triumfa vi [At: (a. 1774) URICARIUL I, 178 / P: tri-u~ / Pzi: ~umf (înv) ~fez / E: lat triumphare, fr triompher] 1A repurta o victorie strălucită în luptă Si: a birui. 2 (Fig) A ieși victorios într-o anumită împrejurare Si: a reuși. 3 (Fig) A se impune. 4 A jubila în urma unei victorii, a unui succes Si: a se bucura, se mândri.

TRIUMFA, triumf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie, o biruință. Supt Radu de la Afumați, ei se luptară vitejește pentru drepturile naționale și triumfară. BĂLCESCU, O. I 194. O vorbă, și țara era în picioare; și trebuia să triumfe, căci poporul se lupta pentru independența lui. id. ib. 326. 2. Fig. A reuși, a avea succes; a se impune. Tactica lui triumfase încă o dată. C. PETRESCU, C. V. 294. Domnule învățător, ai răbdare! zise dînsul cu însuflețire. Dreptatea trebuie să triumfe! REBREANU, R. I 97. E lege ca dreptatea și adevărul să triumfe asupra puterii și minciunii. BĂLCESCU, O. I 326. 3. A se mîndri, a se făli (de pe urma unei victorii); a jubila.

TRIUMFA vb. I. intr. 1. A birui, a învinge. 2. (Fig.) A reuși, a ieși învingător. 3. A se mîndri cu o izbîndă, a jubila. [Pron. tri-um-, p. i. triumf, 3,6 -fă. / < lat. triumphare, cf. fr. triompher].

TRIUMFA vb. intr. 1. a birui, a învinge. 2. (fig.) a reuși, a ieși învingător. 3. a se mândri cu o izbândă, a jubila. (< lat. triumphare, fr. triompher)

A TRIUMFA triumf intranz. 1) A repurta un triumf; a birui cu succes. 2) A încerca o mare satisfacție în urma unui triumf; a se bucura nespus; a jubila. 3) fig. A intra în drepturi; a fi recunoscut. Adevărul a triumfat. [Sil. tri-um-] /<lat. triumphare, fr. triompher

triumfà v. 1. a obține onorurile triumfului; 2. fig. a învinge în răsboiu; 3. a izbândi: a triumfa asupra dușmanilor săi; 4. fig. a învinge: a triumfa de o dificultate; 5. a fi foarte mulțumit, a se mândri cu o izbândă.

2) triúnf, și -éz, a -á v. intr. (lat. triumphare). Intru în triunf: Traĭan a triunfat la Roma. Înving cu mare glorie: Cezar a triunfat asupra Galilor. Fig. Înving moralmente: a triunfa asupra dușmanilor tăĭ. Mă bucur de nenorocirea adversaruluĭ: a triunfa de nenorocirea dușmanuluĭ. – Fals triumf.

triumfa (a ~) (desp. tri-um-) vb., ind. prez. 1 sg. triumf, 3 triumfă; conj. prez. 1 sg. să triumf, 3 să triumfe

triumfa (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triumfă

triumfa vb. (sil. tri-um-), ind. prez. 1 sg. triumf, 3 sg. și pl. triumfă

TRIUMFA vb. (livr.) a jubila. (Eu mă necăjeam, iar ea ~.)

TRIUMFA vb. (livr.) a jubila. (Eu mă necăjeam, iar ea ~.)