țărănime sfst [At: M. COSTIN, O. 82 / E: țăran + -ime] 1 Totalitatea țăranilor (7) Si: (rar) opincărime, (înv) țărănie (1). 2 Mulțime de țărani Si: (rar) opincărime, (înv) țărănie (2).

ȚĂRĂNIME sf. Clasa țăranilor, țăranii laolaltă: alergau Tătarii, lovind prin Țara-leșască ~a și le aduceau capetele (M.-COST.); noi ~a de la coarnele plugului avem să știm ce-i bine și ce-i rău? (CRG.).

ȚĂRĂNIME s. f. Totalitatea țăranilor. Principalul aliat al proletariatului este țărănimea. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2766. ◊ Țărămime muncitoare v. muncitor. Țărănime mijlocașă v. mijlocaș.

ȚĂRĂNIME f. (colectiv de la țăran) 1) Clasă socială alcătuită din populația sătească care se ocupă cu producția agricolă. 2) Totalitate a țăranilor. Întreaga ~. 3) Mulțime de țărani. /țăran + suf. ~ime

țărănime f. cei dela țară, clasa țărănească: țărănimea e talpa țării.

țărăníme f. Clasa țăranilor: țărănimea românească e, în general, liniștită, harnică și războĭnică.

țărănime (țărani) s. f., g.-d. art. țărănimii

țărănime (țărani) s. f., g.-d. art. țărănimii

țărănime s. f., g.-d. art. țărănimii

ȚĂRĂNIME s. (înv.) mojicime, țărănie, (fig.) opincă. (Întreaga ~.)

ȚĂRĂNIME s. (înv.) mojicime, țărănie, (fig. ) opincă. (Întreaga ~.)