VOIOS, -OASĂ, voioși, -oase, adj. Plin de voie bună; bucuros, vesel, binedispus. – Voie + suf. -os.

voios, ~oasă [At: N. COSTIN, L. 522 / P: vo-ios / Pl: ~oși, ~oase / E: voie + -os] 1 a (Înv; d. oameni) Binevoitor (2). 2 a (D. oameni) Care este plin de mulțumire, de optimism. 3 a (D. oameni) Bine dispus. 4 a (D. fizionomie) Care exprimă bună dispoziție. 5 a (D. acțiuni ale oamenilor) Care este determinat de bună dispoziție. 6 a (D. acțiuni ale oamenilor) Care produce voie bună. 7 a (D. stări sufletești) Care se manifestă cu înflăcărare (dezvăluind un temperament optimist). 8 av Cu bună dispoziție. 9 av Cu bucurie (1).

voios, -oasă adj. (despre oameni) Care este plin de voie bună; bucuros, vesel, bine dispus. Amîndoi vom fi cuminți, Vom fi voioși și teferi, Vei pierde dorul de părinți Și visul de luceferi (EMIN.). ◊ (cu determ. care indică împrejurările, cauza etc.) Hotărî să se gîndească să plece oriunde, în lume, încredințat că aiurea oamenii vor fi mai voioși să se sacrifice pe altarul unei idei (REBR.). ◊ Ext. Caracterul francezilor, demult cunoscut ca voios, n-a fost totdauna astfel (HASD.). ◊ Analog. Păsărelele vesele zboară, Iar jivina și cea mai săracă Voioasă saltă și să desfată (BUD.). ◊ Fig. Afară era o lună plină și voioasă ca figura unei tinere fecioare (ALECS.). ♦ (despre ochi, privire, fizionomie etc.) Care exprimă, trădează voie bună, bună dispoziție, mulțumire. Carol, cu fruntea voioasă și dupe alte cîteva glume..., îl mustră încet (BARO.). ◊ (despre manifestări, acțiuni etc. ale oamenilor) Care este determinat de voie bună, de bună dispoziție; care se caracterizează prin veselie, voie bună; care produce voie bună. Văzuse adesea pe... favorita regelui și adevărata stăpînă a Franciei prezidînd la splendidele și voioasele vînători regale (ODOB.). ◊ (adv.) Făt-Frumos prinse voios a se lupta cu zmeul (ISP.). ◊ Fig. Ziua era voioasă. Prînzirăm veseli în muzica orchestrei (ARGH.). • pl. -oși, -oase. /voie + -os.

VOIOS, -OASĂ, voioși, -oase, adj. Plin de voie bună; bucuros, vesel, bine dispus. – Voie + suf. -os.

VOIOS, -OASĂ, voioși, -oase adj. Plin de voie bună; bine dispus, bucuros, vesel. Căci amîndoi vom fi cuminți, Vom fi voioși și teferi, Vei pierde dorul de părinți Și visul de luceferi. EMINESCU, O. I 176. Spre ogoare cerul cată cu ochi binevoitori, Și pe fețele voioase bucuria pune flori. BELDICEANU, P. 53. Voioși ca șoimul cel ușor Ce zboară de pe munte, Aveam chiar pene la picior, Și-aveam și pene-n frunte. ALECSANDRI, P. A. 204. Inimă supărăcioasă. ▭ Mor și nu te văz voioasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218. ◊ (Adverbial) Flăcăii și fetele s-o adunat la horă și gioacă voios. CAMIL PETRESCU, T. II 9. Trecătorii pășeau voios în alba fluturare. C. PETRESCU, C. V. 162.

VOIOS ~oasă (~oși, ~oase) 1) (despre persoane) Care este cuprins de voie bună; vesel; jovial; bucuros. 2) (despre manifestări ale persoanelor) Care denotă voie bună; vesel; jovial; bucuros. /voie + suf. ~os

voios a. cu voie bună, bine dispus.

voĭós, -oásă adj. (d. voĭe). Plin de voĭe bună, bine dispus, vesel. Adv. Cîntaŭ voĭos.

voios adj. m., pl. voioși; f. voioasă, pl. voioase

voios adj. m., pl. voioși; f. voioasă, pl. voioase

voios adj. m., pl. voioși; f. sg. voioasă, pl. voioase

VOIOS adj. 1. v. bucuros. 2. v. vesel.

VOIOS adj. 1. bucuros, mulțumit, satisfăcut, vesel. (Se duce ~ la lucru.) 2. vesel, (livr.) jovial, (rar) rîzăreț, rîzător, (pop.) tivilichiu, (înv. și reg.) sămărît, (reg.) chefos, veselos, (Transilv.) vigan, (înv.) libovit, rîzăcios, rîzînd, veget. (Fire ~.)

Voios ≠ abătut, indispus, întristat, posomorât, scârbit, trist

stea voioasă expr. (tox.) cocaină.