VÂRSTNIC, -Ă, vârstnici, -ce, adj. 1. Trecut de epoca tinereții, înaintat în vârstă¹. ◊ Mai vârstnic decât... = mai în vârstă¹ decât... 2. (înv.; adesea substantivat) De aceeași vârstă¹ (cu altcineva). [Var.: vrâstnic, -ă adj.] – Vârstă¹ + suf. -nic.

vârstnic, ~ă a [At: N. COSTIN, L. 63 / V: (îrg) ~sn~, vrâs~, vrâsn~, (reg) vrâzn~, (îvr) ~snec / Pl: ~ici, ~e / E: bg връстник cf vârstă¹] 1 (Îrg; d. oameni) De aceeași vârstă (cu ...). 2 (Înv; d. oameni) Care, prin numărul anilor împliniți, poate fi considerat apt pentru ceva. 3 (Înv; spc; d. oameni) Major. 4 (D. ființe; mai ales d. oameni) Matur¹. 5 (Spc; d. oameni) Bătrân (8). 6 (La comparativ) Care a împlinit un număr mai mare de ani (decât ...). 7 (La comparativ) Care aparține unei generații trecute de anii tinereții.

VÂRSTNIC, -Ă, vârstnici, -ce, adj. 1. Trecut de epoca tinereții, înaintat în vârstă¹. ◊ Mai vârstnic decât... = mai în vârstă¹ decât... 2. (Înv.; adesea substantivat) De aceeași vârstă¹ (cu altcineva). [Var.: vrâstnic, -ă adj.] – Vârstă¹ + suf. -nic.

VÂRSTNIC ~că (~ci, ~ce) Care are vârstă înaintată; în vârstă. [Sil. vârstnic] /vârstă + suf. ~nic

vârstnic a. și m. adult, major. [Mold. vrăstnic = slav. (SŬ)VRŬSTĬNIKŬ, de aceeiș vârstă ].

vârsnec, ~ă a vz vârstnic

vârsnic, ~ă a vz vârstnic

vrâsnic, ~ă a vz vârstnic

vrâstnic, ~ă a vz vârstnic

vrâznic, ~ă a vz vârstnic

vîrstnic, -ă adj. 1 Care este de vîrstă înaintată; matur, bătrîn. În fața ta nu mai sta decît o femeie vîrstnicî, cuviincioasă, tristă (PAPAD.). ◊ (subst.) Vîrstnicii și femeile... nu se lăsară mai prejos (VOIC.). ♦ (la compar.) Care a împlinit un număr mai mare de ani (decît...); care aparține unei generații trecute de anii tinereții. Păreau într-adevăr mult mai vîrstnici decît ar fi arătat actul de naștere (CE. PETR.). 2 (înv., reg.) De aceeași vîrstă (cu...). 3 (înv.; despre oameni) Care, prin numărul anilor împliniți, poate fi considerat apt pentru ceva; spec. major. Mi-era rușine ca, îndată ce ajunsesem vîrstnic, să-i cer socoteala, ca și cum m-aș fi îndoit de cinstea lui (DELAVR.). • pl. -ci, -ce. și (înv., reg.) vrîstnic, -ă adj. /vîrstă¹ + -nic.

vrîstnic, -ă adj. v. vîrstnic.

VÎRSTNIC, -Ă, vîrstnici, -e, adj. 1. Trecut de epoca tinereții, în vîrstă (v. matur); (la gradul comparativ) mai în vîrstă decît... Era un om foarte înalt, vîrstnic. GALAN, Z. R. 29. Nenea Ghiță morarul nu avea mulți ani peste treizeci, dar părea mult mai vîrstnic. SADOVEANU, M. C. 13. I se dădură... și doi cai mai vîrstnici. CAMIL PETRESCU, O. II 144. Păreau într-adevăr mult mai vîrstnici decît ar fi arătat actul de naștere. C. PETRESCU, C. V. 11. 2. (Învechit și popular) De aceeași vîrstă (cu altcineva). (Substantivat) Cum oi bea și oi mînca Cînd văd pe vîrstnicii mei Au copii de ți-e drag de ei. BIBICESCU, P. P. 303. (În forma vrîsnic) Au întrebat Themistocles vrîsnicii lui. ȚICHINDEAL, F. 245. – Variantă: (regional) vrîsnic, -ă adj.

VÎRSTNIC adj. și s.m. (Mold., Ban.) (Persoană) de aceeași vîrstă; contemporan. A: Era . . . mai frumos decît toți vîrstnicii lui. VARLAAM. Celui bun toți străinii rude, tot bătrînul părinte, tot vîrstnicul frate . . . îi este. CANTEMIR, IST. C: Vĕrstnik, -ĕ. Coaetaneus, -a. AC, 377. Etimologie: vîrstă „etate” + suf. -nic. Cf; bg. vrăstnik.

vîrstnic și vîrsnic, -ă adj. (vsl. vrŭstĭnŭ și sŭ-vrŭstĭnikŭ, de aceĭașĭ etate, bg. vrŭstnik, sîrb. vrsnik). Adult, major, ajuns la vîrsta legală (21 de anĭ). – În est vrîstnic și vrîsnic.

vârstnic (desp. vârst-nic) adj. m., pl. vârstnici; f. vârstnică, pl. vârstnice

vârstnic (vârst-nic) adj. m., pl. vârstnici; f. vârstnică, pl. vârstnice

vârstnic adj. m. (sil. mf. vârst-), pl. vârstnici; f. sg. vârstnică, pl. vârstnice

vîrstnic

VÂRSTNIC adj. bătrân, (înv. și reg.) vechi. (Un om ~.)

VÂRSTNIC adj. v. bătrân, major.

Vârstnic ≠ tânăr

vîrstnic adj. v. MAJOR.

VÎRSTNIC adj. bătrîn, (înv. și reg.) vechi. (Un om ~.)