ADULMECA, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmeca vb. I] – Et. nec.

adulmeca vti [At: CANTEMIR, HR. 298 / V: (înv) ~maca, ~măca, ~urmăca², ~urmeca / Pzi: adulmec / E: lat adolmicare] 1 (D. animale) A simți vânatul, dușmanul sau prada cu ajutorul mirosului. 2 (Fig) A lua urma. 3 (Fig) A descoperi. 4 (Fig) A mirosi.

ADULMECA, ADURMECA (-mec) vb. tr. 1 🔫 A simți prin miros vînatul, a găsi, a descoperi după miros urma, dîra vînatului (vorb. de cîini): mi-am adus aminte că dihania de lup adulmecă și vine după fum (CRG.); copoiul adurmecă dîra fiarei prin țărînă (ODOB.) ¶ 2 Pr. ext. A descoperi prin miros urma sau adăpostul cuiva (vorb. de animale): dulăii... adulmecînd mirosul cărnurilor (GN.); cînele tot adurmecînd încătrău au apucat fugarii (RET.) ¶ 3 fig. A presimți (o primejdie, uneltiri dușmănești), a descoperi, a afla: ca copoii adulmecă ori-ce mișcare a domniei (ODOB.) [comp. ADULMA].

ADULMECA, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmeca vb. I] – Et. nec.

ADULMECA, adulmec, vb. I. I. Tranz. (Despre animale) A simți sau a se strădui să simtă, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal sau urmele lăsate de acesta, sau ceva ce servește drept hrană. V. mirosi. Vulpea adulmecă rațele. ◊ Boii mugesc. Peste mugetul lor lung, crește și scade repede un alt muget. E taurul, care adulmecă mirosul de fîn cosit. CAMILAR, TEM. 43. Racii o adulmecă [carnea] și se trag spre dînsa cu bucurie. SADOVEANU, N. F. 89. (În basme) O, dați-mi mîndrul buzdugan Și-aduceți calul năzdrăvan Ce-adulmecă jăratic. IOSIF, PATR. 59. ◊ Fig. Locomotiva aleargă despletită... trece de pe o linie pe alta, e oprită brusc, apoi din nou i se dă frîu liber și ea se lasă condusă, parcă adulmecind aer. SAHIA, N. 31. ◊ Absol. Din urmă îl goneau [pe bour], adulmecînd, patru cînt, înșirați unul după altul și chefuind cu glasuri diferite. SADOVEANU, F. J. 374. Acum... mi-am adus aminte că dihania de lup adulmecă și vine după fum. CREANGĂ, P. 131. (Fig.) Pîrîul adulmecă stingher. LESNEA, I. 31. ◊ Intranz. Cînd l-a strigat duduca... Colțun s-a pus pe picioare și-a adulmecat spre dumneaei. SADOVEANU, N. F. 35. II. Fig. (Despre oameni) 1. Tranz. (Complementul arată ceva ce poate trăda persoana urmărită) A urmări; a da de urmă; a observa, a supraveghea, a nu lăsa să-i scape. A pîndit cu ochi de fiară îndepărtarea lor și s-a îngrozit. Va să zică [jandarmii] îi adulmecaseră pașii și porniseră acum pe urmele lui. POPA, V. 75. [Boierii craioveni], ca copoii, adulmecă orice mișcare a domniei. ODOBESCU, S. I 82. ♦ (Cu privire la elemente din mediul înconjurător) A se pătrunde de prezența a ceva. Aspiră grăbit și scurt pe nas de cîteva ori, adulmecînd aerul, văzduhul, lumina. SEBASTIAN, T. 83. ◊ (Instrumentul adulmecării este ah simț decît mirosul) Nu se-nnoptase cînd ați ieșit pe bariera Vitanului și adulmecai cu ochii priveliștile noi. PAS, Z. I 44. 2.Tranz. (Complementul indică un obiect rîvnit sau admirat) A căuta să afli, să-ți însușești ceva, a umbla după... Luați seama, avem oameni care adulmecă galbenii. NEGRUZZI, S. III 116. 3. Refl. Reciproc. A se cerceta cu neîncredere, a-și da tîrcoale unul altuia, a se scruta. Un cîrd se întilnea cu altul și se adulmecau: de unde or fi ăștia? de unde ceilalți? PAS, L. I 123. - Variantă: (regional) adurmeca (RETEGANUL, P. III 35, ODOBESCU, S. III 147) vb. I.

ADULMECA, adulmec, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a se strădui să simtă, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. 2. Tranz. Fig. (Despre oameni) A căuta să afle, a umbla după...; a urmări; a da de urmă; a observa, a supraveghea. Avem oameni care adulmecă galbenii (NEGRUZZI). ♦ Refl. A se cerceta cu neîncredere unul pe altul; a se măsura, a se scruta. [Var.: (reg.) adurmeca vb. I]

A ADULMECA adulmec tranz. 1) (hrană, persoane etc.) A simți prezența cu ajutorul mirosului. 2) fig. (persoane) A încerca să afle. /Orig. nec.

adulmecà v. 1. a mirosi urma vânătorului (de fiare); 2. a cunoaște vânatul după miros (de câini): copoiul adulmecă dâra fiarei prin pădure; 3. fig. a presimți: adulmecă orice mișcare a Domniei OD. [Vechiu-rom. a ulmeca, din olmu, miros (v. ulma)].

adulma^[1] v vz adulmeca

adulmaca v vz adulmeca

adulmăca v vz adulmeca

adurmăca² v vz adulmeca

adurmeca v vz adulmeca

durmeca^[1] v vz adulmeca

urmeca vt vz adulmeca

‡ADULMA (adulm) vb. tr. 1 🔫 A adulmeca (DOS.) ¶ 2 fig. A afla, a prinde de veste: adulmă că Ferdinand trimite și el solii la Unguri poftind cu înșelăciune înnoirea crăiei (N. -COST.).

ADURMECA 👉 ADULMECA.

ADURMECA vb. I. v. adulmeca.

adúlmec și (vechĭ) adúlm, aúlm și úlm, a -á v. tr. (lat. ad-olmĭcare saŭ rom. olm, miros, compus ca ad-un). Iaĭ urma mirosind (cum fac cîniĭ ca să descopere vînatu ca să se ferească de vînătorĭ): un cîne care adulmecă putoarea fĭareĭ. (Sadov. VR. 1924,1,9). Fig. Inima îĭ umbla aĭiurea cercetînd, adulmecînd (Rebr, 2,129); hoțu adulmecă mișcarea polițiiĭ. – Și dúlmăc, -ecĭ, -ecă; să -ece (Mold. sud) și ulmesc (Mold. sud): îșĭ unflă nările lupu ca să ulmească stîna, și pornește (VR. 2,204). Mrom. úlmic, a -a (d. olmu, olm). V. aput și oblicesc 1.

adulmeca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adulmec, 2 sg. adulmeci, 3 adulmecă; conj. prez. 1 sg. să adulmec, 3 să adulmece

adulmeca (a ~) vb., ind. prez. 3 adulmecă

adulmeca vb., ind. prez. 1 sg. adulmec, 3 sg. și pl. adulmecă

adulmec

adulmec.

ADULMECA vb. 1. a mirosi, (rar) a puncta, (reg.) a mușina, a mușlui, a ulma, a vetri, (Munt. și Olt.) a mâșâi, (înv.) a adulma. (Ogarul ~ vânatul.) 2. a simți. (L-au ~ câinii.)

ADULMECA vb. 1. a mirosi, (rar) a puncta, (reg.) a mușina, a mușlui, a ulma, a vetri, (Munt. și Olt.) a mîșîi, (înv.) a adulma. (Ogarul ~ vînatul.) 2. a simți. (L-au ~ cîinii.)

adulmeca (-c, -at), vb. – A simți prin miros prezența unui animal, a omului etc. – Var. adulma. Origine obscură. Posibil din lat. *adŏsmāre, de la *ŏsmāre (din gr. ὀσμάω „a adulmeca”, ὀσμή „miros”). Din *ŏsmāre provin sp. husmear, it. ormare (ven. usmar), rom. urma; din *adŏsmāre › *adŏrmāre provin it. aormare (REW 6112; Prati) și rom. adulma. Adulmeca presupune un der. lat. *adŏsmĭcāre; dar chiar așa, der. este dificilă din punct de vedere fonetic. Pușcariu 29 (urmîndu-l pe Hasdeu 386) presupune un lat. *adolmicare, de la olere (cf. DAR). Philippide, Principii, 295, se gîndea la o der. directă de la urmă; iar Pascu, I, 181, propune lat. *adŏrmĭcāre. – Der. adulmecător, adj. (care are miros bun).