încolo av [At: COD. VOR. 117/3 / V: (îrg) înac~, ~lea / A și: ~lo / E: în- + colo] 1 În alt loc decât aici. 2 În direcția aceea Si: într-acolo. 3 Pe urmă. 4 (Îlav) Mai ~ Mai departe. 5 (Îal) Mai târziu. 6 (Pfm; îe) A umbla (sau a duce) ~ și încoace ori încoa A umbla sau a duce dintr-o parte în alta. 7 (Pfm; îe) A căuta ~, a căuta pe dincolo A căuta în toate părțile. 8 (Pop; îe) A lua pe cineva ~ A râde de cineva. 9 (Pfm; îe) A lăsa (sau a da) pe cineva ~ A ignora. 10 (Pop; îe) A se duce până (mai) ~ A se duce destul de aproape. 11 (Pfm; îe) Fugi ~! Nu mai spune fleacuri! 12 (Pfm; îlav) De aici (sau de acu(m) ori de astăzi, ori de atunci) ~ Începând din acest moment, sau de azi, sau de atunci. 13 (Îal) După aceea. 14 În afară de cele arătate înainte.

ÎNCOLO adv. (În opoziție cu încoace) 1. (Cu sens local) În altă parte decît aici; în partea aceea, în direcția aceea. Vorba zice: fugi încolo, rîsul zice: vino-ncoace. EMINESCU, O. I 159. ◊ Expr. Mai încolo = mai departe. Calul pornește la pas, pînă ce iesă mai încolo, departe. CREANGĂ, P. 220. Pînă (mai) încolo = pînă nu departe. Ilie Zăganu tocmai se pregătea să plece către comitet. – Te-oi duce pînă mai încolo, frate Ilie!... îi spuse Lazăr, după ce urase ziua bună. MIHALE, O. 161. Mergeți sănătos, moș Vasile, zicem noi, petrecîndu-l pînă încolo. CREANGĂ, A. 109. Încolo și încoace = de colo pînă colo, în toate părțile, dintr-o parte în alta. Începe a purta caii încolo și încoace. CREANGĂ, P. 195. (Familiar) A lăsa (pe cineva) încolo v. lăsa. Lasă-l (sau dă-l) încolo = (eufemism pentru «dă-l dracului») nu te mai ocupa de el, nu-i mai arăta atenție sau afecțiune. Lasă-l încolo! Că prea e nu știu cum!... Auzi d-ta! pălărie nouă și biletul! zice mamița, prefăcîndu-se foarte supărată. CARAGIALE, O. II 161. A pleca (sau a se duce, a o tuli etc.) pe-aci încolo v. aici. Fugi încolo! = taci din gură, nu mai spune fleacuri. 2. (Cu sens temporal, adesea precedat de «mai») Mai tîrziu, mai pe urmă. Poate mai încolo să ai nevoie de unul ca mine. CREANGĂ, P. 199. Loc. adv. De-aici (sau de-acum, (regional) d-acilea) încolo = de acum înainte, începînd din acest moment. Și după ce umblară zi de vară pînă-n seară ca cuvîntul de poveste ce d-acilea încolo se gătește, ieșiră pe tărîmul celălalt. ISPIRESCU, L. 116. De atunci încolo = de atunci înainte, după aceea. Cu sunete de flaut Poți să-ntîmpini patrioții ce-au venit de-atunci încolo? EMINESCU, O. I 149. De astăzi (sau de mîine etc.) încolo = începînd de azi (de mîine etc.). De mîine încolo puteți să așteptați demisia mea. DEMETRIUS, C. 53. 3. (Arătînd exclusivitatea) În afară de asta. Avea doar o fată șî-ncolo nu mai avea nici un copil. ȘEZ. III 73. – Variantă: încolea (BIBICESCU, P. P. 126, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 97) adv.

ÎNCOLO adv. 1) În altă parte; în direcția aceea; într-acolo. ◊ Mai ~ a) mai departe; mai la o parte; b) mai târziu; peste un timp oarecare. ~ și încoace dintr-o parte în alta; de colo până colo. Nici ~, nici încoace a) nici înainte, nici înapoi; b) nici da, nici ba; c) nici la o cale. Lasă-l (sau dă-l) ~ nu-i acorda atenție; lasă-l în pace. De aici ~ din acest loc și mai departe. De acum (sau de azi, de mâine) ~ în viitor. 2) În altă privință; de altminteri; în afară de aceasta; în rest. E cam supărăcios, ~ e om de treabă. /în + colo

încolo adv. 1. în acea direcțiune: mai încolo, mai departe, mai târziu; 2. altmintrelea: încolo, era om de casă ISP. [V. colo].

încolo adv. Scriŭ uniĭ așa îld. în colo. V. colo.

înacolo av vz încolo

încolea av vz încolo

ÎNCOLEA adv. v. încolo.

încolo adv.

încolo

încolo.

Încolo ≠ încoace

încolo adv. – 1. În partea aceea, acolo. – 2. Deoparte. – 3. În afară de asta. – Var. încolea. Mr. (î)nclò. De la colo, cu pref. în-. – Der. dincolo, adv. (în partea cealaltă; mai încolo; din punctul de vedere al Munt., în Transilvania), cu prep. de, ca dincoace.

sapă mai încolo! expr. pleacă de-aici!