cufunda [At: CORESI, PS. 19 / Pzi: cufund și (înv; nob) ~dez / E: ml confundo, -are] 1-2 vtr (D. obiecte sau ființe) A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale Si: a (se) adânci, a (se) afunda, a (se) înfunda, a (se) scufunda. 3 vr (D. o ființă) A intra în adânc. 4-5 vtr (Pop) A (se) îneca. 6 vr (Pop) A dispărea. 7 vr (Pop; fig) A o păți. 8 vr (D. pământ) A se prăbuși. 9 vr A prezenta o adâncitură. 10 vr A intra în pământ Si: a se scufunda. 11 vr (Pan) A intra cu totul în ceva. 12-13 vtr (Pop) A (se) ascunde într-o groapă Si: a (se) afunda, (înv) a (se) astruca, a (se) înfunda, a (se) îngropa. 14 vt (Fig; rar) A compromite. 15 vt (Pop) A acoperi prin inundare. 16 vr (D. ochi) A fi înfundat în orbite. 17 vr (Fig) A dispărea (în umbră, întuneric). 18 vr (Fig; d. aștri) A apune. 19 vr (Fig) A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc.

CUFUNDA, cufund, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la obiecte sau la ființe) A face să intre (cu totul) într-un lichid, a afunda, a adînci; a scufunda. Șlepul era cufundat pe sfert în apă. DUMITRIU, N. 135. Se urcă pe o buturugă zbîrlită de salcie înecată și cufundă căldarea în apa galbenă și rece. DUMITRIU, N. 277. ◊ Fig. Pădurile, cufundate în liniștea de iarnă bogată, țineau pe vîrfurile arămii pete mari de ceață fumurie. SADOVEANU, O. III 113. Noaptea, cînd toată natura era afundată în tăcere, Zamfira începea a cînta. ALECSANDRI, C. 83. ◊ Refl. Mă cufundam [în apă] de trei ori în rînd. CREANGĂ, A. 65. Azvîrle-o, maică, [inima] pe apă. De-a sta și s-a cufunda, Maică, nu mai aștepta! ȘEZ. I 46. ♦ A înfige într-o materie moale. N-a auzit alt răspuns decît foșnetul opincilor cufundate în zăpadă. GALAN, Z. R. 211. ♦ A scufunda în adînc (pentru a îneca). Unii zicea să-l omoare Cu laț de spînzurătoare, Alții – să-l cufunde-n apă, Alții – să-l înfigă-n țeapă. ALECSANDRI, P. P. 136. 2. Refl. A intra în adînc, a se adînci, a dispărea. Fierul strălucitor se cufundă în pămînt și începu să-l taie statornic. DUMITRIU, V. L. 6. Curțile zînelor se cufundaseră în pămînt cu zîne cu tot. RETEGANUL, P. II 17. Cotoșmanul făcu un culcuș stăpînului său... numai din fulgi... de se cufunda în puf cînd se culca. ISPIRESCU, L. 287. Mi-ar fi părut mai bine-n pămînt să mă cufund. EMINESCU, O. I 91. ♦ A prezenta o adîncitură. Șoseaua se cufunda puțin. DUMITRIU, N. 57. ♦ (Despre ochi) A fi (sau a părea) înfundat în orbite. Ochii cufundați în capu-i, fruntea tristă și-ncrețită. EMINESCU, O. I 50. ♦ (Poetic) A se pierde. Trăsura se cufunda în ceasurile tîrzii ale nopții. DUMITRIU, N. 53. Deodată calea coti pe o costișă, printr-un făgițel tînăr, în care razele se cufundau pline de taină. SADOVEANU, O. I 228. Privirile i se cufundară în negurile cenușii, pe păduri. SADOVEANU, O. III 104. ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont, a apune. Soarele se cufundase după cîmpiile depărtate și în văzduhul înalt mai plutea ca o pulbere de aur. SADOVEANU, D. P. 127. [Soarele] se lăsa tot spre apus, Și-n mare se cufunda. ALECSANDRI, P. P. 28. ♦ (Despre pămînt) A se prăbuși, a crăpa. Cum nu se cufundă pămintu sub el! ȘEZ. III 100. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit (de o activitate, de somn etc.), a se adînci, a se pierde. M-am cufundat în lectură. ▭ Se cufundase în gîndurile lui amare și părea că nu mai vede și nu mai aude nimic. V. ROM. noiembrie 1953, 118. La beut ei se-ntrecea... Și-n somn greu se cufunda. ALECSANDRI, P. P. 131. ◊ (Poetic) Iar te-ai cufundat în stele Și în nori și-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalțe, Sufletul vieții mele. EMINESCU, O. I 54. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Faptele] au să mă cufunde ori au să mă izbăvească. SADOVEANU, D. P. 19. Gheorghe Bibescu... a publicat... o broșură... al cărei scop era d-a cufunda pe Ghica. GHICA, S. 691. – Variantă: acufunda (RUSSO, S. 16) vb. I.

A CUFUNDA cufund tranz. A face să se cufunde. /<lat. confundare

A SE CUFUNDA mă cufund intranz. 1) A intra cu totul (într-un lichid, într-o substanță moale etc.); a se lăsa la fund; a se afunda. 2) fig. A se lăsa cuprins (de ceva); a se adânci. ~ în vise. 3) fig. A se face nevăzut; a dispărea; a se afunda. 4) (despre pământ) A se lăsa în jos, formând o adâncitură. /<lat. confundare

cufundà v. 1. a băga afund în apă spre a scoate apoi; 2. a târî la fund, a înghiți: apa cufundă munții; 3. a se da la fund: se cufundă în mare; 4. fig. a peri, a dispare: umbra n păduri se cufundă AL.; 5. a se îneca: corabia sa cufundat; 6. fig. a se adânci, a se absorbi: iar te-ai cufundat în stele? EM. [Lat. CONFUNDERE].

acufunda^[1] vtr vz cufunda

ACUFUNDA (-fund) vb. tr. și refl. 1 A (se) cufunda: O stea albastră cade și’n spațiu s’acufundă (ALECS.); pr. ext.: de ești dură de pădure, du-te și te acufundă ’n pădure (VOR.) ¶ 2 fig. A prăpădi, a da de pagubă: văd că dumneata, care știi legile, mai rău mă acufunzi (CRG.) [👉 CUFUNDA].

ACUFUNDA vb. I. v. cufunda.

acufundà v. Mold. V. cufunda: o stea albastră cade și’n spațiu s’acufundă AL.

acufúnd, V. cufund.

cufúnd (est) și scufúnd (vest), a -á (d. fund, ca a-fund. V. con-fund). Bag în apă saŭ supt apă: a cufunda o corabie bombardînd-o. V. refl. Mă afund, mă daŭ la fund: omu, rața, corabia se cufundă. Mă las în jos: pămîntu se cufundă. Fig. Mă cufund în somn, dorm adînc. – Și acufund.

cufunda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cufund, 2 sg. cufunzi, 3 cufundă; conj. prez. 1 sg. să cufund, 3 să cufunde

cufunda (a ~) vb., ind. prez. 3 cufundă

cufunda vb., ind. prez. 1 sg. cufund, 3 sg. și pl. cufundă

CUFUNDA vb. 1. v. afunda. 2. a afunda, (reg.) a acufunda. (A ~ un obiect într-un lichid.) 3. v. înfunda. 4. a(-și) afunda, a(-și) înfunda, (fig.) a(-și) îngropa. (Își ~ fruntea în palme.)

CUFUNDA vb. 1. a (se) adînci, a (se) afunda, a (se) înfunda, a (se) scufunda. (Picioarele i se ~ în zăpadă.) 2. a afunda, (reg.) a acufunda. (A ~ un obiect într-un lichid.) 3. a se adînci, a se afunda, a se înfunda, (Transilv.) a se zgăura. (Ochii i s-au ~ în orbite.) 4. a(-și) afunda, a(-și) înfunda, (fig.) a(-și) îngropa. (Își ~ fruntea în palme.)

ACUFUNDA vb. v. afunda, cufunda.

acufunda vb. v. AFUNDA. CUFUNDA.

cufunda (-d, -at), vb. – 1. A afunda, a face să intre în apă, a arunca în apă. – 2. A strica, a nărui, a duce de rîpă. – 3. A împlînta, a înfige, a îngropa. – 4. A se lăsa absorbit de ceva. – Var. (Mold.) acufunda, scufunda. Lat. *confundāre (Pușcariu 429; Candrea-Dens., 682; REW 2140; DAR); cf. calabr. skuffundare. Este dublet al lui confunda, vb., din fr. confondre. – Der. (s)cufundător, adj. (care se scufundă; s. m., scafandru); cufundos, adj. (Trans., adînc); cufundătură, s. f. (scufundare; adîncitură a solului, groapă); cufundiș, s. n. (groapă sub apă); cufunzime, s. f. (adîncime); cufundaci, s. m. (pasăre ce se scufundă, Colymbus glacialis); cufundar, s. m. (nume de păsări, Colymbus glacialis, Podiceps cristatus). – Der. neol. confuz, adj., pe baza fr. f. confuse, ca amorez < amoureuse; confuzi(un)e, s. f., din fr.

cufunda, cufund, (acufunda), vb. tranz., refl. – A intra în apa; a se afunda, a se scufunda. (Maram., Trans. și nordul Mold.). – Lat. confundare „a amesteca, a tulbura; a vărsa” (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

acufunda, acufund, v.t. (reg.) A cufunda, a afunda, a scufunda. – Din a- (protetic) + cufunda.

acufunda, acufund, vb. tranz. – (reg.) A cufunda, a afunda, a scufunda. (Maram., Trans. și nordul Mold.). – Din a- + cufunda (< lat. *confundare „a tulbura, a răsturna”).

acufunda, acufund, vb. tranz. – A cufunda, a afunda, a scufunda. Atestat în Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei. – Lat. *confundare.