ZVĂPĂIAT, -Ă, zvăpăiați, -te, adj. Nebunatic, zburdalnic, zglobiu; ușuratic. – Cf. văpaie.

zvăpăiat, ~ă a [At: NEAGOE, ÎNV, 147/26 / P: ~pă-iat / V: (rar) svăpăit / S și: sv~ / Pl: ~ați, ~e / E: s- + văpaie + -at] 1 (D. ființe, mai ales d. copii sau puii de animale) Care este de o vioiciune excesivă și nu poate fi astâmpărat Si: zburătăcit² (2), zglobiu (6), (fam) zurliu (2), zăpăcit (6), zburdalnic (1), zbenguitor (1), (reg) zbanghiu (3), zbânțuit² (1), zburdat² (1), zburdatic (1), zburdător (1), zbenguit² (1), zvârcolici (2), zvânturat (1), zvânturatie (1). 2 (D. oameni sau d. sufletul, firea lor) Care este (excesiv de) plin de viață, de veselie Si: neastâmpărat, nebun, nebunatic, sprințar, vioi, (fam) zăpăcit (7), drăcos (6), zburdalnic (2), zglobiu (7), (rar) zbenguitor (2), (pop) zbanghiu (4), (îvr) zbânțuit² (2), zburdat² (4), (înv) năsărâmb, năsărântos, sprânțaric, zburdatic (2), zburdător (2), (reg) saitoc, sprințaric, șturlubatic, struluibat, șulbretic, zăpăuc (2), zburătăcit² (3), zvârcolici (3), (fam) zurliu (3), zvânturat (2), zvânturatic (2). 3 (Pex; d. oameni) Ușuratic. 4 (D. stări sufletești sau manifestări ale oamenilor) Plin de veselie, vioiciune etc. 5 (Înv) Feroce.

zvăpăiat, -ă adj. 1 (despre ființe, mai ales despre copii sau despre puii de animale) Care este de o vioiciune excesivă și nu poate fi astîmpărat; nebunatic, sprințar, vioi, zglobiu. Copilul e delicat, deși zvăpăiat și voluntar (GAL.). ♦ (despre oameni sau despre firea, sufletul lor) Care este (excesiv de) plin de viață, de veselie. Eram cam zvăpăiat și puteam să le par ușuratic (STANCU). ◊ Fig. Trebuia o poreclă mai zvăpăiată (ARGH.). ♦ (despre însușiri, manifestări etc. ale oamenilor) Care trădează, exprimă vioiciune; care arată neastîmpăr. Un moment de odihnă pentru această zvăpăiată tinerețe (CAR.). 2 (fam.; despre oameni sau despre manifestările lor) Care este zburdalnic, ușuratic. ◊ (subst.) Cîntă romanțe sentimentale unei zvăpăiate (E. LOV.). • pl. -ți, -te. /cf. văpaie.

ZVĂPĂIAT, -Ă, zvăpăiați, -te, adj. Nebunatic, zburdalnic, zglobiu; ușuratic. – Cf. văpaie.

ZVĂPĂIAT, -Ă, zvăpăiați, -te, adj. Nebunatic, zburdalnic, zglobiu, ușuratic. Din gălăgia amețitoare se înălțau, stăpînitoare, rîsete zvăpăiate. REBREANU, I. 34. Nu era același drac zvăpăiat care-și arunca cartea în pridvor, cînd se întorcea de la școală, și mă prindea de gît cu amîndouă mînile pentru ca să o duc în circă? DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ Fig. Dezbătură pe larg numeroasele baluri, spectacole, recepții și petreceri de tot felul care agitau Bucureștii și-i dădeau o culoare zvăpăiată. REBREANU, R. I 252.

ZVĂPĂIAT, -Ă, zvăpăiați, -te, adj. Nebunatic, zburdalnic, zglobiu; ușuratic. – V. zvăpăia.

ZVĂPĂIAT ~tă (~ți, ~te) (mai ales despre copii) Care nu stă locului nici un moment; fără astâmpăr; zburdalnic; neastâmpărat; zbanghiu; zvânturat. /cf. văpaie

zvăpăĭát, -ă adj. (d. văpaĭe). Neastîmpărat, dezordonat: om zvăpăĭat.

svăpăiat, ~ă a vz zvăpăiat

svăpăit, ~ă a vz zvăpăiat corectat(ă)

svăpăiat a. neastâmpărat, nesocotit. [Lit. înflăcărat: v. văpaie].

+zvăpăiat adj. m., s. m., pl. zvăpăiați; adj. f., s. f. zvăpăiată, pl. zvăpăiate

zvăpăiat adj. m., pl. zvăpăiați; f. sg. zvăpăiată, pl. zvăpăiate

zvăpăiat

svăpăiat.

ZVĂPĂIAT adj. 1. v. zburdalnic. 2. flușturatic, fluturatic, nebunatic. (Un tânăr ~.)

ZVĂPĂIAT adj. 1. drăcos, neastîmpărat, nebun, nebunatic, sprințar, vioi, zăpăcit, zbînțuit, zburdalnic, zglobiu, zurliu, zvînturat, zvînturatic, (pop.) zbanghiu, (reg.) sturlubatic, sturluibat, (prin Olt.) saitoc, (Transilv.) șulhetic, (înv.) zburdatic, zburdător. (Copil ~.) 2. flușturatic, fluturatic, nebunatic. (Un tînăr ~.)