ACORDEON, acordeoane, s. n. Instrument muzical portabil cu burduf, claviatură și butoane, ale cărui sunete se produc prin vibrația unor ancii metalice. [Pr.: -de-on] – Din fr. accordéon, germ. Akkordeon.

acordeon sn [At: DA / Pl: ~oane / E: fr accordeon, ger Akkordeon] Instrument muzical portativ cu burduf, clape și bași, ale cărui sunete se produc prin vibrația unor ancii.

*ACORDEON (pl. -oane) sn. 🎼 Instrument muzical cu foi și cu 1-3 rînduri de clape de o parte și de alta (🖼 17) [fr. < germ.].

ACORDEON, acordeoane, s. n. Instrument muzical portativ cu burduf, claviatură și butoane, ale cărui sunete se produc prin vibrația unor ancii metalice. [Pr.: -de-on] – Din fr. accordéon, germ. Akkordeon.

ACORDEON, acordeoane, s. n. Instrument muzical portativ cu foaie și cu unul sau două rînduri de clape. V. armonică. Cînd sala s-a umplut, un acordeon răsună și cîntăreții anunțați apar pe estradă. ANGHEL, PR. 190. ◊ Fig. Cu haina roasă la un cot și cîrpită la celălalt, pe cap cu o pălărie în stil «acordeon», scoboram la vale. HOGAȘ, M. N. 17. – Pronunțat: -de-on.

ACORDEON, acordeoane, s. n. Instrument muzical portativ cu foale și cu unul sau mai multe rînduri de clape. [Pr.: -de-on] – Fr. accordéon.

ACORDEON s.n. Instrument muzical cu lame vibrante, cu burduf și cu clape. [Pron. -de-on, pl. -oane. / < fr. accordéon, cf. germ. Akkordeon].

ACORDEON s. n. instrument muzical cu lame vibrante, cu burduf și claviatură. (< fr. accordéon, germ. Akkordeon)

ACORDEON ~oane n. Instrument muzical portativ cu butoane. [Sil. -de-on] /<fr. accordeon, germ. Akkordeon

acordeon n. un fel de armonică inventată la Viena de Damian în 1825.

*acordeón n., pl. -oáne (fr. accordéon, d. germ. akkordion, cuvînt fabricat). Armonică cu clape, inventată la 1825 la Viena de Damian.

acordeon (desp. -de-on) s. n., pl. acordeoane

acordeon (-de-on) s. n., pl. acordeoane

acordeon s. n. (sil. -de-on), pl. acordeoane

acordeon (e-o), pl. acordeoane

ACORDEON s. (reg.) muzică.

ACORDEON s. (reg.) muzică.

acordeon, instrument de suflat cu burduf și cu lame (dispuse ca la muzicuță*). Provine din armonică (1), bandoneon și concertină*. Spre deosebire de armonică, la a. butoanele de la mâna dreaptă au fost înlocuite cu o claviatură* (atât butoanele cât și clapele* acționând supapele ce permit accesul aerului spre lame, punându-le în vibrație); de asemenea, burduful, acționat în ambele sensuri, produce prin inspirarea sau expirarea aerului aceleași sunete. Prin acționarea claviaturii se obține scara cromatică, iar prin apăsarea butoanelor – „bașii” care acompaniază melodia. Aceștia sunt – în funcție de numărul butoanelor – dublați de terța* majoră* sau minoră*, de un acord* de septimă* de dominantă, de septimă micșorată etc. Unele a. sunt prevăzute și cu registre (II, 2) ce permit modificarea timbrului*. Relativ simplu de mânuit, a. a devenit un instr. prin excelență pop., fiind utilizat și în muzica ușoară. Acordurile standard ale acompaniamentului* ca și timbrul său n-au permis însă pătrunderea sa în formații de muzică clasică; în muzica actuală i se acordă uneori un rol concertant (2).

a avea burlanul acordeon expr. a avea pantalonii șifonați