VEGETAȚIE, vegetații, s. f. 1. Totalitatea plantelor dintr-o regiune, zonă, țară etc., distribuite și asociate după anumite condiții naturale; mulțime de plante. ♦ Creștere, dezvoltare și întreținere a vieții unei plante. 2. Excrescență care se formează, se dezvoltă pe corpul omului sau al animalelor; polip. [Var.: vegetațiune s. f.] – Din fr. végétation, lat. vegetatio, -onis.

vegetație sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (asr) ~iune, (înv) veghet~, (îvr) ~tăciune / Pl: ~ii / E: fr vegetation, lat vegetatio, -onis cf ger Vegetation] 1 Proces de dezvoltare și de întreținere a plantelor Si: (rar) vegetare (1). 2 (Îla) De ~ Care determină sau face posibil procesul de dezvoltare și de întreținere a plantelor. 3 Totalitatea plantelor care cresc și se dezvoltă într-o anumită regiune, zonă, țară etc., distribuite și asociate după anumite condiții naturale Si: (îrg) verde (71). 4 (Csc) Mulțime de plante Si: (îrg) verde (72). 5 (Med) Excrescență care se dezvoltă pe piele sau pe mucoase Si: polip. 6 (Med; lpl; șîs ~ii adenoide) Hipertrofie a amigdalelor faringiene la copil, însoțite în general de tulburări respiratorii și de infecții frecvente. 7-9 (Îdt) Vegetare (2-4).

vegetație s.f. 1 Totalitatea plantelor și a fitocenozelor care cresc și se dezvoltă într-o anumită regiune, zonă, țară etc. ◊ Fig. E o adevărată vegetație tropicală de talente (PÂRV.). ♦ Ansamblu de plante distribuite pe suprafața globului în funcție de factorii ecologici și de necesitățile de trai. ◊ Etaj de vegetație v. etaj. Vegetație palustră v. palustra. ♦ Restr. Verdeață. Pe cîmpie era multă vegetație. 2 (Proces de) creștere, de dezvoltare și de întreținere a vieții unei plante; vegetare. ◊ Loc.adj. De vegetație = care determină sau face posibil procesul de creștere, de dezvoltare și de întreținere a plantelor. Un teren care-și refăcuse oarecum toată forța lui primitivă de vegetație (CONST.). 3 (med.; mai ales la pl.) Tumoare (benignă) care se dezvoltă pe piele sau pe mucoase; polip. • pl. -ii. g.-d. -iei. și (înv.) vegetațiune, veghetație s.f. /<fr. végétation, lat. vegetatĭo, -onis; cf. germ. Vegetation.

VEGETAȚIE, vegetații, s. f. 1. Totalitatea plantelor dintr-o regiune, zonă, țară etc., distribuite și asociate după anumite condiții naturale; mulțime de plante. 2. Excrescență care se formează, se dezvoltă pe corpul omului sau al animalelor; polip. [Var.: vegetațiune s. f.] – Din fr. végétation, lat. vegetatio, -onis.

VEGETAȚIE, vegetații, s. f. 1. Totalitatea plantelor dintr-o regiune, dintr-un mediu etc.; mulțime de plante. V. floră. Un brîu larg de vegetație curge, ca un bogat fluviu verde, prin mijlocul ogoarelor. BOGZA, C. O. 152. Vegetația era parcă ștearsă, cu adevărat decolorată de un soare necruțător. CAMIL PETRESCU, N. 90. Singura vegetație ce se prezintă ochilor consistă în niște tufe de palmieri pitici, ce actiper colnicii și unde nu se aude nici o ciripire de pasere. ALECSANDRI, O. 346. 2. (Biol.) Creșterea, dezvoltarea și întreținerea vieții unei plante. Perioadă de vegetație. 3. (Med.) Nume dat unor excrescențe care se dezvoltă pe corpul omului sau al animalelor; polipi. Tumoarea a început dinspre baza limbii sub forma unei vegetații de volumul unui bob de mazăre. PARHON, O. A. I 179. – Variantă: vegetațiune (MACEDONSKI, O. IV 132) s. f.

VEGETAȚIE s.f. 1. Creșterea, dezvoltarea unei plante; totalitatea funcțiilor care permit dezvoltarea unei plante. 2. Totalitatea arborilor și a plantelor (dintr-o regiune, dintr-o țară etc.). 3. (Med.) Excrescență patologică care se formează la suprafața unui organ. [Gen. -iei, var. vegetațiune s.f. / < fr. végétation, lat. med. vegetatio].

VEGETAȚIE s. f. 1. creștere, dezvoltare a plantelor; totalitatea funcțiilor care permit dezvoltarea unei plante. 2. totalitatea plantelor și a fitocenozelor care populează un anumit teritoriu. 3. (med.; pl.) excrescențe patologice care se formează la suprafața unui organ. (< fr. végétation, lat. vegetatio)

VEGETAȚIE ~i f. Ansamblul plantelor care cresc pe glob sau într-o anumită regiune a lui. ~ tropicală. 2) Dezvoltarea, viața plantelor. 3) med. Excrescență patologică cărnoasă pe suprafața unei mucoase; polip. ~ nazală. [G.-D. vegetației; Sil. -ți-e] /<fr. végétation, lat. vegetatio, ~onis

VEGETAȚIUNE s. f. v. vegetație.

vegetațiune sf vz vegetație

vegetăciune sf vz vegetație

veghetație sf vz vegetație

vegetațiune s.f. v. vegetație.

veghetație s.f. v. vegetație.

VEGETAȚIUNE s.f. v. vegetație.

vegetați(un)e f. 1. acțiunea de a vegeta; 2. desvoltarea vegetalelor; 3. fig. starea celui ce duce o vieață inertă, obscură; 4. (colectiv) arbori, plante: o vegetațiune puternică.

*vegetațiúne f. (mlat. vegetátio, -ónis). Acțiunea de a vegeta (o plantă care merge bine, un om care trăĭește retras orĭ o duce greŭ). Verdeață (plante, copacĭ): exuberanta vegetațiune tropică. Med. Crescătură, excrescență (în nas, gît saŭ urechĭ). – Și -áție. V. polip.

vegetație (desp. -ți-e) s. f., art. vegetația (desp. -ți-a), g.-d. art. vegetației; pl. vegetații, art. vegetațiile (desp. -ți-i-)

vegetație (-ți-e) s. f., art. vegetația (-ți-a), g.-d. art. vegetației; pl. vegetații, art. vegetațiile (-ți-i-)

vegetație s. f. (sil. -ți-e), art. vegetația (sil. -ți-a), g.-d. art. vegetației; pl. vegetații, art. vegetațiile (sil. -ți-i-)

vegetație

VEGETAȚIE s. 1. (BOT.) înveliș vegetal. 2. (BOT.) v. floră. 3. v. verdeață. 4. v. creștere.

VEGETAȚIE s. 1. floră. (~ a unei țări.) 2. verdeață, (rar) verziș. (Toamna, cîmpul își pierde ~.) 3. creștere, dezvoltare. (Perioadă de ~ a plantelor.) 4. (MED.) adenoidită. (Suferă de ~.) 5. (MED.) polip. (I-a extras o ~.)