ȘAPCĂ, șepci, s. f. Acoperământ de cap (pentru bărbați) confecționat din pânză, piele sau postav, cu o calotă rotundă sau plată și prevăzut cu cozoroc, purtat, în general, de militari, elevi, muncitori etc. și având uneori semne distinctive corespunzătoare. – Din bg., rus. šapka „căciulă”.

șapcă sf [At: LB / V: (reg) ~pche, șip~, șoap~ / Pl: șepci, (reg) șapce, șapche, șăpciuri, șepce, șepche / E: mg sapka, bg, rs шапка] 1 Acoperământ de cap, din stofă, pânză sau piele, cu cozoroc, cu o calotă rotundă sau plată, purtat mai ales de bărbați și de băieți, adesea ca piesă de uniformă Si: caschetă (1), (reg) capelă³ (1), șlică. 2 (Spc) Chipiu. 3 (Trs; Mun) Căciulă (1). 4 (Reg; șîs ~ de fier) Cască (militară). 5 (Reg; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 6 (Reg; art.) Melodie după care se execută șapca (5). 7 (Olt; îs) ~ca șezutului Crucea șalelor (30).

ȘAPCĂ, șepci, s. f. Acoperământ de cap (pentru bărbați) confecționat din pânză, piele sau postav, cu o calotă rotundă sau plată și prevăzut cu cozoroc, purtat, în general, de militari, elevi, muncitori etc. și având uneori semnele distinctive corespunzătoare ocupației. – Din bg., rus. šapka „căciulă”.

ȘAPCĂ, șepci, s. f. Acoperămînt de cap, cu fundul rotund și cu cozoroc în față, făcut din pînză, piele sau postav (conform unui anumit model, obligator pentru militari, elevi și anumiți funcționari sau muncitori). S-au dus, după sfatul hangiului, la o canțelarie, unde au găsit un slujbaș cu șapcă. SADOVEANU, B. 155. L-am văzut... purtînd pinteni și șapcă cu roșu. NEGRUZZI, S. I 70. Bădița cu șapcă neagră Iese-n cale și mă-ntreabă: Fostu-i-am vreodată dragă? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44.

ȘAPCĂ șepci f. Acoperământ pentru cap cu calota plată, prevăzut cu cozoroc și purtat, mai ales, de bărbați. [G.-D. șepcii] /<rus. șapka, ung. sapka

șapcă f. un fel de acoperemânt al capului. [Rus. ȘAPKA].

șápcă f., pl. șăpcĭ. În Munt. șepcĭ (rus. bg. šapka, șapcă, d. vsl. šapŭka, glugă, care e rudă cu fr. chape și cape [lat. pop. cappa], glugă, și cu chapeau, capelă; ung. sapka, csapka, sipka, turc. șapka. V. capelă, capișon, capot, ceapcă, ceapsă, chepeneag, chipiŭ, scap). Un fel de chipiŭ turtit așa cum poartă ofițeriĭ de marină, ofițeriĭ germanĭ, englezeștĭ, americanĭ, ruseștĭ, bulgăreștĭ, ĭar azĭ și ceĭ româneștĭ.

șapche sf vz șapcă

șipcă³ sf vz șapcă

șoapcă sf vz șapcă

șapcă s. f., g.-d. art. șepcii; pl. șepci

șapcă s. f., g.-d. art. șepcii; pl. șepci

șapcă s. f., g.-d. art. șepcii; pl. șepci

șapcă, pl. șepci

șapcă, șepci.

ȘAPCĂ s. v. căciulă.

ȘAPCĂ s. chipiu. (~ de ceferist.)

ȘAPCĂ s. chipiu. (~ de ceferist.)

șapcă s. v. CĂCIULĂ.

șapcă (șepci), s. f. – Capelă, caschetă. – Mr., megl. șapcă. Sl. šapŭka, bg., sb., cr., rus. šapka (Miklosich, Fremdw., 128; Cihac, II, 385; Conev 84; Ivănescu, BF, VI, 104), cf. pol. czapka (› ceapcă, s. f., înv., coif, cască), mag. csapka (Treml, Hung. Jb., IX, 302), tc. șabka. – Der. șepcar, s. m. (cel care confecționează șepci); șepcărie, s. f. (fabrică, magazin de șepci); șapcaliu, s. m. (persoană care poartă capelă), din tc. șapkali (Graur, Rom., LIII, 384; Scriban).

Șapcă, Radu (sec. 19), preot român, participant la revoluția de la 1848 din Țara Românească. Membru al guvernului provizoriu ales de Adunarea populară de la Izlaz, jud. Romanați.

șepcile roșii expr. denumirea tradițională a echipei de fotbal Universitatea Cluj-Napoca.