ACERĂ, acere, s. f. (Rar) Vultur, pajură. (Atestat în forma aciră) Paserile cunoscute ornitologiștilor sub numele de «aquillae», romanii nu le numesc «pajure», ci parte «acire» parte «vulturi» și parte cît alte numiri. MARIAN O, I 145. – Variantă: aciră s. f.

aceră f. numele popular al vulturului, în Oltenia. [Lat. AQUILA].

áceră, V. achilă.

ACIRĂ s. f. v. aceră.

ACIRĂ s. f. v. aceră.

*áchilă f., pl. e (lat. áquila). Șoim mare cît vulturu, pajură. Emblemă militară romană, adoptată și de Francejĭ, și de Românĭ. – Fals ácvilă (după pron. germ.). În sec. 19 áceră (neol. fabricat).

aceră (reg.) s. f., g.-d. art. acerei; pl. acere

aceră (reg.) s. f., g.-d. art. acerei; pl. acere

aceră s. f., g.-d. art. acerei; pl. acere

ACIRĂ s. v. acvilă, iepurar, pajură.

aciră s. v. ACVILĂ. IEPURAR. PAJURĂ.

aceră (acere), s. f. – Vultur, acvilă. – Var. aciră < Lat. ăquila (Pușcariu 10; REW 582; DAR); cf. prov. aigla, fr. aigle, cat. áliga, sp. águila, port. aguia. Cuvîntul rom. este rar, astăzi practic a dispărut. Nu apare în texte vechi nici autentic populare; astfel încît poate fi creație artificială, datorată vreunui filolog latinist din sec. XIX (după cum crede DAR; însă filologul avea, în acest caz, un excepțional simț al limbii). Adevărul este că latiniștii din sec. XIX au inventat forma acvilă, s. f., care încă se mai folosește, în limbajul poetic și heraldic, și der. acvilin, adj. (vulturesc, ca ciocul acvilei, coroiat).