ALCĂTUITOR, -OARE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui¹ + suf. -tor.

alcătuitor, ~oare [At: (a. 1815) URICARIUL, I, 333/29 / V: (îrg) ~iu, ~oare a / P: ~tu-i~ / Pl: ~i / E: alcătui¹ + -tor] 1 a Care intră în compoziția unui lucru Si: constitutiv. 2 smf Persoană care alcătuiește¹ (1-5) ceva.

ALCĂTUITOR, -TOARE adj. sm. f. Care alcătuește ceva: părțile alcătuitoare ale acestei mașini; ~ii programului au uitat mai multe puncte esențiale.

ALCĂTUITOR, -OARE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr.: -tu-i-] – Alcătui¹ + suf. -tor.

ALCĂTUITOR¹, -OARE, alcătuitori, -oare, adj. Care intră în compoziția, în structura unui anumit lucru; constitutiv. Elementele alcătuitoare.

ALCĂTUITOR, -OARE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. – Din alcătui¹ + suf. -(i)tor.

ALCĂTUITOR ~oare (~ori, ~oare) Care intră în componența unui lucru; care face parte din ceva. Elemente ~oare. /a alcătui + suf. ~itor

alcătuitor a. care alcătuește, constitutiv.

alcătuitoriu, ~oare a vz alcătuitor corectat(ă)

alcătuitor (desp. -tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitori; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoare

alcătuitor (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitori; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoare

alcătuitor adj. m., s. m., pl. alcătuitori; f. sg. și pl. alcătuitoare

ALCĂTUITOR adj. v. component.

ALCĂTUITOR adj. component, constituent, constitutiv, formativ, (rar) structural, (înv.) compozant, compunător. (Element ~.)