vânat¹ sn [At: PSALT. HUR. 111^r/16 / Pl: ~uri, (reg) ~e / E: vâna, lat venatus] 1-2 Vânătoare (1-2). 3 (Rar; îlv) A face ~ A vâna (1). 4 (Îla; d. păsări sau animale) De ~ Care poate fi vânat² (1). 5 (Îal; d. obiecte de îmbrăcăminte sau accesorii ale acestora) Care este folosit (exclusiv) la vânătoare (1). 6 (Iuz; îs) Pușcă de ~ Pușcă de vânătoare. 7 Vânare¹ (4). 8 (Ccr; lpl) Întindere de teren care este destinată vânătorii sau unde se poate vâna. 9 (Ccr) Animal vânat² (1). 10 (Ccr; lpl) Sortimente de animale vânate² (2). 11 (Prc) Carne a unui animal vânat² (1). 12 Vietate care servește ca hrană animalelor sălbatice carnivore sau păsărilor răpitoare Si: pradă. 13 (Prc) Carnea vânatului¹ (12). 14 (Fig) Persoană care este urmărită pentru a fi prinsă și deferită justiției. 15 (Bis; îvr) Convertire religioasă. 16 (Rar) Pescuit. 17 (Înv; ccr) Cantitate de pește rezultată în urma pescuitului.

vânat², ~ă a [At: COD. VOR.² 76^r/4 / Pl: ~ați, ~e / E: vâna] 1 (D. animale) Care este urmărit în scopul capturării sau al uciderii. 2 (D. animale) Capturat² (5). 3 (D. animale) Care este urmărit și prins de un animal de pradă, pentru a fi devorat. 4 (Pex; d. oameni) Care este urmărit în scopul reținerii cu forța. 5 (Fig; d. oameni) Spionat de cineva. 6 (Fig; d. greșeli) Căutat cu insistență (răuvoitoare). 7 (Îvp; d. pești) Pescuit. 8 (Bis; înv; fig) Convertit (1) la o religie. 9 (Fig; d. funcții, situații favorabile etc.) Care este urmărit cu asiduitate. 10 (D. bunuri materiale) Procurat. 11 (D. persoane de sex opus) Acostat² în vederea unei aventuri.

VÂNAT ~uri n. v. A VÂNA. 2) Vietate care a fost vânată. 3) Carnea acestei vietăți. /v. a vâna

vânat n. fiară ucisă sau prinsă la vânătoare spre a fi mâncată. [Lat. VENATUS].

vînat¹ s.n. 1 Vînătoare. De unde ai calul d-tale, cu care îmbli la vînat? (EMIN.). 2 Ceea ce vînează cineva. Mai mărindu-se el oleacă, începu a căta vînat mai pe departe de locuința lor (ISP.). ♦ Restr. Carnea unui animal vînat. • pl. -uri. /v. vîna.

VÎNAT, vînaturi, s. n. 1. Acțiunea de a vîna; vînătoare. O pocitanie de om umbla cu arcul după vînat paseri. CREANGĂ, P. 244. Un arc de aur pe-al ei umăr, Ea trece mîndră la vînat. EMINESCU, O. I 229. De mă duceam la vînat, mi se părea că răsunetul puștii mele trece Prutul. NEGRUZZI, S. I 61. 2. Ceea ce se vînează, animal sălbatic, pasăre. Vînatul fusese deci sculat și era prigonit din două părți. SADOVEANU, F. J. 373. Văzu o turturică care tot sărea înaintea lui; lui îi fu milă să o vîneze; el căuta vînaturi mari. ISPIRESCU, L. 184. ♦ Animal, pasăre vînată; (prin restricție) carnea unui astfel de animal sau păsări. Vin grămadă... Duc un vînat pe umeri. DELAVRANCEA, O. II 122. De sînteți vînători, atunci unde vă sînt vînaturile? SEVASTOS, N. 35. Vrînd să cinstească pe oaspeții săi cu ceva mai mult decît cu vînat zise vătafului să taie un ied. NEGRUZZI, S. I 82.

vînát n., pl. urĭ. Acțiunea de a vîna: s’a dus la vînat, trăĭește din vînat. Feară bună de vînat orĭ vînată: o pădure plină de vînat, un vînător încărcat de vînat.

vânat s. n., pl. vânaturi

vânat s. n., pl. vânaturi

vânat s. n., pl. vânaturi

VÂNAT s. 1. prindere, vânare. (A început sezonul de ~ al păsărilor.) 2. v. vânătoare.

VÎNAT s. 1. prindere, vînare. (A început sezonul de ~ al păsărilor.) 2. vînătoare, (rar) vînare, (înv.) vînătorie, vînăție. (A plecat la ~.)