ZID, ziduri, s. n. Element de construcție vertical, cu grosime (relativ) mică în raport cu celelalte dimensiuni, executat din cărămizi, din blocuri de piatră etc., așezate ordonat unele peste altele (și unite printr-un liant), sau din beton, destinat să limiteze, să separe sau să izoleze un spațiu ori să susțină alte elemente de construcție, alcătuind un perete, o îngrădire, o fortificație etc. ◊ Loc. adv. Între (cele patru) ziduri = în interiorul unei clădiri. ◊ Expr. A face zid împrejurul cuiva = a înconjura pe cineva din toate părțile pentru a-l apăra; a se solidariza cu cineva, a se uni în jurul cuiva în susținerea unei cauze. ◊ Zid sonic = barieră imaginară referitoare la depășirea vitezei sunetului. – Din sl. zidŭ.

zid sn [At: PSALT. 276 / V: (îvr) zâd, zidi, (reg) zâdi / Pl: ~uri / E: slv зидь, bg зид] 1 Element de construcție vertical sau puțin înclinat, cu grosime (relativ) mică în raport cu celelalte dimensiuni, executat din cărămizi, din blocuri de piatră etc. așezate ordonat unele peste altele (și legate printr-un liant), care delimitează sau izolează un spațiu sau care susține alte elemente de construcție, intrând în componența unui perete, a unei fortificații etc. Si: zidire (5), ziduire (5), zidit¹ (5), ziditură (4). 2 (Prc) Perete. 3 (Îs) ~ul morții Spațiu special amenajat în formă cilindrică, cu deschidere mai largă în partea superioară, pe care evoluează motocicliști acrobați (în reprezentațiile de circ). 4 (Îs) ~ (sau ~ul) chinezesc Zid (1) uriaș de apărare, ridicat la granițele Chinei începând din Antichitate. 5 (Fig; îas) Stavilă (pusă în calea influențelor inovatoare din afară). 6 (Îcs) De-a ~ul Joc de copii în care partenerii se țin de mână, formând un lanț care trece apoi pe sub brațele fiecărui jucător. 7 (Pop; îla) De ~ Care este executat asemenea unui zid (1). 8 (Îlav) În (sau între) (cele patru) ~uri În interiorul unei clădiri. 9 (Îe) A face ~ împrejurul cuiva A înconjura pe cineva din toate părțile pentru a-l apăra Si: a proteja. 10 (Pex; îae) A se solidariza cu cineva. 11 (Spt) Obstacol pe care îl formează jucătorii de fotbal pentru apărarea porții, la executarea unei lovituri de pedeapsă. 12 (Reg; îf zâdi) Șanț în holdă pentru scurgerea apei. 13 (Îs) ~ sonic Bariera imaginară situată dincolo de viteza sunetului.

zid s.n. 1 (constr.) Element de construcție (aproape) vertical, cu grosime (relativ) mică în raport cu celelalte dimensiuni, executat din cărămizi, beton, din blocuri de piatră etc., așezate ordonat unele peste altele (și unite printr-un liant), destinat să delimiteze, să separe sau să izoleze un spațiu ori să susțină alte elemente de construcție, alcătuind un perete, o îngrădire, o fortificație etc. Acolo sînt zidurile cetății, tari încă și bine păzite (BART). (la circ) Zidul morții = spațiu special amenajat în formă cilindrică, cu deschidere mai largă în partea superioară, pe care evoluează motocicliști acrobați. Zid (sau zidul) chinezesc ori marele zid chinezesc v. chinezesc. Zid orb v. orb. Ziduri pelasgice v. pelasgic. ◊ Loc.adj. De zid = executat din materiale care alcătuiesc zidul. ◊ Loc.adv. Între (sau în) (cele patru) ziduri = în interiorul unei clădiri. Nu se plînge... că, într-aceste ziduri, vro pisică a-ntîlnit (SIO.). ◊ Expr. A face zid împrejurul cuiva = a) a înconjura pe cineva din toate părțile pentru a-l apăra; b) fig. a se solidariza cu cineva, a se uni în jurul cuiva în susținerea unei cauze. A pune la zid v. pune. A trăi cît zidul Goliei v. trăi. ◊ Compar. Pedestrimea românească sta frumos ca un zid de piatră tare (BĂLC.). ◊ Analog. Zidurile de arbori se legănau domol scînteindu-și frunzele (SADOV.). ◊ Fig. N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid (EMIN.). 2 (sport) Obstacol pe care îl formează jucătorii, cu trupurile lor, în fața propriei porți, cînd adversarul execută unele lovituri de pedeapsă. 3 (fiz.) Zid sonic = barieră imaginară referitoare la depășirea vitezei sunetului.pl. -uri. /<sl. зндъ.

ZID, ziduri, s. n. Element de construcție vertical sau puțin înclinat, cu grosime (relativ) mică în raport cu celelalte dimensiuni, executat din cărămizi, din blocuri de piatră etc., așezate ordonat unele peste altele (și legate printr-un liant), sau din beton, destinat să limiteze, să separe sau să izoleze un spațiu ori să susțină alte elemente de construcție, alcătuind un perete, o îngrădire, o fortificație etc. ◊ Loc. adv. Între (cele patru) ziduri = în interiorul unei clădiri. ◊ Expr. A face zid împrejurul cuiva = a înconjura pe cineva din toate părțile pentru a-l apăra; a se solidariza cu cineva, a se uni în jurul cuiva în susținerea unei cauze. ◊ Zid sonic = barieră imaginară referitoare la depășirea vitezei sunetului. – Din sl. zidŭ.

ZID, ziduri, s. n. Element de construcție vertical sau puțin înclinat, alcătuind un perete, o îngrădire, o fortificație etc. executat din cărămizi, din blocuri de piatră așezate ordonat unele peste altele (și legate printr-un liant) sau din beton și destinat să limiteze, să separe sau să izoleze un spațiu ori să susțină alte elemente de construcție. Din conac nu mai erau în picioare decît zidurile înnegrite de fum. CAMIL PETRESCU, O. I 64. Părea acum o cetate de piatră încununată cu turnuri scurte și întărită într-o parte cu un zid puternic. GALACTION, O. I 346. Se duse binișor, se strecură pe lîngă zid. ISPIRESCU, L. 30. Pe-a degetelor vîrfuri, în ietacul tăinuit Intră-unde zidul negru într-un arc a-ncremenit. EMINESCU, O. I 76. ◊ Zid chinezesc v. chinezesc. ◊ Loc. adv. Între ziduri = în interiorul, în incinta unei clădiri sau (învechit) a unei cetăți. Să ne gîndim că nu ne bucurăm numai noi aici și că între toate zidurile de fabrici din țară e aceeași bucurie. DEMETRIUS, C. 70. ◊ Expr. (Despre o mulțime) A face zid împrejurul cuiva = a înconjura pe cineva din toate părțile pentru a-l apăra; fig. a se solidariza cu cineva, a se grupa, a se uni în jurul cuiva. A pune pe cineva la zid v. pune (2). (Mold.) A trăi cît zidul Goliei = a trăi mult. Am să te las să trăiești cît zidul Goliei și cetatea Neamțului. CREANGĂ, P. 324. ◊ Fig. (Sugerînd ideea de barieră, obstacol, fortificație) N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta spaimă, Baiazid! EMINESCU, O. I 147. Neculcea ușa proptea, Zid cu spatele făcea, Pe toți turcii-i închidea. TEODORESCU, P. P. 548. Din Suceava cînd el sare, Pune pieptul la hotare Ca un zid de apărare. ALECSANDRI, P. P. 173. (Sugerînd ideea de desime, de coeziune a elementelor constitutive) Zidul de țărani îl privi în tăcere. Apoi crescu în ei un mormăit de nemulțumire. DUMITRIU, N. 10. Zidul militar nici nu clipea, parc-ar fi fost de oțel. în schimb, din mulțimea răzvrătită, porniră brusc alte strigăte. REBREANU, R. II 253. Îndată ce ajunserăm aici, un regiment de soldați turci, ce făceau două ziduri în cele două părți ale locului unde se afla tabăra, ne prezintă armele. BOLINTINEANU, O. 262. (Sugerînd ideea de înălțime, de masivitate) Zidul de întuneric albastru se apropia cu repeziciune. DUMITRIU, P. F. 15. Se vedea zidul de apă cum se depărtează, fulgerînd și bubuind. id. ib. 16. Înainte se ridica zidul verde al pădurii. SADOVEANU, O. I 309.

ZID, ziduri, s. n. Element de construcție executat din cărămizi, din blocuri de piatră, așezate ordonat unele peste altele (și legate printr-un liant) sau din beton, destinat să limiteze, să separe sau să izoleze un spațiu ori să susțină alte elemente de construcție, alcătuind un perete, o îngrădire, o fortificație etc. ◊ Loc. adv. Între ziduri = în interiorul unei clădiri. ◊ Expr. A face zid împrejurul cuiva = a înconjura pe cineva din toate părțile, pentru a-l apăra; fig. a se solidariza cu cineva, a se uni în jurul cuiva. – Slav (v. sl. zidŭ).

ZID ~uri n. Element de construcție (din piatră, beton etc.) care împrejmuiește sau separă un spațiu, un teren sau o încăpere. * ~ chinezesc a) zid uriaș construit în vechime la granițele de nord ale Chinei; b) barieră riguroasă. A face ~ în jurul cuiva a) a înconjura pe cineva pentru a-l apăra; b) a fi solidar cu cineva. /<sl. zidu

zid n. 1. lucrare de zidărie alcătuind o casă sau servind de îngrădire: zidul curții; 2. fortificațiunea unui oraș: zidurile cetății; 3. de-a zidul, joc de copii cari formează un lanț: cei dela margine pornesc și trec sub brațele fiecărui jucător. [Slav. ZIDŬ].

zid n., pl. urĭ (vsl. zidŭ). Lucrare făcută din cărămizĭ orĭ petre lipite cu var saŭ cu ciment p. a forma un părete, un gard ș. a. Fig. Om saŭ ceată care opune o mare forță fizică saŭ morală: soldațiĭ formară zid în prejuru șefuluĭ lor. Zidurile cetățiĭ, fortificațiunile îngrăditoare ale cetățiĭ.

dzâd sn vz zid

zâd sn vz zid

zâdi sn vz zid

zidi¹ sn vz zid

zidi vb. IV. 1 tr. (constr.) A construi un zid; gener. a ridica o clădire; a clădi, a construi. Plăcerea nobilă de a zidi nu a lipsit unora dintre voevozi (M. I. CAR.). ◊ Fig. Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarămi... orice-ai spune Peste toate o lopată de țărînă se depune (EMIN.). ♦ (fam.) A întemeia. Poporul finlandez și-a zidit cuibul în ținuturi vaste (PER.). 2 tr. A închide într-un zid sau între ziduri; a astupa cu zid. Domnul Ștefan fu zidit în lăcașu-i de marmură și piatră (SADOV.). 3 refl. Fig. (despre nori) A se forma; a se înălța. În răsărit se zidise o culme de nouri posomorîți (SADOV.). 4 tr. Fig. (bis.; despre Dumnezeu) A da viață, ființă; a crea; a plăsmui. Omul... cel nou care se înnoiește spre deplină cunoștință după chipul Celui ce l-a zidit (BIBLIA 1688). ♦ Ext. A întrupa. • prez.ind. -esc. /<sl. veche зндатн, зьдатн.

zid s. n., pl. ziduri

zid s. n., pl. ziduri

zid s. n., pl. ziduri

zid, -duri.

zidi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zidesc, 3 sg. zidește, imperf. 1 zideam; conj. prez. 1 sg. să zidesc, 3 să zidească

ZID s. (CONSTR.) 1. (livr.) mur. (~ de cetate.) 2. perete. (~ al unei camere.)

ZID s. (CONSTR.) 1. (livr.) mur. (~ de cetate.) 2. perete. (~ al unei camere.)

zid (-duri), s. n. – 1. Element de construcție vertical, fortificație, îngrăditură. – 2. Perete. – Megl. zid. Sl. zidŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 472; Conev 79), cf. bg., sb., cr., slov. zid. – Der. zidar, s. m. (muncitor care execută zidărie), din sl. zidarĭ, cf. sb., slov. zidar; zidărie, s. f. (meseria zidarului; construcție de zid); zidărit, s. n. (zidărie); zidi, vb. (a ridica un zid; a construi, a lucra, a edifica, a fabrica, a înălța; a făuri, a crea); din sl. zidati; ziditor, s. m. (întemeietor, constructor); ziditură, s. f. (clădire; creație).

INTRA MUROS (lat.) înăuntrul zidurilor (cetății) – A te afla intra muros, a trăi în cadrul unei colectivități.

Trîmbițele Ierihonului – vezi: Zidurile Ierihonului. BIB.

Zidul plîngerilor – este zidul din Ierusalim, rămas pe locul unde în vechime se înălța templul lui Solomon și unde astăzi se află moscheia lui Omar. De aproape două mii de ani (după anul 70 al erei noastre, cînd templul a fost distrus de Titus), a devenit un loc de pelerinaj. În fiecare vineri seara, evreii se adunau acolo, rosteau rugăciuni, introduceau între blocurile mari de piară ale zidului bilețele conținînd dorințele lor cele mai fierbinți; și mai ales se lamentau, plîngeau în hohote, pomenind necazurile personale și ale familiei, și cerînd îndurare pentru iertarea păcatelor. De aceea „zidul plîngerilor” a ajuns o expresie pentru o sursă de tristețe și de lacrimi. IST.

Zidurile Ierihonului – Expresia derivă dintr-un mit biblic (Cartea lui Iosua, cap. VI, v. 20). Se povestește că evreii, în drumul lor spre Canaan (Palestina), trebuiau să cucerească orașul Ierihon. Zidurile cetății au fost însă atît de trainice, încît atacanții nu reușeau cu nimic să le dărîme. Abia cînd ei au sunat din trîmbițele sfînte, zidurile orașului au căzut de la sine și Ierihonul a capitulat. De aici, două expresii: 1) Zidurile Ierihonului pentru o cădere miraculoasă – și 2) trîmbițele Ierihonului semnificînd glasuri puternice ca sunetele unei goarne. BIB.

pus la zid expr. 1. condamnat la moarte prin împușcare. 2. care este ținta criticilor formulate de un grup de persoane.