înviat, ~ă a [At: CORESI, EV. 31/31 / Pl: ~ați, ~e / E: învia] 1 (Mtp) Care a căpătat viață. 2 Revenit la viață, după moarte. 3 Readus la viață. 4-5 (Readus sau) revenit în memorie. 6 (D. vegetație) Renăscut după sfârșitul iernii. 7 Căruia i s-a dat putere. 8 (Fig) Care s-a umplut de putere și vioiciune Si: animat, înviorat². 9 Însănătoșit după o boală grea. 10 (Fig) Regenerat.

ÎNVIA, învii, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață după ce a murit. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu.

învia [At: COD. VOR. 156/1 / V: (înv) ~iua, (cscj) ~ie (Ps: înviș și învisei) / Pzi: ~viu, ~iez / E: în- + ml vivere] 1 vi A căpăta viață. 2 vi A reveni la viață, după moarte. 3 vtf A readuce la viață Si: a resuscita. 4-5 vti (Fig) (A face să revină sau) a reveni în memorie. 6 vi (Fig; d. vegetație) A renaște după sfârșitul iernii. 7 vi (D. insecte) A se trezi din amorțire, primăvara. 8-9 vtr (Fig) A (se) umple de putere, de vlagă, de viață Si: a (se) anima, a (se) înviora. 10 vt (Fig) A regenera. 11 vr A se însănătoși încetul cu încetul după o boală grea.

înviua v vz învia

ÎNVIA, învii, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu.

ÎNVIA, învii, vb. I. 1. Intranz. (În credințele religioase, în superstiții și în basme; rar la pers. 1) A reveni la viață după ce a murit. Atîta vreme să ai a mă sluji, pînă cînd îi muri și iar îi învia. CREANGĂ, P. 206. Nu-nvie morții, – e-n zadar, copile! EMINESCU, O. I 202. ♦ (Despre vegetație) A renaște după amorțirea iernii, a începe să se dezvolte, să înverzească. Vița de vie tot învie. CREANGĂ, P. 210. Frunza-n codru cît învie, Doina cînt de voinicie. ALECSANDRI, P. P. 224. ♦ Tranz. A readuce la viață. Cînd s-ar pute s-o învie, mi-aș da armele și pe Haiduc, calul meu. NEGRUZZI, S. I 30. ♦ Fig. A trezi în amintire, a evoca. Îmi învia o lume-ntreagă cu vorba-i limpede și bună. GOGA, C. P. 9. 2. Tranz. Fig. A da putere, vlagă; a face să fie viu, plin de mișcare; a înviora. Constantin a înviat focul în vatră. GALACTION, O. I 146. Nici un vînt din cele patru nu-și părăsise încă culcușul său, spre a învia codrii adormiți. HOGAȘ, DR. 186. ♦ Intranz. A se umple de viață, a căpăta vlagă, putere; a se anima. Orășelul se deștepta, înviase acuma, în buciumările vîntului de toamnă. SADOVEANU, O. I 388. Împrejurul meu învie Toate cîte sînt. COȘBUC, P. II 16. – Pronunțat: -vi-a. - Prez. ind. și: înviez (GHEREA, ST. CR. I 254, GHICA, S. 131, TEODORESCU, P. P. 224).

A ÎNVIA învii /<lat. invivere 1. tranz. 1) (în credințele religioase și în basme) A readuce la viață. 2) fig. A face să se trezească în memorie. 2. intranz. 1) A deveni din nou viu (după ce a fost mort). 2) fig. (despre unele obiecte) A se trezi iarăși la viață.

învià v. 1. a da vieață; 2. a se scula din morți: Hristos a înviat! [Lat. IN VIVERE].

înviéz, V. înviĭ.

învíĭ și înviéz, a -á și (vechĭ, azĭ nord) a învie, -vis v. intr. (lat. in-vivĕre, a trăi. Forma a învie se conj. întocmaĭ ca a scrie și avea un perf. arhaic înviș pe lîngă înviseĭ, pers. III învise. Forma a învia e pin anal. după a tăĭa ca’n Banat a scria îld. a scrie. V. viez). Mă scol din morțĭ: eŭ înviĭ, tu înviĭ; Hristos a’nviat saŭ a’nvis (formulă de salutare a creștinilor la Paște, la care se răspunde cu Adevărat a’nviat saŭ a’nvis). V. tr. Daŭ vĭață, vivific, însuflețesc: Hristos l-a’nviat pe Lazăr (Ev.). – Fals înviŭ.

învíŭ, fals îld. înviĭ.

*reînvíĭ și -viéz v. tr. și intr. (re- și înviĭ). Greșit îld. înviĭ, înviez.

învia (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învii / înviez, 2 învii / înviezi, 3 învie / înviază, 1 pl. înviem (-vi-em); conj. prez. 3 să învie / învieze; ger. înviind (-vi-ind)

învia vb. (sil. -vi-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. învii, 3 sg. și pl. învie, 1 pl. înviem (sil. -vi-em); ger. înviind (sil. -vi-ind)

ÎNVIA vb. v. renaște.

ÎNVIA vb. a (se) însufleți, a (se) scula, (înv.) a (se) deștepta, a (se) ridica. (Morții nu mai ~.)

ÎNVIA vb. a (se) însufleți, a (se) scula, (înv.) a (se) deștepta, a (se) ridica. (Morții nu mai ~.)

învia vb. v. RENAȘTE.

A învia ≠ a deceda, a muri, a pieri, a omorî, a sucomba

învia (-iu, înviat), vb. – A reveni sau a readuce la viață. – Var. (înv.) învie, înviere. Mr. înviedz. Lat. vῑvĕre, pref. verbal în- (Tiktin; DAR). Rezultatul normal, înviĕre, astăzi dispărut, (apare în texte din sec. XVI-XVII), și-a schimbat conjug., ca în Banat scriare < scriere (Tiktin), cf. și confuzia între curere și curare (după DAR, învia e reprezentant direct al unui lat. invῑvāre, cf. Pușcariu, Dacor., VI, 704, ipoteză ce pare inutilă). Eset cuvînt comun (ALR, I, 175); part. învis, de la conjug. primitivă, se conservă încă în Trans. de Nord (Drăganu, Dacor., II, 611). – Der. învietor, adj. (care reînvie); înviere, s. f. (acțiunea de a învia).^[1]

învia, înviez și învii vb. I Intranz. și tranz. 1. A se scula din morți, a reveni la viață (după ce fusese mort); a resuscita. ◊ Hristos a înviat! = formulă de salut pe care creștinii și-o adresează unul altuia la întâlnire, începând de la Paști până la înălțare. ◊ Hristos a înviat din morți... = începutul unei cântări bisericești cu care preotul începe orice slujbă de Paști și Înălțare. ◊ 2. Fig. A prinde (sau a da) putere; a (se) înviora. – Din pref. în- + viu.

a învia din morți expr. a se reface după o boală sau un accident extrem de grav.