tovărășie [At: M. COSTIN, L. 72 / V: (reg) ~varoș~, ~roș~, ~ruș~ sf / Pl: ~ii / E: tovarăș + -ie] 1 sf Relația dintre tovarăși (1). 2 sf Prezență a unei persoane alături de alta Si: companie, societate. 3 sf Grup de tovarăși (1). 4 sf (Pop; îlav) În ~ia (cuiva) Împreună cu (cineva). 5 sf (Pop; îe) A ține (cuiva) ~ A sta cu cineva pentru a nu-l lăsa singur, pentru a-l distra. 6 av (Mol; pe lângă verbele „a merge”, „a porni”) Ca tovarăși (de drum) Si: împreună. 7 sf (Înv) Tovarăș (1). 8 sf Asociere la o întreprindere (comercială) Si: asociație, întovărășire, (îvr) ortăcie, (reg) ortăluc. 9 sf (Îlav) În ~ În asociere cu cineva. 10 sf (Înv) Alianță (2).

TOVĂRĂȘIE, tovărășii, s. f. 1. Relația, legătura dintre tovarăși (1), apropiere, însoțire bazată pe raporturi tovărășești. Legară amîndoi tovărășie și pe bine, și pe rău. ISPIRESCU, L. 370. Cine-a mai dori să facă tovărășie cu tine, aibă-și parte și poarte-ți portul, că pe noi știu că ne-ai amețit. CREANGĂ, P. 252. ♦ Grup de tovarăși; companie, societate. Era într-o mare tovărășie de domni și doamne. CAMIL PETRESCU, U. N. 163. De cîte ori, în mijlocul arborilor muți și neclintiți nu ne-am simțit ca în tovărășia unor vechi și buni prieteni guralivi! HOGAȘ, M. N. 91. A ședea fără treabă într-o cetate, în tovărășia unui bătrîn comandant plin de reumatismuri. NEGRUZZI, S. I 39. ◊ Expr. A ține cuiva tovărășie = a sta pe lîngă cineva pentru a nu-l lăsa singur, pentru a-l distra; a ține cuiva de urît. Jupîneasa Dochia de obicei îi ținea tovărășie. SADOVEANU, la TDRG. Am venit eu însumi la tine-n pușcărie Trimis de Lăpușneanul să-ți țin tovărășie. ALECSANDRI, T. II 124. A merge tovărășie = a merge împreună. De-aici pînă la Călugăreni om merge tovărășie. SADOVEANU, B. 97. ♦ Tovarăș, camarad. Au socotit... să îmblînzească vreun dobitoc spre a-l ave drept tovărășie. DRĂGHICI, R. 87. I să mai dă o hîrtie tipărită, întru care să coprinde pravila cum trebuie să viețuiască, în cîtă vreme să află... cu acea tovărășie. GOLESCU, Î. 103. 2. Asociere și participare la o întreprindere (de obicei comercială); întovărășire, asociație. Ar trebui ceva de făcut să putem scăpa de cîțiva mîncăi; căci tovărășia nu ni se părea dreaptă. CREANGĂ, A. 101. Tatăl meu mi-a spus că tatăl măriei-tale, de la tovărășia ce au avut între ei, i-a rămas dator cu o căldare de galbeni. ȘEZ. IV 5.

TOVĂRĂȘIE ~i f. Legătură întemeiată pe raporturi tovărășești; relație între tovarăși. ◊ A ține cuiva ~ a ședea lângă cineva, ținându-i de urât. A merge în ~ a călători împreună cu cineva. [G.-D. tovărășiei] /tovarăș + suf. ~ie

tovărășie f. asociațiune.

tovărășíe f. (d. tovarăș). Asociațiune, societate, companie. În tovărășie, în asociațiune: a lucra în tovărășie cu altu. V. cărdășie, sîmbră.

tovaroșie sf vz tovărășie

tovăroșie sf vz tovărășie

tovărușie sf vz tovărășie

tovărășie s. f., art. tovărășia, g.-d. art. tovărășiei; pl. tovărășii, art. tovărășiile (desp. -și-i-)

tovărășie s. f., art. tovărășia, g.-d. art. tovărășiei; pl. tovărășii, art. tovărășiile

tovărășie s. f., art. tovărășia, g.-d. art. tovărășiei; pl. tovărășii, art. tovărășiile

TOVĂRĂȘIE s. v. camarad, tovarăș.

TOVĂRĂȘIE s. 1. (reg.) fârtăție, ortăcie. (Rea ~ și-a ales!) 2. v. asociere. 3. v. anturaj.

TOVĂRĂȘIE s. 1. (reg.) fîrtăție, ortăcie. (Rea ~ și-a ales.) 2. asociație, asociere, întovărășire, (înv. și reg.) sîmbră, soție, (reg.) ortăcie, simbrie, soțiire. (~ celor doi negustori n-a ținut mult.) 3. anturaj, companie, societate, (grecism înv.) sinanstrofie. (A petrecut ore agreabile în ~ lor.)

tovărășie s. v. CAMARAD. TOVARĂȘ.