VĂLĂTUC, vălătuci, s. m. 1. Sul făcut dintr-un material (flexibil), înfășurat în sensul uneia dintre laturile sale; spec. val¹ (II 1). ◊ Loc. adv. De-a vălătucul = de-a rostogolul, de-a dura, peste cap. 2. Material de construcție făcut din lut amestecat cu paie sau cu rogoz, în formă de colaci sau de cărămizi, din care se clădesc pereții caselor țărănești (astupându-se o îngrăditură de pari). 3. Tăvălug. – Din val. Cf. tăvălug.

vălătuc sm [At: MOLNAR, 106²/6 / V: (reg) ~ug (Pl: ~uguri) sn, ~toc s, ~lăntac, ~lăntoc (Pl și: ~lăntoace sn) sm, ~lăntuc (Pl: ~lăntuce), ~lântac (Pl: ~lântace, ~lântacuri) sn, ~lotac, ~luntac s, vătăluc sm, vătălug s / Pl: ~uci sm, (reg) ~uce, ~uri sn / E: val¹] 1 (Reg) Val¹ (2). 2 Sul făcut dintr-un material flexibil (lână, stofă, hârtie etc.) înfășurat în sensul uneia dintre laturile sale Si: (Mun) vangăr (2). 3 (Spc) Val¹ (36). 4 (Mol; d. păr¹; îla) În ~uci Ondulat. 5 (Îlav) De-a ~ul De-a rostogolul. 6 (Îal) Foarte repede și cu mișcări dezordonate. 7 Ghemotoc (1). 8 Cocoloș (1). 9 (D. ființe; îe) A se face ~ A se ghemui (1). 10 (Spc; mpl) Material de construcție, în formă de sul, făcut din lut amestecat cu paie sau rogoz, folosit pentru a îmbrăca îngrăditura de pari sau împletitura de nuiele care formează scheletul unei construcții Si: (reg) văltuceală Vz vălătuceală (2), văluș² (9). 11 (Îvr; îe) Lucru cu ~uci Lucru prost făcut. 12 (Pes; reg) Val¹ (43). 13 (Înv) Bară de lemn de formă cilindrică folosită la ridicarea și la deplasarea unor obiecte foarte grele. 14 (Reg; la joagăr) Fiecare dintre cele două bare de lemn, dispuse paralel, pe care se deplasează carul. 15-16 (Agr; reg) Tăvălug (1-2). 17 (Bot; Mun; Dob) Săricică (Salsola kali). 18 (Bot; reg) Ciurlan-alb (Rapistrum perenne). 19 (Bot; Dob) Voronic (Marrubium vulgare).

vălătuc s.m. 1 (adesea în legătură cu vb. „a face”) Sul făcut dintr-un material (flexibil), înfășurat în sensul uneia dintre laturile sale; spec. val¹. ◊ (adv.) Vălătuc, Stoica se rostogoli în noroi (D. ZAMF.). ◊ Loc.adv. De-a vălătucul = de-a rostogolul, de-a dura, peste cap. ◊ Analog. Urmărea c-o privire leneșe legănarea vălătucilor de nori (VLAH.). ♦ Ghemotoc, cocoloș. ◊ Expr. A se face vălătuc = (despre ființe) a se strînge, a se ghemui. 2 (mai ales la pl.) Material de construcție făcut din lut amestecat cu paie sau cu rogoz, în formă de sul, de colaci sau de cărămizi, cu care se astupă o îngrăditură de pari sau împletitura de nuiele care formează scheletul unei case țărănești. 3 Tăvălug. 4 (hidrol.) Val paralel cu țărmul, care deferlează, în același timp, pe o mare lungime. • pl. -ci. și vălătug s.m., vălăntug, vălătoc s.n. /de la val; cf. tăvăluc.

VĂLĂTUC, vălătuci, s. m. 1. Sul făcut dintr-un material (flexibil), înfășurat în sensul uneia dintre laturile sale; spec. val¹ (II 1). ◊ Loc. adv. De-a vălătucul = de-a rostogolul, de-a dura, peste cap. 2. Material de construcție făcut din lut amestecat cu paie sau cu rogoz, în formă de colaci sau de cărămizi, din care se clădesc pereții caselor țărănești (astupându-se o îngrăditură de pari). 3. Tăvălug. – Din tăvăluc.

VĂLĂTUC, vălătuci, s. m. 1. Sul obținut dintr-un material flexibil (pînză, hîrtie etc.) care este rostogolit în sensul uneia dintre laturile sale (v. val, trîmbă); p. ext. orice obiect flexibil adunat grămadă, făcut ghem. Se întoarse... cu un vălătuc de saci. CAMILAR, N. II 396. Luminița se plecase deasupra vălătucului de vată. C. PETRESCU, Î. II 46. Luară vălătucul și prin învălmășeală îl scoaseră pe chei. DUNĂREANU, CH. 51. Scoțînd un vălătuc de hîrtie. NEGRUZZI, S. III 97. ◊ (În construcții cu verbele «a face» și «a strînge») Cu grebla brazdele [de fîn] se fac vălătuci, rostogolindu-se de la un capăt, întocmai cum s-ar rostogoli un val de pînză. PAMFILE, R. 158. Strînsei vălătuc mantaua și surtucul, legai vălătucul cu nojițele dindărăt la șea și mă făcui sprinten pentru orice împrejurare. HOGAȘ, M. N. 220. ◊ Fig. Fotografiile de pe pian ardeau și scoteau vălătuci de fum. DUMITRIU, B. F. 85. Urmărea c-o privire leneșă legănarea vălătucilor de nori ce făceau ape, sclipind ca niște bucăți de sidef pînă ce se subțiați ca un puf argintiu. VLAHUȚĂ, O. A. 102. ◊ (În metafore și comparații) Afară ningea, pătrundeau vălătuc înăuntru trîmbe pestrițe de fulgi mari, învîrtejiți. V. ROM. noiembrie 1953, 175. ◊ Loc. adv. De-a vălătucul = de-a rostogolul, de-a dura, de-a tăvălugul. Vede pe uliul găinilor venind de-a vălătucul în jos și picînd nu departe de dînsul. MARIAN, O. I 176. 2. (Mai ales la pl.) Material de construcție făcut din pămînt sau din lut amestecat cu paie sau cu rogoz, în formă de cărămizi sau de colaci, care se usucă la soare și din care se clădesc casele țărănești. În grajduri bune de vălătuci, bat din copite și sforăiesc cai pietroși moldovenești. SADOVEANU, O. I 50. 3. Tăvălug (1) Tot pentru acest scop [la boronit] se folosește și tăvălucul, vălătucul... cu care se tăvălucesc bolovanii. PAMFILE, A. R. 61. 4, Instrument pentru stîrnirea peștilor, alcătuit dintr-un snop de nuiele pe care îl agită pescarii în apă; val. – Pl. și: (n.) vălătuce (DUMITRIU, N. I. 96).

VĂLĂTUC ~ci m. 1) Obiect în formă de cilindru, obținut prin înfășurarea unui material flexibil; val; sul; rulou. ~ de hârtie. ~ de sârmă. ◊ De-a ~cul dându-se peste cap; de-a rostogolul. 2) Material de construcție făcut din lut și paie, folosit la construcția unor case țărănești. 3) pop. Unealtă sau mașină formată dintr-un cilindru (sau mai mulți), folosită în operațiile de îndesare și nivelare a pământului; tăvălug. /Din val

vălătuc m. 1. val de lemn sau de fier pentru răsturnatul bulgărilor; 2. pl. colac de pământ sau lut, amestecat cu paie sau rogoz: căsuța-mi era de vălătuci CR. [Metateză din tăvăluc]. ║ adv. de a vălătucul, rostogolindu-se.

vălătúc m. (met. din tăvăluc. V. holmotoc). Tăvăluc (maĭ ales cînd e vorba de sulurile de lut cu paĭe de construit case): casă de vălătucĭ (saŭ de ceamur). Br. Cĭurlan (fiind-că vîntu îl dă de-a tăvălucu). De-a vălătucu, de-a rostogolu.

vălăntac sm vz vălătuc

vălăntoc sm vz vălătuc

vălăntuc sn vz vălătuc

vălătoc s vz vălătuc

vălătug sn vz vălătuc

vălântac sn vz vălătuc

vălotac s vz vălătuc

văluntac s vz vălătuc

vătăluc sm vz vălătuc

vătălug s vz vălătuc

vălăntug s.n. v. vălătuc.

vălătoc s.n. v. vălătuc.

vălătug s.m. v. vălătuc.

cĭurlán m. (cp. cu cĭurlez și cu sîrb. čuriti, a fuma). Munt. Mold. O plantă ghimpoasă care, după ce se usucă, se desprinde și se rostogolește de vînt. Țăraniĭ o fac grămezĭ și o ard în loc de lemn. Se zice că uniĭ o fumează în lulea. – Se numește și corlan (Bas. nord), tîrtan și vălătuc. La Panțu tîrtan, o plantă cruciferă (crampe tatarica). Asta să fie?

vălătuc s. m., pl. vălătuci

vălătuc s. m., pl. vălătuci

vălătuc s. m., pl. vălătuci

vălătuc

VĂLĂTUC s. v. ciurlan, salcicorn, săricică.

VĂLĂTUC s. 1. v. sul. 2. v. tăvălug.

vălătuc s. v. CIURLAN. SALCICORN. SĂRICICĂ.

VĂLĂTUC s. 1. sul, trîmbă, val, (Olt. și Ban.) vig. (Un ~ de pînză.) 2. (AGRIC.) tăvălug, (reg.) tăvală, tăvălic, treierătoare, (prin Transilv. și Mold.) măngălău, (prin Ban.) rol. (Cu ~ se îndeasă solul semănat.)