încordare sf [At: MAIORESCU, CR. I, 103 / Pl: ~dări / E: încorda] 1 Contractare a mușchilor corpului Si: încordat¹ (1), (înv) încordăciune (1), încordătură (1). 2 (Pex) Contractare a corpului în întregime Si: încordat¹ (2), (înv) încordăciune (2), încordătură (2). 3 (Fig) Concentrare intelectuală Si: încordat¹, (înv) încordăciune (3), încordătură (3). 4 Întindere puternică a unei coarde, a unui arc etc. Si: încordat¹ (4), (înv) încordăciune (3), încordătură (3). 5 (Spc) Acordare a unui instrument muzical prin întinderea coardelor Si: încordat¹ (5), (înv) încordăciune (5), încordătură (5). 6 (Fig) Stare de tensiune între persoane Si: (înv) încordăciune (6), încordătură (6). 7 (Îrg) Legare a cuiva sau a ceva cu funii, nuiele etc. Si: (înv) încordăciune (7), încordătură (7). 8 (îrg) Întindere a membrelor cuiva prin instrumente de tortură Si: (înv) încordăciune (8), încordătură (8). 9 (Reg) Legare a viței de vie Si: (reg) încordat¹ (7), (înv) încordăciune (9), încordătură (9).

ÎNCORDARE, încordări, s. f. Faptul de a (se) încorda. 1. Efort de concentrare a forțelor fizice sau intelectuale. Din cîteva încordări ale brațelor lui vînjoase, fu în mijlocul curentului. BART, E. 184. O încordare înaltă a atenției ascute simțirea auzului în singurătatea nopții. GHEREA, ST. CR. II 139. În mișcarea brațelor lor, în toată voiniceasca și puternica încordare... a trupului lor vînjos, au ceva din măreția statuilor antice. VLAHUȚĂ, O. A. 414. ♦ Tensiune. Încordare nervoasă. ▭ Băiatul trecu printr-o stare ciudată de încordare. VORNIC, P. 183. ◊ Loc. adv. Cu încordare = cu intensitate, din toate puterile; febril. A doua zi avea să cunoască ceea ce aștepta cu încordare. VORNIC, P. 158. Toată urbea așteaptă cu încordare să vină rezultatul examenului anual și împărțirea premiilor. CARAGIALE, O. II 187. 2. Strîngere, strînsoare, îmbrățișare. Se desface din încordarea brațelor ei. VLAHUȚĂ, N. 148.

ÎNCORDARE ~ări f. 1) v. A ÎNCORDA și A SE ÎNCORDA. ◊ Cu ~ din toate puterile (fizice și/sau intelectuale). 2) fig. Stare de spirit încordată; tensiune. /v. a încorda

încordare f. 1. acțiunea de a încorda: încordarea mușchilor; 2. rezultatul ei: tensiune; 3. fig. opintire intelectuală.

încordáre f. Acțiunea de a saŭ de a te încorda, tensiune: încordarea mușchilor, (fig.) a mințiĭ.

încordare s. f., g.-d. art. încordării; pl. încordări

încordare s. f., g.-d. art. încordării; pl. încordări

încordare s. f., g.-d. art. încordării; pl. încordări

ÎNCORDARE s. 1. înstrunare, întindere, strunire, (înv.) încordătură. (~ a arcului.) 2. v. întindere. 3. întindere, tensiune. (~ mușchilor.) 4. v. concentrare. 5. v. înfrigurare. 6. tensionare. (ă relațiilor dintre ei.) 7. v. tensiune. (Stare de ~.)

ÎNCORDARE s. v. febră.

ÎNCORDARE s. 1. înstrunare, întindere, strunire, (înv.) încordătură. (~ a arcului.) 2. întindere, tensionare, tragere. (~ firelor textile.) 3. întindere, tensiune. (~ mușchilor.) 4. concentrare. (~ lui i se vede în ochi.) 5. agitație, febrilitate, înfrigurare, neastîmpăr, neliniște, nerăbdare, tensiune. (~ dinaintea plecării la drum.) 6. nervozitate, tensiune. (Stare de ~.)

încordare s. v. FEBRĂ.

Încordare ≠ destindere, relaxare