încuiere sf [At: BIBLIA (1688) 238/2 / V: ~iare / Pl: ~ri / E: încuia] 1 Închidere cu cheia, cu zăvorul, cu lacătul etc. Si: încuiat¹ (1). 2 Interzicere (cuiva) de a ieși dintr-o încăpere Si: încuiat¹ (2). 3 Autoizolare a cuiva într-o încăpere Si: încuiat¹. 4 Barare a unui drum Si: încuiat¹ (4). 5 (Pop) Constipație. 6 (Pop) Retenție urinară Si: încuiat¹ (6), încuietură (5). 7 (Trs; înv; fig) Oprire a unei acțiuni Si: încuiat¹ (7). 8 (Fig) Astupare a gurii, a urechilor etc. Si: încuiat¹ (8). 9 (Fig; fam) Anulare a posibilității cuiva de a replica Si: încuiat¹ (9). 10 (Trs; fig; înv) încheiere a unei activități Si: încuiat¹ (10). 11 (Pop) Neputință de a naște Si: încuiat¹ (11). 12 (Pop) Imposibilitate de a avea copii Si: încuiat¹ (12). 13 (Fig; pex) Însingurare.

ÎNCUIERE, încuieri, s. f. Acțiunea de a încuia și rezultatul ei; închidere cu cheia, cu zăvorul. Încuierea porților.

încuĭére f. Acțiunea de a încuĭa. Constipațiune.

încuiare sf vz încuiere

încuiere s. f., g.-d. art. încuierii; pl. încuieri

încuiere s. f., g.-d. art. încuierii; pl. încuieri

încuiere s. f., g.-d. art. încuierii; pl. încuieri

ÎNCUIERE s. 1. închidere, punere, tragere. (~ zăvorului la ușă.) 2. ferecare, închidere, zăvorâre. (~ ușii.)

ÎNCUIERE s. v. constipație.

ÎNCUIERE s. 1. închidere, punere, tragere. (~ zăvorului la ușă.) 2. ferecare, închidere, zăvorîre. (~ ușii.)

încuiere s. v. CONSTIPAȚIE.

Încuiere ≠ descuiere