șipot sn [At: (a. 1441) D. BOGDAN, GL. 108 / V: (reg) șâput, ~păt, ~pât, șop~, șup~ / Pl: ~e / E: vsl шьпотъ „murmur”] 1 Izvor a cărui apă (captată printr-un jgheab sau printr-o țeavă) țâșnește cu putere Si: (reg) șiroi¹ (3). 2 (Pe lângă verbe ca „a curge”, „a cădea” etc.; îlav) în ~ Țâșnind impetuos și abundent. 3 (Pan) Șuviță (4) (abundentă) de lichid care curge de undeva sau din ceva Si: șiroi¹ (5). 4 (Pop) Cădere de apă. 5 (Reg; șîs ~ul apei) Porțiune în matca unei ape curgătoare de-a lungul căreia apa are viteza cea mai mare. 6 (Reg) Vâltoare. 7 Țeavă prin care se captează apa unui izvor. 8 Jgheab de aducție. 9 (Mol; Trs) Uluc de tablă (sau de lemn) așezat de-a lungul streșinii casei, prin care se scurge apa de pe acoperiș Si: burlan (2). 10 (Reg) Jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 11 (Mol; Trs) Uluc la moară prin care curge făina. 12 (Reg) Olan.

ȘIPOT, șipote, s. n. 1. Izvor a cărui apă țîșnește cu putere (și care este de obicei captată printr-un jgheab sau printr-o țeavă). Cînta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n seară. ANGHEL, Î. G. 43. Suspină apele sfioase în fund de peșteri depărtate Și plîng în șipote sonore. IOSIF, P. 86. Colo sub nucii ce se văd în dosul casei e un șipot, o apă – s-o tot bei. SLAVICI, N. I 342. ◊ Fig. Cald sînge năpădește cu șipote pe gură. COȘBUC, P. II 201. ♦ Jgheab, țeavă sau uluc prin care se captează apa unui izvor. Stoica oprește la fîntina cu șipot, acoperită de o troiță de stejar. CAMIL PETRESCU, O. I 324. Copii cu cofe, un întreg norod adăsta la fîntîni și la șipotele noroioase. ANGHEL, PR. 110. Zăriră sub umbra unor sălcii pletoase o fîntînă cu trei șipote. POPESCU, B. III 10. ♦ Țeavă sau burlan de scurgere. Am admirat noua brînă de piatră. întreruptă pe alocurea de șipote grațioase prin care, scurgîndu-se apele de ploaie, va fi cruțată pe viitor învelitoarea cea de plumb. ODOBESCU, S. II 503. 2. Loc unde o apă curge foarte repede; curent, vîrtej. Sînt adîncimi mari, numite șipote. ȘEZ. VI 133.

ȘIPOT ~e n. 1) Izvor care izbucnește cu putere din pământ. 2) Țeavă prin care curge apa dintr-un izvor; țurloi. /<sl. šipotu

șipot n. 1. izvor ce curge repede; 2. ulucul teascului de vie. [Onomatopee, după sgomotul ce-l produce (cf. slav. ȘĬPOTŬ, susur)].

șípot n., pl. e (vsl. šĭpotŭ, šĭputŭ, murmur de apă, cĭuruire, bg. šepot, șoaptă, sîrb. sopot, šopot, cascadă. V. șopot). Izvor care țîșnește și cade cĭuruind. – La Moxa (Hîjdăŭ, Cuv. I, 386) șípoc.

șâput sn vz șipot

șipăt sn vz șipot

șipât sn vz șipot

șopot² sn vz șipot

șupot sn vz șipot

șipot s. n., pl. șipote

șipot s. n., pl. șipote

șipot s. n., pl. șipote

ȘIPOT s. v. bulboacă, bulboană, cascadă, cataractă, cădere de apă, ochi, uluc, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură.

ȘIPOT s. ciuroi, (reg.) bijoi, ciuciur. (Un ~ de apă.)

ȘIPOT s. ciuroi, (reg.) bijoi, ciuciur. (Un ~ de apă.)

șipot s. v. BULBOACĂ. BULBOANĂ. CASCADĂ. CATARACTĂ. CĂDERE DE APĂ. OCHI. ULUC. VALVÎRTEJ. VÎLTOARE. VÎRTEJ. VOLBURĂ.

șipot, -e, s.n. – 1. Izvor a cărui apă țâșnește cu putere. 2. Locul unde o apă curge repede. Șipot, cascadă pe valea Nadoșa, în apropiere de Săpânța. – Cf. bg. šepot „murmur” (DEX).