vesel, ~ă a [At: CORESI, EV. 45 / Pl: ~i, ~e / E: vsl веселъ] 1 (D. oameni) Care este bine dispus Si: voios (1), (reg) veselos (1). 2 (Pex) Bucuros (1). 3 (Mai ales în limbajul bisericesc) Fericit (1). 4 (Asr; îe) A fi ~ (de cunoștință) A fi încântat (de cunoștință). 5 (D. manifestările oamenilor sau, pan, ale animalelor) Care exprimă bună dispoziție. 6 (Pex; d. manifestările oamenilor sau, pan, ale animalelor) Care exprimă bucurie. 7 (D. oameni) Care face glume, farse etc. Si: glumeț (1). 8 (D. manifestări, creații etc. ale oamenilor) Care provoacă râsul, hazul Si: amuzant, glumeț (3), hazliu (2), poznaș. 9 (D. oameni) Înclinat spre distracții Si: petrecăreț. 10 (D. modul de viață al cuiva) Specific omului petrecăreț. 11 (Fam; irn; de obicei construit cu verbul „a fi”) Care este (ușor) amețit de băutură. 12 (Pex) Care este plăcut vederii Si: desfătător, încântător, (reg) veselos (5). 13 (Pex) Care se petrece într-o atmosferă de bună dispoziție Si: (reg) veselos (6). 14 (Pex) Plin de voie bună Si: (reg) veselos (7).

vesel, -ă adj. 1 (despre ființe) Care este plin de voie bună, bine dispus, voios; bucuros. O fetiță veselă trecea fredonînd un cîntecel. ◊ (despre suflet sau despre inimă) Sînt cu inima veselă, deși m-a spăriat ursul (SADOV.). ◊ Fig. Frunzele tremurau vesele în lumină (SADOV.). ♦ (despre fizionomia, privirea, glasul etc. ale oamenilor sau despre manifestările, acțiunile lor) Care exprimă voie bună, bună dispoziție, voioșie, veselie. îmi doream să văd o față prietenoasă și veselă. ◊ (adv.) Rîdea vesel de toate întîmplările prin care trecuse. ♦ (despre oameni) Care face glume, farse etc. Discuta cu un prieten foarte vesel și se amuza de minune. ♦ (despre manifestări, creații etc. ale oamenilor) Care provoacă hazul, care amuză; care este hazliu, glumeț, poznaș. 2 (despre oameni) Care este înclinat spre distracții; care este petrecăreț. ♦ (despre modul de viață al cuiva) Care este specific omului petrecăreț. Puhoiul de viață veselă (SADOV.). ♦ (fam., iron.) Care este (ușor) amețit de băutură. Venise de la petrecere cam vesel. 3 Ext. Care produce veselie, care înveselește; care este desfătător, plăcut. O grădină veselă îi bucura privirea în fiecare dimineață. Culorile lor sînt mult mai vesele (SIMION.). ◊ (adv.) Focurile vioaie prindeau a luci vesel (SADOV.). 4 Care are loc, care se petrece cu voie bună, în bună dispoziție, într-o atmosferă de veselie; care este plin de voie bună, de voioșie. Azi vă dau o veselă agapă (TOPÎR.). ◊ (adv.) Agripina începuse ziua nici mai vesel, nici mai trist ca alte zile (GAL.). • pl. -i, -e. /<sl. veche веселъ.

VESEL, -Ă, veseli, -e, adj. 1. Care este bine dispus; cu voie bună, voios. Un copil... se învîrtea în jurul lui cînd încoace, cînd încolo, vesel ca un fluture alb lîngă un pom bătrîn. REBREANU, R. I 126. Lume veselă ca astăzi N-am mai pomenit de mult. IOSIF, PATR. 38. ◊ (Prin metonimie) Traiul lumii... Cine vor, aceia lese-l, Dară sufletul mi-i vesel, Tinerețea luminată. EMINESCU, O. I 102. ◊ (Rar, despre animale) Uite, graurii pe luncă, Veseli, fericiți ce sînt! COȘBUC, P. I 264. [Porumbeii] apă veseli c-or gusta. TEODORESCU, P. P. 39. ◊ Fig. Drumul urcă întîi anevoie... pe urmă însă înaintează vesel, neted. REBREANU, I. 9. 2. Care exprimă voie bună, voioșie, bună dispoziție. Glasuri vesele răsună, Zic vioare, – urlă vîntul. IOSIF, PATR. 27. ◊ (Adverbial) Un cucoș... bătu din aripi și trîmbiță vesel în lumina aurie. SADOVEANU, O. I 344. Fata vesel îi zîmbește. CREANGĂ, P. 275. 3. Care aduce veselie, care înveselește; desfătător, plăcut. Mic și vesel: colo-n fund, Uite-l verde și rotund Nucul din grădină. COȘBUC, P. I 261. Deodată perdeaua de codru se dă la o parte: căsuțe vesele se ivesc pe podișul din dreapta. VLAHUȚĂ, O. A. II 165. ◊ (Adverbial) În pădure se făcuse iar liniște, și soarele lumina vesel. SADOVEANU, O. VII 38. Un haiduc trecea prin crîng Singur-singurel cu dorul, Păsările ciripeau, Vesel murmura izvorul. IOSIF, V. 113. 4. Care se face, se petrece cu voie bună, cu voioșie; plin de veselie. Dar azi vă dau o veselă agapă. TOPÎRCEANU, S. A. 3. Trei fecioare... În veselă horă ușoare sălta. ALECSANDRI, P. I 190. Am petrecut două săptămîni vesele. NEGRUZZI, S. I 68.

VESEL ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care este bine dispus; care este plin de voie bună; voios; jovial; bucuros. 2) și adverbial (despre manifestările oamenilor) Care manifestă voioșie, bună dispoziție, voie bună; voios; jovial; bucuros. Glasuri ~e. A zâmbi ~. 3) Care înveselește; care aduce dispoziție, voie bună. /<sl. veselu

vesel a. bine dispus. [Slav. VESELŬ, voios].

vésel, -ă adj. (vsl. bg. vesel). Nu trist, bucuros, bine dispus: era vesel cînd a auzit c’a cîștigat la loterie. Adv. Cu veselie.

vesel adj. m., pl. veseli; f. veselă, pl. vesele

vesel adj. m., pl. veseli; f. veselă, pl. vesele

vesel adj. m., pl. veseli; f. sg. veselă, pl. vesele

VESEL adj. 1. v. glumeț. 2. v. bucuros. 3. voios, (livr.) jovial, (rar) râzăreț, râzător, (pop.) tivilichiu, (înv. și reg.) sămărât, (reg.) chefos, veselos, (Transilv.) vigan, (înv.) libovit, râzăcios, râzând, veget. (O fire ~.) 4. v. amuzant. 5. v. umoristic.

VESEL adj. 1. glumeț, hazliu, poznaș, (pop. și fam.) ghiduș, hîtru, mehenghi, mucalit, ștrengar, șugubăț, (înv. și reg.) șăgaci, (reg., mai ales în Mold.) șăgalnic, (reg.) pozneț, snovos, (Mold.) chisnovat, (Olt.) potcaș, (prin Mold.) prujalnic, prujitor, (prin Olt.) snovelnic, (prin Transilv.) șăncăleț, șăncălos, șodoman, (prin Transilv. și Olt.) șodos, (prin Transilv.) șolomeț, (prin Bucov. și Mold.) șotelnic, (Bucov.) șotios, (Mold.) tămășalnic, (prin Olt.) zgondos, (înv.) poznatec, poznit, zefliu. (E un om tare ~.) 2. bucuros, mulțumit, satisfăcut, voios. (Se duce ~ la lucru.) 3. voios, (livr.) jovial, (rar) rîzăreț, rîzător, (pop.) tivilichiu, (înv. și reg.) sămărît, (reg.) chefos, veselos, (Transilv.) vigan, (înv.) libovit, rîzăcios, rîzînd, veget. (O fire ~.) 4. amuzant, comic, hazliu, nostim, (livr.) ilar, ilariant, (pop.) poznaș, (Transilv., Ban. și Olt.) șod. (O întîmplare ~.) 5. hazliu, umoristic. (Scenetă ~.)

Vesel ≠ abătut, indispus, întristat, posac, posomorât, trist

vesel (-lă), adj. – Bucuros, voios. Sl. veselŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 453), cf. bg. vesel. – Der. veseli (var. înveseli), vb. (a se bine dispune, a se bucura; a se distra, a petrece), din sl. veseliti; veselie, s. f. (voioșie, bună-dispoziție; înv., petrecere veselă), din sl. veselije; (în)veselitor, adj. (care înveselește, voios); veselos (var. veselnic), adj. (voios, amuzant).