ÎMPRIETENI, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietini vb. IV] – În + prieten.

împrieteni [At: (a. 1841) PANN, ap. GCR 362 / V: (înv) ~prieat~, ~priit~, ~ret~, ~tini / Pzi: ~nesc / E: în- + prieten] 1 vt A face pe cineva prieten cu altcineva Si: (înv) a împrietenoși (1), a împrietnici (1). 2 vr A deveni prieten cu cineva Si: (înv) a se împrietenoși (2), a se împrietnici (2).

ÎMPRIETENI, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietini vb. IV] – În + prieten.

ÎMPRIETENI, împrietenesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Mai ales construit cu prep. «cu») A intra în legături de prietenie, a deveni prieten (cu cineva). Zile lungi mi le-am pierdut Să mă-mprietenesc cu tine. COȘBUC, P. I 51. ◊ Fig. În prima zi m-am împrietenit cu copacii și cu cîinii. VLAHUȚĂ, O. A. 145. Se împrieteniră și se duseră la palaturile împărătești. ISPIRESCU, L. 371. – Variantă: împrietini (SADOVEANU, E. 7) vb. IV.

A ÎMPRIETENI ~esc tranz. A face să se împrietenească. [Sil. îm-pri-e-] /în + prieten

A SE ÎMPRIETENI mă ~esc intranz. A stabili relații de prietenie; a deveni prieten cu cineva. ~ cu o fată. /în + prieten

împrietenì v. a (se) face prieten.

împrietenésc (vest) și -inésc (est) v. tr. Fac prieten: nevoĭa îĭ împrietenise. V. refl. Mă fac prieten: cînele une-orĭ se împrietenește cu pisica. – În Trans. împret-. Vechĭ și -tnicesc.

împrieteni (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenesc, imperf. 3 sg. împrietenea; conj. prez. 3 să împrietenească

împrieteni vb. (sil. -pri-e-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenesc, imperf. 3 sg. împrietenea; conj. prez. 3 sg. și pl. împrietenească

ÎMPRIETENI vb. (înv. și reg.) a se prieteni, (reg.) a se ortăci. (S-au ~ repede.)

ÎMPRIETENI vb. (înv. și reg.) a se prieteni, (reg.) a se ortăci. (S-au ~ repede.)

A se împrieteni ≠ a se îndușmăni, a se învrăjbi