VĂTĂMĂTOR, -OARE, vătămători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vatămă sau poate vătăma; dăunător, păgubitor, stricător. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. 2. S. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, folosită ca plantă medicinală sau ca nutreț (Anthyllis vulneraria). 3. S. f. Plantă graminee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculețe (Bromus commutalus). – Vătăma + suf. -ător.

vătămător, ~oare [At: CORESI, EV. 410 / Pl: ~ori, ~oare / E: vătăma + -ător] 1 a Care dăunează (sănătății) Si: dăunător (2), nociv. 2 a (Fig; cu determinări ca „de suflet”, „sufletului” etc.) Care pervertește Si: corupător, pervertitor. 3 a (Fig) Care pricinuiește neajunsuri, necazuri etc. 4 a Care produce pagube materiale. 5 a Care aduce un prejudiciu moral. 6 (Fig) Care ofensează. 7 a Care deteriorează. 8 sm Nume generic dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. 9 sf Plantă erbacee perenă din familia leguminoaselor, cu frunze imparipenate, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, întrebuințată ca plantă medicinală și de nutreț. Si: rănoloasă, renoloare, capul-turcului, iarba-faptului, iarba-osului, iarba-rănii, iarbă-de-vatăm, iarbă-de-vătămătură (Anthyllis vulneraria). 10 sf Plantă graminee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculețe (Bromus commutatus).

vătămător, -oare adj., s.f. 1 adj. Care vatămă sau poate vătăma; dăunător, nociv. ◊ (cu determ. „sănătății”) Suferințele lui morale deveneau din ce în ce mai mari și mai vătămătoare sănătății (VLAH.). ◊ Fig. (cu determ. ca „de suflet”, „sufletului”) Îndeamnă pururea la lucrurile cele vătămătoare de suflet (ANTIM). 2 adj. Fig. Care pricinuiește, aduce neajunsuri, necazuri etc. sau pagube, daune (materiale); care ofensează. Politica cea nouă a acelui imperiu este foarte vătămătoare (FIL.). 3 adj. Care strică, deteriorează; dăunător, păgubitor, stricător. ♦ (subst. m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură; dăunători. 4 s.f. (bot.) Plantă erbacee, perenă, din familia leguminoaselor, cu frunzele imparipenate, cu florile galbene-aurii, dispuse în capitule globuloase, cu fructul o păstaie, întrebuințată ca plantă medicinală și furajeră (Anthyllis vulneraria). ♦ Plantă erbacee, anuală, din familia gramineelor, cu frunzele păroase și cu florile dispuse în spiculețe (Bromus commutatus). • pl. -ori, -oare. /vătăma + -ător.

VĂTĂMĂTOR, -OARE, vătămători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vatămă sau poate vătăma; dăunător, păgubitor, stricător. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. 2. S. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, întrebuințată ca plantă medicinală și de nutreț (Anthyllis vulneraria). 3. S. f. Plantă graminacee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculețe (Bromus commutatus). – Vătăma + suf. -ător.

VĂTĂMĂTOR, -OARE, vătămători, -oare, adj. (Popular) Care vatămă sau care poate vătăma (rănind, dăunînd, păgubind, stricînd). În sufletul tău stăruia spaima pricinuită de un om... puțin băut sau un biet nebun fără gînduri vătămătoare. PAS, Z. I 228. În mîna unui nebun, sau încă și mai mult, în mîna unui hoț, cuțitul este peste măsură de vătămător. GHEREA, ST. CR. II 83. Însă mania sa cea vătămătoare... era ideea ce-și făcuse... că trebuie să moară. NEGRUZZI, S. I 207. Să fugiți de trîndăvire care este vătămătoare și trupește și sufletește. DRĂGHICI, R. 156. ♦ (Substantivat, m. pl.) Nume dat insectelor care vatămă plantele.

VĂTĂMĂTOR¹ ~oare (~ori, ~oare) Care vatămă; în stare să producă vătămături. /a (se) vătăma + suf. ~tor

VĂTĂMĂTOR² ~i m. Animal (mai ales insectă) care vatămă plantele; dăunător. /a vătăma + suf. ~tor

vătămător a. 1. care vatămă; 2. fig. păgubitor.

vătămătór, -oáre adj. Care vatămă: beția e vătămătoare sănătățiĭ. Fig. Păgubitor: lucru vătămător intereselor mele.

vătămător¹ adj. m., pl. vătămători; f. sg. și pl. vătămătoare

vătămător² (insectă) (rar) s. m., pl. vătămători

vătămător¹ adj. m., pl. vătămători; f. sg. și pl. vătămătoare

vătămător adj. m., s. m., pl. vătămători; f. sg. și pl. vătămătoare

VĂTĂMĂTOR adj. 1. v. dăunător. 2. v. contraindicat.

VĂTĂMĂTOR adj. 1. dăunător, negativ, nociv, păgubitor, periculos, prejudiciabil, primejdios, rău, stricător, (livr.) pernicios, (înv. și pop.) pierzător, (reg.) dăunăcios, dăunos, (înv.) pagubnic, prejudicios, stricăcios. (Efecte ~ pentru...) 2. contraindicat, neindicat, nepotrivit, nociv, periculos, primejdios. (Medicament, tratament ~ pentru diabetici.)

Vătămător ≠ nedăunător, nevătămător