acoperiș sn [At: LB / Pl: (înv) ~e, ~uri / E: acoperi + -iș] 1 (Înv) Capac. 2 (Înv; îs) ~ul țâțelor Sutien. 3 (Înv; îs) ~ul capului muieresc Basma. 4 Parte superioară a unei clădiri Si: (pop) acoperământ, culme.

ACOPERIȘ (pl. -ișuri, -ișe) sn. 💒 Întreaga învelitoare a unei clădiri: ploaia răpăie pe ~ele de șindrilă (OLVR.) [acoperi].

ACOPERIȘ, acoperișuri, s. n. Partea de sus a unei construcții, care o acoperă și o apără împotriva fenomenelor atmosferice dăunătoare. Priveam uzina. Soarele arzînd Se oglindea-n acoperișu-i mare. CASSIAN, H. 48. Acoperișul de șindrilă al casei de mult a fost muiat de zăpezi și ploi, rupt și spulberat de vînturi; numai o bucată se mai ține pe un colț al zidurilor. SADOVEANU, O. III 343. Se disting oameni pe acoperișul vagoanelor. SAHIA, N. 51. - Variantă: (regional) coperiș s. n.

ACOPERIȘ, acoperișuri, s. n. Partea de sus a unei construcții, care o acoperă și o apără de intemperii. – Din acoperi + suf. -iș.

ACOPERIȘ ~uri n. Parte de deasupra a unei clădiri care o acoperă; acoperământ. ~ de tablă. /a acoperi + suf. ~iș

acoperiș n. învelitoarea casei.

acoperíș n., pl. urĭ și e (d. a acoperi). Munt. Învălitoarea unuĭ edificiŭ: acoperiș de olane. – Și coperiș.

coporâș sn vz acoperiș

COPERIȘ s. n. v. acoperiș.

acoperiș s. n., pl. acoperișuri

acoperiș s. n., pl. acoperișuri

acoperiș s. n., pl. acoperișuri

acoperiș, pl. acoperișuri

ACOPERIȘ s. acoperământ, înveliș, învelitoare, (înv. și pop.) coperiș, (înv. și reg.) pocriș, (reg.) haizaș, (prin Ban.) astrucământ, (prin Olt.) astrucuș. (~ul unei case.)

ACOPERIȘ s. acoperămînt, înveliș, învelitoare, (înv. și pop.) coperiș, (înv. și reg.) pocriș, (reg.) haizaș, (prin Ban.) astrucămînt, (prin Olt.) astrucuș. (~ unei case.)

acoperiș, acoperișuri s. n. 1. pălărie; șapcă; fes; căciulă 2. protector influent