vânătoare sf [At: CORESI, EV. / V: (reg) ~aie / Pl: ~ori / E: ml venatoria] 1 sf Urmărire a unor păsări sau animale sălbatice, în vederea capturării sau a uciderii Si: vânare (1), vânat¹ (1), (pop) vânătorie (1), (înv) vânătură¹ (1), (reg) vădăzlaș (1),vădăzlit (1). 2 sf Ocupația vânătorului Si: vânare (2), vânat¹ (2), (pop) vânătorie (2), (înv) vânătură¹ (2), (reg) vădăzlaș (2), vădăzlit (2). 3 sf (Îs) ~ închisă Perioadă de timp în care este interzis vânatul anumitor păsări sau animale sălbatice. 4 sf (Îs) ~ deschisă Perioadă de timp, stabilită prin lege pentru fiecare specie de vânat, când se admite vânatul. 5 sf (Îs) Avion (sau aparat) de ~ Avion foarte rapid care, în timpul luptei, are misiunea de a intercepta și de a împiedica acțiunile aeriene ale inamicului. 6 sf (Îs) Corp de ~ Unitate militară care cuprinde mai multe divizii de aviație. 7 sf (Îs) Corn de ~ Instrument de suflat, făcut dintr-un corn de bou, folosit de vânători pentru chemări, semnalizări etc., sau pentru păstrarea prafului de pușcă. 8 sf (Îs) Pușcă (sau armă) de ~ Armă de foc portativă și individuală care se folosește la vânat (1) Si: (iuz) pușcă de vânat¹, (pop) pușca cea vânătorească. 9 sf (Îla) De ~ Vânătoresc (2). 10 sf (Îal; d. obiecte de îmbrăcăminte) Care este folosit în special sau exclusiv la vânătoare (1). 11 sf (Îvp; îlv) A face ~ A vâna (1). 12 sf Formație de vânătoare (1). 13 sf Vânare¹ (4). 14 sf (Fig) Urmărire (organizată și sistematică) pentru prinderea unei persoane. 15 a (Înv) Vânătoresc (2). 16 sf (Îvr) Pescuit. 17 sf (Îvr; ccr) Cantitate de pește care rezultă în urma pescuitului. 18 sf (Fig) Căutare asiduă, perseverentă, a unui lucru greu de dobândit, a unei anumite situații etc.

VÂNĂTOARE ~ori f. 1) Urmărire a unui animal pentru a-l vâna. 2) fig. rar Urmărire a unui om pentru a-l prinde. [G.-D. vânătorii] /<lat. venatoria

vânătoare f. 1. acțiunea de a vâna și efectul ei: o vânătoare de lupi; 2. vânat, prins sau ucis; 3. ocupațiune cu vânatul: s’a dus la vânătoare. [Lat. (ARS) VENATORIA].

vânătoaie sf vz vânătoare

vînătoare s.f. 1 Acțiunea de a vîna și rezultatul ei; vînare, vînat. Vremea frumoasă pentru vînătoare (E. BAR.). ◊ Pușcă (sau armă) de vînătoare = armă de foc portativă și individuală care se folosește la vînat. Îi dăruiește... o pușcă de vînătoare (VIANU). Aviație de vînătoare v. aviație. Parc de vînătoare v. parc. Pavilion de vînătoare v. pavilion. 2 Fig. Urmărire a unui om, pentru prinderea sau omorîrea lui. Vînătoare de vrăjitoare. • pl. -ori. /lat. venatoria.

VÎNĂTOARE, vînători, s. f. Acțiunea de a vîna și rezultatul ei. Oprea, baciul... și-a adus aminte de zilele tinereții, de vînătorile lui cu tata. GALACTION, O. I 64. Doar la vînători, de două-trei ori pe iarnă, făceam drumuri împreună. C. PETRESCU, S. 123. Rămîi aici pînă la noapte cînd s-a înturna împăratul de la vînătoare. CREANGĂ, P. 97. Tot pe cale, pe cărare, în codru, la vînătoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 81. Avion de vînătoare v. avion. Corn de vînătoare v. corn² (I 3). ♦ Fig. Urmărire polițienească severă a celor bănuiți de acțiuni subversive. Cum puseră piciorul pe pămîntul sacru, începură vînătoarea după republicani. CARAGIALE, la CADE. ♦ Pîndirea și prinderea prăzii de către animalele sălbatice. Blînzi musafiri ai omului sărman, Am să vă văd și anul ăsta oare Prin mlaștini de smarald la vînătoare Umblînd pe catalige de mărgean? ANGHEL-IOSIF, C. M. II 73. Sub codru pe potică Stă un urs la vînătoare. ALECSANDRI, P. A. 154.

vînătoáre f., pl. orĭ (lat. venatoria [ars, arta] vînătorească). Acțiunea saŭ ocupațiunea de a vîna: a te duce la vînătoare, a organiza o vînătoare, a trăi din vînătoare.

vânătoare s. f., g.-d. art. vânătorii; pl. vânători

vânătoare s. f., g.-d. art. vânătorii; pl. vânători

vânătoare s. f., g.-d. art. vânătorii; pl. vânători

VÂNĂTOARE s. vânat, (rar) vânare, (înv.) vânătorie, vânăție. (A plecat la ~.)

VÎNĂTOARE s. vînat, (rar) vînare, (înv.) vînătorie, vînăție. (A plecat la ~.)

VÂNĂTOARE LIBERĂ procedeu utilizat de către aviația de vânătoare sau de vânătoare-bombardament pe timpul luptelor pentru a căuta și descoperi pe cont propriu, fără dirijare de la sol, într-o zonă ordonată, inamicul aerian sau obiective ale trupelor de uscat pentru a le nimici sau a le neutraliza prin acțiuni independente. Vânătoarea liberă este executată cu formații mici pe direcția de acces a inamicului, până la adâncimi ce depind de raza tactică a avionului folosit, pe timpul misiunii transmițându-se și date de cercetare pentru a fi exploatate de cei interesați.

CÎINII DE VÎNĂTOARE (Canes Venatici), constelație din emisfera boreală, situată la S de constelația Ursa Mare. Conține o galaxie în spirală și cîteva stele puțin strălucitoare.

vânătoare de vrăjitoare expr. (livr.) urmărire / persecuție în masă; represalii îndreptate împotriva unui grup de persoane, cărora le cad victime și oameni nevinovați.