TRĂNCĂNEALĂ, trăncăneli, s. f. Acțiunea de a trăncăni și rezultatul ei; vorbărie, sporovăială, flecăreală. ♦ Zgomot de glasuri produs de cei care trăncănesc. – Trăncăni + suf. -eală.

trăncăneală¹ sf [At: POLIZU / Pl: ~eli / E: trăncăni¹ + -eală] 1 (Reg) Troncăneală (1). 2 (Pfm) Vorbă multă și fără rost Si: (pfm) flecăreală, pălăvrăgeală, sporovăială, trăncănire (2), trăncănit¹ (2), trăncănitură (2), vorbăraie, (reg) tălăpănit (2), troncăială (2), troncăit (2), troncăitură (2), troncăneală (2), troncănire (2), troncănit¹ (2), troncănitură (2).

trăncăneală² sf [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: ~eli / E: tranc¹ + -ăneală] (Reg) 1 Trap¹ (5). 2 (Îlav) În ~ La trap¹ (5).

TRĂNCĂNEALĂ, trăncăneli, s. f. Acțiunea de a trăncăni și rezultatul ei; vorbărie, sporovăială, flecăreală. ♦ Zgomot de glasuri produs de cei care trăncănesc. – Trăncăni + suf. -eală.

TRĂNCĂNEALĂ, trăncăneli, s. f. Acțiunea de a trăncăni; zgomot produs de cei care trăncănesc; vorbărie deșartă, sporovăială.

TRĂNCĂNEALĂ ~eli f. 1) v. A TRĂNCĂNI. 2) Zgomot produs de persoane care trăncănesc. /a trăncăni + suf. ~eală

trăncăneálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a trăncăni.

trăcăneală f. soiu de umblet al calului. [Și trăncălău: probabil onomatopee].

trăncăneală s. f., g.-d. art. trăncănelii; pl. trăncăneli

trăncăneală s. f., g.-d. art. trăncănelii; pl. trăncăneli

trăncăneală s. f., g.-d. art. trăncănelii; pl. trăncăneli

TRĂNCĂNEALĂ s. v. flecăreală.

TRĂNCĂNEALĂ s. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuție, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncănit, vorbăraie, vorbărie, (livr.) locvacitate, logoree, (reg.) pălăvăcăială, pălăvrăgitură, pălăvrit, trancana, treanca-fleanca, (Mold.) leorbăială, (prin Munt.) procovanță, (Transilv.) stroncănire, (fig.) clănțăneală, dîrdîială, dîrdîit. (Lăsați ~!)