TRIBUNĂ, tribune, s. f. 1. Construcție din lemn, din beton, din piatră etc. în formă de platformă sau cu gradene, uneori acoperită, de unde spectatorii pot asista la desfășurarea unei festivități, a unei parade, a unei competiții etc.; p. restr. fiecare dintre cele două laturi lungi ale acestei construcții (având cea mai bună vizibilitate). 2. Platformă pe care stă cel ce vorbește în fața publicului. – Din fr. tribune.

tribună sf [At: STAMATI, D. / Pl: ~ne / E: fr tribune, it tribuna] 1 Platformă înălțată (fixă sau mobilă), pe care stau oratorii în timpul expunerii discursului Si: estradă. 2 (Fig) Focar de răspândire a unei idei, a unei teorii. 3 Construcție din lemn, din piatră, din beton etc., cu mai multe rânduri de bănci așezate în amfiteatru, de unde spectatorii pot privi desfășurarea unor festivități, parade, competiții sportive etc. 4 (Prc) Fiecare dintre cele două laturi lungi ale tribunei (3), care au vizibilitatea cea mai bună. 5 (Aht) Balcon situat deasupra navelor laterale ale unei biserici. 6 (Aht; îs) ~na orgii Balcon rezervat orgii sau corului în biserica catolică sau reformată.

TRIBUNĂ, tribune, s. f. 1. Construcție din lemn, din beton, din piatră etc., de obicei cu mai multe rânduri de bănci așezate în amfiteatru, de unde spectatorii pot privi desfășurarea unei festivități, a unei parade, a unei competiții etc.; p. restr. fiecare dintre cele două laturi lungi ale acestei construcții (având cea mai bună vizibilitate). 2. Loc înălțat, platformă, estradă pe care stă cel ce vorbește în fața publicului. – Din fr. tribune.

TRIBUNĂ, tribune, s. f. 1. Construcție de lemn sau de piatră, cu mai multe rînduri de bănci așezate în amfiteatru, de unde se poate privi desfășurarea unor festivități, parade, competiții etc. Cu ocoluri lungi am ajuns în tribuna de lîngă mausoleul lui Lenin. STANCU, U.R.S.S. 49. 2. Loc înălțat pe care stă cel ce vorbește în fața publicului. V. estradă. La tribuna decorată cu salcie și stegulețe, s-au perindat, cred, mulți oratori. SAHIA, N. 20. Într-o parte, căci se urcă oratorul la tribună, Fiecare se întreabă: oare ce-o să ne mai spună? BELDICEANU, P. 118. ♦ Fig. Focar de răspîndire a unei idei, a unei experiențe. Blajul au fost o tribună, unde multe din căpetenii părea a se lupta mai mult pentru un sistem scolastic. RUSSO, S. 44.

TRIBUNĂ s.f. 1. Estradă, loc înălțat de unde vorbesc oratorii. 2. Construcție în formă de platformă de unde publicul sau un număr restrîns de persoane pot asista la o sărbătorire, la o demonstrație etc. ♦ Construcții anexe ale terenurilor de sport, destinate spectatorilor. 3. Galerie situată deasupra navelor laterale ale unei biserici. [Pl. -ne, -ni. / < fr. tribune, cf. it., lat. med. tribuna].

TRIBUNĂ s. f. 1. Estradă, loc înălțat de unde vorbesc oratorii ♦ (fig.) focar de răspândire a unor idei, teorii etc. 2. Construcție platformă de unde publicul sau un număr restrâns de persoane pot asista la festivitate, la o demonstrație etc. ♦ construcții anexe ale terenurilor de sport, destinate spectatorilor. 3. Galerie deasupra navelor laterale ale unei biserici; emporă. (cf. fr. tribune, it., lat. tribuna)

TRIBUNĂ ~e f. 1) Estradă sau loc înălțat de unde un orator se adresează publicului. 2) Construcție cu mai multe rânduri de bănci așezate în amfiteatru, de unde se poate urmări desfășurarea unei competiții sportive sau a unei festivități. 3) fig. Focar de difuzare în public a unor idei. /<fr. tribune, it. tribuna

tribună f. 1. loc înalt de unde vorbesc oratorii; 2. loc ridicat în interiorul unei biserici, al unei săli publice.

*tribúnă f., pl. e (fr. tribune, d. it. tribuno, tribun). Loc maĭ înalt (catedră) de unde vorbesc oratoriĭ. Stal saŭ loc maĭ înalt (băncĭ, scaune) de unde se poate privi la o paradă, la alergărĭ ș. a.

tribună s. f., g.-d. art. tribunei; pl. tribune

tribună s. f., g.-d. art. tribunei; pl. tribune

tribună s. f., g.-d. art. tribunei; pl. tribune