întrebare sf [At: COD. VOR. 72/13 / Pl: ~bări / E: întreba] 1 (Îoc răspuns) Cerere de informații despre ceva sub forma unui enunț interogativ Si: întrebat¹ (1), interogare, chestionare, (îvp) întrebăciune (1), întrebătură (1). 2 (Îe) A pune sau a face (rar a spune) o ~ (sau ~bări) A întreba (1). 3 (Îs) Semn de ~ (sau al ~bării) Semn care se pune la sfârșitul unui enunț interogativ. 4 (Înv) Sfatuire cu cineva Si: întrebat¹ (2), (îvp) întrebăciune (2), întrebătură (2). 5 Cerere a permisiunii de a face ceva Si: întrebat¹ (3), (îvp) întrebăciune (3), întrebătură (3). 6 Cerere de informații despre starea în care se află cineva Si: întrebat¹ (4), (îvp) întrebăciune (3), întrebătură (4). 7 Intrare în vorbă cu cineva Si: întrebat¹ (5), (îvp) întrebăciune (5), întrebătură (5). 8 Formulă de politețe prin care se cer informații despre sănătate Si: întrebat¹ (6), (îvp) întrebăciune (6), întrebătură (6). 9 Subiect de cercetare științifică. 10 Examinare a unui elev pentru a afla nivelul său de cunoștințe Si: întrebat¹ (7), (îvp) întrebăciune (7), întrebătură (7). 11 Cerere de informații despre existența unei mărfi pentru a o cumpăra Si: întrebat¹ (8), (îvp) întrebăciune (8), întrebătură (8). 12 Enigmă. 13 (Înv) Consfătuire. 14 (Înv) Discuție. 15 (Înv) Explicație. 16 (Înv) Dare de seamă. 17 (Înv) Răfuială. 18 (Înv) Judecată. 19 (Înv) Cercetare. 20 (Jur) Interogatoriu. 21 (Înv) Prigoană. 22 (Înv) Permisiune. 23 Problemă. 24 Dubiu.

ÎNTREBARE, întrebări, s. f. Acțiunea de a întreba. 1. Interogare, chestionare. Poate că n-a fost auzită sau întrebările ei nu mai au rost. SAHIA, N. 46. Dădeau din umere neștiind ce să răspundă la așa întrebare ciudată. CREANGĂ, P. 307. Să închipuim niște întrebări atît de grele, încît să nu le poată tălmăci. NEGRUZZI, S. I 12. ◊ (În construcție cu verbele «a pune» sau «a face») Nu înceta să puie întrebări ba tatei, ba mamei Anghelina. SADOVEANU, N. F. 170. Făcu întrebări ca și la moșia Scorpiei. ISPIRESCU, L. 9. Întrebare peste întrebare li se face. CREANGĂ, A. 142. Pe cine-ți întîlni-n cale, Faceți-i lui întrebare. TEODORESCU, P. P. 110. ◊ Semnul întrebării = semnul grafic care se pune la sfîrșitul unei propoziții interogative directe. 2. Problemă, chestiune. Îndată mi s-a deșteptat o mie de întrebări în suflet. SADOVEANU, E. 103. 3. (Poetic) Îndoială. Uneori, meditînd asupra vieții mele... ajung cu firul meditației în văi nehotărîte, unde crește floarea întrebării. GALACTION, O. I 61.

ÎNTREBARE ~ări f. 1) v. A ÎNTREBA. 2) Vorbire adresată cuiva cu scopul de a căpăta un răspuns; adresare care cere răspuns. A pune cuiva o ~. ◊ ~area n-are supărare (sau ~area vină n-are) se spune pentru a sublinia că nu este rău să întrebi dacă te îndoiești de ceva. Semnul ~ării semnul „?” care se pune la sfârșitul propozițiilor interogative. 3) rar Temă sau împrejurare care preocupă pe cineva și necesită atenție; chestiune; problemă. /v. a întreba

întrebare f. chestiune, interogațiune.

întrebáre f. Acțiunea de a întreba. Chestiune, interogațiune. A pune o întrebare cuĭva, a-l întreba. Semnu întrebăriĭ, semnu grafic care arată întrebarea („?”).

întrăbare sf vz întrebare

THAT IS THE QUESTION (zet is ze cueșen) (engl.) = Aceasta e chestiunea.

întrebare-problemă s. f. Întrebare cu caracter de problemă ◊ „[...] aparatul, al cărui «părinte» este profesorul de chimie I.S., îndeplinește următoarele operații: înregistrează pe film întrebările-problemă, acordă note (prin convertire de punctaj), semnalizează trecerea la noua întrebare și o efectuează automat după formularea răspunsului.” Sc. 29 XI 69 p. 2. ◊ „Oameni obișnuiți, aceștia își asumă, în felul lor profund natural, micile și marile întrebări-probleme ale timpului nostru.” Luc. 4 II 84 p. 8 (din întrebare + problemă)

întrebare s. f., g.-d. art. întrebării; pl. întrebări

întrebare s. f., g.-d. art. întrebării; pl. întrebări

întrebare s. f., g.-d. art. întrebării; pl. întrebări

ÎNTREBARE s. 1. (rar) interogație, (înv.) întrebăciune. (Semn de ~.) 2. chestiune. (A răspuns bine la prima ~.)

ÎNTREBARE s. 1. (rar) interogație, (înv.) întrebăciune. (Semn de ~.) 2. chestiune. (A răspuns bine la prima ~.)

Întrebare ≠ răspuns

TO BE OR NOT TO BE, THAT IS THE QUESTION (engl.) a fi or a nu fi, iată întrebarea – Shakespeare, „Hamlet”, act. III, scena 1. Vers celebru exprimând esența îndoielilor eroului shakespearian în fața existenței și a morții. Astăzi, caracterizează adesea situații hotărâtoare când e în joc însăși existența cuiva.

That is the question (engl. „Aceasta-i întrebarea”) – Shakespeare, Hamlet (III, 1) – Vezi: To be or not to be. LIT.

To be or not to be, that is the question (engl. „A fi sau a nu fi, aceasta e întrebarea!”) – primul vers cu care Shakespeare începe vestitul monolog al lui Hamlet din actul III, scena 1. Cîteodată expresia e înjumătățită și părțile ei componente sînt întrebuințate în mod separat: prima parte, „A fi sau a nu fi”, exprimă neputința de a ieși dintr-o situație dificilă, iar a doua parte „Iată întrebarea”, sau „Asta-i întrebarea”, spre a exprima o îndoială, o ezitare. Eminescu spune în Mortua est: „Și-apoi... cine știe de este mai bine A fi sau a nu fi... Dar știe oricine Că ceea ce nu e, nu simte dureri Și multe dureri-s, puține plăceri”. LIT.