psaltirea Voronețeană, Codicele Voronețean și Codex Sturdzanus. ◊ ~ accesibil (inteligibil): t. clar, limpede, ușor de înțeles, la îndemâna oricui. ◊ ~ inaccesibil; t. neclar, confuz, neinteligibil, greu de înțeles, care nu poate fi la îndemâna oricui. ◊ ~ poetic (beletristic, literar); t. extras dintr-o operă literară, specific stilului poetic (beletristic). ◊ ~ științific: t. extras dintr-o operă științifică, specific stilului științific. ◊ ~ tehnic: t. extras dintr-o lucrare cu caracter tehnic. ◊ ~ juridic: t. extras dintr-o lucrare cu caracter juridic, care privește dreptul și legislația unei țări; t. specific stilului juridico-administrativ. ◊ ~ administrativ: t. extras din dispozițiile, ordonanțele și decretele unui organ administrativ de stat; t. specific stilului juridico-administrativ. ◊ ~ publicistic: t. extras din articolele de ziar, specific stilului publicistic. ◊ ~ unilingv (monolingv): t. scris într-o singură limbă. ◊ ~ bilingv: t. scris în două limbi diferite. ◊ ~ trilingv: t. scris în trei limbi diferite. ◊ ~ multilingv (polilingv, plurilingv): t. exprimat sau scris în mai multe limbi diferite. ◊ ~ agramat: t. care conține multe greșeli de ortografie și de gramatică, dovedind incultura sau ignoranța autorului. ◊ ~ epistolar: t. specific scrisorilor literare. ◊ ~ stilizat: t. supus unei revizii pentru a căpăta un aspect mai corect, mai îngrijit. ◊ ~ ideografic: t. scris cu ideograme (v.). ◊ ~ hieroglific: t. scris cu ideograme hieroglife (v.). ◊ ~ incoerent: t. lipsit de o legătură logică între cuvinte, între propozițiile din frază sau între fraze. ◊ ~ descifrabil (lizibil): t. care se poate descifra și citi ușor; t. citeț. ◊ ~ indescifrabil (ilizibil): t. care se descifrează foarte greu sau deloc, de nedescifrat și de necitit; t. neciteț. 3. (în terminologia lui Louis Hjelmslev) sistem conotativ, în care cuvintele își restrâng sau își extind sensurile, în funcție de context. 4. (în accepțiunea structuralistă) mod de funcționare a limbajului, înțeles ca mijloc de creare, de producere și transformare a sensului.

a arunca texte expr. a manifesta o atitudine teribilistă; a face pe interesantul

a avea texte cu cineva expr. a fi în relații amicale cu cineva

a băga texte expr. 1. a face pe interesantul, a epata. 2. a întrece măsura (prin afirmațiile făcute).

a nu avea texte cu cineva expr. a nu avea nimic în comun cu cineva

a nu mai avea texte (cu cineva) expr. a rupe relațiile (cu cineva)

texte s. n. pl. vorbe, afirmații, declarații (de obicei nonconformiste sau excentrice).