țârâi¹ [At: MOLNAR, D. 300/25 / V: (reg) ~răi, țirăi, țirii, țărăi, ~rui / Pzi: țârăi, (rar) țârâiesc / E: țâr² + -âi] 1-2 vif (D. lichide sau materii în stare de pulbere) A cădea sau a face să curgă picătură cu picătură, bob cu bob, cu intermitențe (producând un zgomot caracteristic). Si: țurui (1). 3 viu A bura. 4 vi (D. vacă) A lăsa laptele la muls să curgă câte puțin. 5 vt A da drumul cu încetul, în cantități mici Si: a țurui (3). 6 vi A produce un zgomot caracteristic la scurgerea unui șiroi Si: a țurui (2). 7 vi A scoate puțin câte puțin din ceva. 8 vi (D. insecte și d. unele păsări; pan, rar, d. persoane) A scoate sunete caracteristice, repetate, scurte și ascuțite Si: a sfârâi, a țâțâi² (1), (reg) a țârțâi. 9 vi (Reg) A-i țiui cuiva urechea. 10 vi (D. sonerie) A zbârnâi. 11 vi (Rar; d. instrumente muzicale cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime Si: (reg) a țâțâi² (11). 12-13 vti (D. instrumentiști) A cânta făcând instrumentele să țârâie (11).

A ȚÂRÂI¹ pers.3 țârâie 1. intranz. 1) (despre lichide, mai ales despre apă) A curge picătură cu picătură, producând un zgomot caracteristic. 2) A ploua mărunt și des; a țârțâra. 3) (despre insecte) A scoate sunete repetate, scurte și ascuțite, caracteristice speciei; a face „țârrr-țârrr”; a sfârâi. 4) rar v. a ȚÂRLÂI. 5) (despre sonerie) A produce un sunet prelung; a zbârnâi. 2. tranz. A face să cadă o picătură sau să curgă puțin câte puțin; a da drumul cu încetul. /țâr + suf. ~îi

țărăi v vz țârâi

țârăi² v vz țârâi¹

țârăi³ v vz țârâi²

țârui v vz țârâi¹

țirăi v vz țârâi¹

țirii v vz țârâi¹

ȚÎRÎI¹, pers. 3 țîrîie și țîrîiește, vb. IV. Intranz. 1. A cădea picătură cu picătură, a curge cîte puțin, cu intermitență (și producînd un zgomot caracteristic). Ploaia de toamnă țirîia subțire. SADOVEANU, O. I 385. Picăturile țîrîind în strașina hanului, după furtuna năprasnică de peste zi. C. PETRESCU, A. R. 188. ◊ Fig. În încăpere lampa era trasă; O lumină somnoroasă, spălăcită, țîrîia, ca o negură tomnatecă, peste lucrurile adormite. DAN, U. 22. ♦ A lăsa să curgă apa de care este pătruns sau îmbibat, a se scurge de apă pe încetul (făcînd un zgomot caracteristic). Soarele bătea de către amiază și streșinile din sat de la Tarcău țîrîiau, sticlind șiraguri de mărgele vii. SADOVEANU, B. 113. ♦ Impers. A bura, a burnița. Afară țîrîia mărunt din pîcla fumurie. SADOVEANU, O. III 93. ♦ Tranz. A face să curgă puțin cîte puțin, a da drumul pe încetul, în cantități mici. Cînd văd că începe să fiarbă, țîrîie... făină din mînă. PAMFILE, I. C. 24. 2. (Despre insecte, mai ales despre greieri și cosași, și despre unele păsări) A scoate sunete repetate, caracteristice, scurte, ascuțite și tremurătoare. Prin ierburile foșnitoare țîrîiau cosașii. CAMILAR, N. I 107. Greierii țîrîie monoton în liniștea mare; îngînarea lor tristă pare că izvorăște din negura veacurilor. SADOVEANU, O. I 284. Se putea auzi cum țîrîiau și forfoteau gîngăniile. CARAGIALE, O. III 52. Cînd țîrîiesc vrăbiile, are să se strice vremea. ȘEZ. VI 62. ◊ (Prin analogie, rar, despre persoane) Care bomboană? Ce bomboană? țîrîi fetița. SADOVEANU, O. VIII 233. ◊ Fig. Și în cea dintîi clipă de revărsare a luminii, grija, care țîrîie la urechea plugarului ca un greier, îl scoală. GÎRLEANU, L. 37. Amintiri Țîrîiesc încet ca greieri Printre negre, vechi zidiri. EMINESCU, O. I 105. 3. (Despre sonerii) A suna, a zbîrnîi ușor, tremurat. 4. (Rar, despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adîncime; (despre muzicanți) a cînta în acest mod. Țîrîia nesigur cu arcușul pe strune. REBREANU, I. 21.

țărăì v. a picura. [V. țără].

țărăì v. a bâzăi ca greierii: fig. amintiri țărăesc încet ca greierii EM. [V. țăr!].

țîrîĭ și (maĭ rar) -ĭésc, a -í v. intr. (imit. de forma luĭ cîrîĭ, mîrîĭ, pîrîĭ. Bg. cirikam, cŭrkam, ciripesc; sîrb. cúriti, a picura. V. țîr 2, țîrlîĭ, țuruĭ și cĭuruĭ 2). Fac țîr: ploaĭa țîrîĭa din streșină, greĭeriĭ țîrîĭaŭ în ĭarbă, gardiștiĭ țîrîĭaŭ din „țignale”, soneria țîrîĭa mereŭ.

țîrîít, -ă adj. Cu tremurăturĭ, cu intermitențe: șuĭerătură țîrîită. Iron. Dat cîte puțin: mîncare țîrîită. Adv. Țîrîind: cînd tornĭ țîrîit, se face spumă. Cu țîrîita, cîte puțin: eŭ țĭ-am dat baniĭ grămadă, și tu mi-ĭ daĭ cu țîrîita.

+țârâi² (a ~) (a cânta) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. țârâi, 3 țârâie, imperf. 1 țârâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să țârâi, 3 să țârâie

țârâi¹ (a ~) (a bura; a cârpi; a face să curgă) vb., ind. prez. 3 sg. țârâie, imperf. 3 pl. țârâiau; conj. prez. 3 sg. să țârâie

!țârâi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țârâie, imperf. 3 sg. țârâia; conj. prez. 3 să țârâie

țârâi (a picura, a țese) vb., ind. prez. 3 sg. țârâie/țârâiește, imperf. 3 sg. țârâia; conj. prez. 3 sg. și pl. țârâie/țârâiască

țîrîi (ind. prez. 3 sg. și pl. țîrîie)

țârâesc, -râe 3, -râiam 1 imp.

ȚÂRÂI vb. 1. v. picura. 2. v. bura. 3. (rar) a sfârâi, a țâțâi. (Greierii ~.) 4. v. suna.

ȚÎRÎI vb. 1. a picura, a țîrcîi. (Chiuveta ~.) 2. a bura, a burnița, a țîrcîi, (înv. și pop.) a roura, (reg.) a burui, (înv.) a roua, (fig.) a cerne. (Afară ~.) 3. (rar) a sfîrîi, a țîțîi. (Greierii ~.) 4. a suna, a zbîrnîi. (~ soneria, telefonul.)

țârâi, țârâiesc, vb. intranz. – 1. A curge slab, a picura. 2. A ploua mărunt. 3. A produce un zgomot strident. – Din țâr, creație expresivă ce imită țiuitul (DEX) + suf. -âi (MDA).

țârâi, țârâiesc, vb. intranz. – 1. A curge slab, a picura. 2. A ploua mărunt. 3. A produce un zgomot strident. – Din țâr, creație expresivă ce imită țiuitul (DER).